ICCJ. Decizia nr. 2634/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2634/2009
Dosar nr. 5610/200.
Şedinţa publică din 15 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 septembrie 2008, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta E.V. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 23648 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii menţionate şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că părinţii săi L.M. şi T. au fost strămutaţi din Cadrilater (Durostor-Caliacra) în toamna anului 1940, urmare a Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat în aceeaşi lună la Craiova.
A mai precizat reclamanta că s-a născut la data de 1 decembrie 1942, după strămutarea părinţilor săi.
Prin sentinţa nr. 3153 din 18 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta E.V., a anulat hotărârea nr. 23648 din 14 august 2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pe perioada 01 decembrie 1942-06 martie 1945, începând cu 01 august 2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 114615 din 6 aprilie 2004, Casa Judeţeană de Pensii Constanta a recunoscut fratelui reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin urmare, pentru identitate de raţiune, instanţa a apreciat că şi reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de dispoziţiile legii menţionate, suferind astfel aceleaşi privaţiuni ca şi părinţii şi fratele său.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale.
S-a mai arătat că la dosarul cauzei nu există documente sau declaraţii de martori din care să rezulte perioada în care au fost strămutaţi părinţii recurentei-reclamante, precum şi faptul că aceasta a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este de necontestat şi rezultă din dovezile administrate (Declaraţia şi Situaţia de avere imobilă rurală a tatălui reclamantei precum şi declaraţia martorului D.I.) că tatăl intimatei-reclamante a fost strămutat din satul Carlîghiol, Comuna Ceairighiol, Jud. Caliacra, împreună cu alţi doi membrii de familie, în anul 1940, în schimbul obligatoriu de populaţie dintre supuşii români de origine etnică bulgară din judeţele Tulcea si Constanta şi supuşii de origine etnică română din Jud. Durostor si Caliacra, stipulat în prevederile art. 3 al Tratatului încheiat la Craiova între România şi Bulgaria la data de 7 septembrie 1940.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, respingerea cererii formulată de reclamata E.V., în temeiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pe motivul că aceasta s-a născut în anul 1942, după strămutarea părinţilor săi din Bulgaria, este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în această materie, efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice suferite de părinţi se răsfrâng şi asupra copiilor acestora născuţi în perioada cât legea produce efecte.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 114615 din 6 aprilie 2004, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi fratelui reclamantei, L.C.
Astfel, deşi intimata s-a născut după momentul strămutării părinţilor săi, a împărtăşit situaţia acestora, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 3153 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă E.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2629/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2639/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
