ICCJ. Decizia nr. 2629/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2629/2009
Dosar nr. 3426/2/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 mai 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta P.R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.C.C. şi Patrimoniului Naţional, anularea parţială a ordinului de clasare nr. 2314 din 8 iulie 2004 şi anume dispoziţiile cu privire la clasarea imobilului situat în sector 1 şi în consecinţă radierea imobilului din lista monumentelor istorice clasate, cuprinse în Anexa 1, parte integrantă a ordinului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat este nelegal, deoarece nu s-a respectat procedura de clasare a unui imobil drept monument istoric, privind comunicarea declanşării acesteia proprietarului imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 908 din 6 martie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei sus menţionate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că nu s-a verificat îndeplinirea criteriilor privind procedura de clasare.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 3173 din 19 noiembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.R., a anulat parţial Ordinul de clasare nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de pârât în ceea ce priveşte clasarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1 şi a anulat înscrierea acestui imobil din Lista monumentelor istorice clasate cuprinse în anexa nr. 1.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta nu a cunoscut declanşarea procedurii de clasare, ci i s-au adus la cunoştinţă doar obligaţiile care îi revin în calitate de proprietar asupra bunului imobil, clasat ca monument istoric.
S-a mai reţinut că pârâtul nu a respectat criteriile necesare pentru întocmirea dosarului de clasare, chiar dacă se susţine că este vorba despre o reactualizare.
A concluzionat Curtea că Ordinul nr. 2314/2004 emis de M.C.C. şi Patrimoniului Naţional este nelegal pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Normele Metodologice.
Împotriva sentinţei nr. 3173 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul M.C.C. şi Patrimoniului Naţional, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, pentru că instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa art. 12 din Legea nr. 422/2001 şi a celorlalte norme ce reglementează procedura de clasare, prin inducerea unei confuzii asupra naturii juridice de ordin de clasare a actului contestat şi asupra nerespectării condiţiilor de strictă interpretare şi aplicare impuse de textul legal menţionat.
În opinia recurentului-pârât, prin Ordinul M.C.C. nr. 2314/8 iulie 2007 2004 nu se repune în discuţie temeinicia şi legalitatea operaţiunii de clasare efectuate sub imperiul legii anterioare, scopul lui fiind acela al actualizării listei imobilelor ce fac obiectul clasării după intrarea în vigoare a Legii nr. 422/2001, în acord cu prevederile art. 3, 7, 21, 28 şi 60 alin. (1) din noul act normativ.
Examinând cauza prin prisma acestor critici şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a invocat nelegalitatea ordinului nr. 2314/2004, publicat în M. Of. nr. 646 din 16 iulie 2004, prin care ministerul emitent a aprobat Lista monumentelor istorice, actualizată şi a Listei monumentelor istorice dispărute, în ceea ce priveşte clasarea imobilului situat în Bucureşti, sector 1, pentru nerespectarea procedurii prevăzute pentru operaţiunea de clasare de art. 11 şi următoarele din Legea nr. 422/2001 şi de Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.C.C. nr. 2682 din 13 iunie 2003.
Incidenţa în cauză a prevederilor legale menţionate nu mai poate fi repusă în discuţie, fiind stabilită, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 908 din 6 martie 2008 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual şi a trimis cauza spre rejudecare la curtea de apel, tocmai pentru a fi supusă verificării, în primul grad de jurisdicţie, respectarea criteriilor şi a procedurii de clasare a imobilelor ca monumente istorice.
Potrivit art. 15 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Or, privind prin prisma condiţiilor impuse procedurii de clasare prin prevederile legale mai sus enunţate, instanţa de fond a reţinut corect nerespectarea criteriilor şi a etapelor procedurale obligatorii pentru întocmirea dosarului de clasare, intimatei-reclamante fiindu-i adusă astfel o vătămare în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilului.
Înalta Curte constată astfel că motivul de nelegalitate invocat în recurs este nefondat şi cum alte motive de ordine publică, susceptibile de a fi ridicate din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., nu au fost identificate, urmează să respingă recursul şi să menţină sentinţa atacată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât, căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei, constând în onorariul de avocat achitat de intimata-reclamantă conform chitanţei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.C.C. şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei nr. 3173 din 19 noiembrie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă P.R.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2598/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2009. Contencios → |
|---|
