ICCJ. Decizia nr. 2989/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2989/2009
Dosar nr. 1483/57/2008
Şedinţa publică din 29 mai 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta H.N. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, solicitând anularea hotărârii nr. 2204 din 28 iulie 2008 emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte şi declaraţii de martori.
Prin întâmpinare, pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu a invocat excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamanta a depăşit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanţei de judecată.
În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, apreciind că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată, refugiul fiind determinat de aproprierea fondului în cel de-al doilea război mondial.
Prin sentinţa civilă nr. 191/CA/2008 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea hotărârii nr. 2204 din 28 iulie 2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiată în perioada 1 aprilie 1944 – 31 martie 1945, şi să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamanta a luat la cunoştinţă de hotărârea nr. 2204/2008 a pârâtei la data de 15 septembrie 2008 şi a sesizat instanţa la data de 10 octombrie 2008, adică în termenul legal de 30 de zile, astfel că excepţia tardivităţii acţiunii a fost respinsă.
Pe fondul cauzei a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.
A observat că strămutarea părinţilor reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul lunii aprilie 1944 s-a datorat persecuţiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta, nu a probat caracterul etnic al persecuţiei.
A mai arătat că prima instanţă a lărgit cadrul temporal stabilit prin Legea nr. 189/2000, întrucât îi stabileşte intimatei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de lege în perioada 1 aprilie 1944 – 31 martie 1945, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să acorde drepturile doar până la data de 6 martie 1945.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În cauză, se reţine că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Grumăzeşti, judeţul Neamţ, în localitatea Hoghilag, judeţul Sibiu în cursul lunii aprilie 1944.
Efectele refugiului s-au răsfrânt şi asupra reclamantei, care era minoră, mai cu seamă că la câteva luni mama sa a decedat.
Prima instanţă a observat în mod corect că strămutarea reclamantei odată cu familia sa de către autorităţile germane instaurate la putere, a avut ca efect suportarea persecuţiilor etnice care s-au răsfrânt şi asupra reclamantei.
Instanţa de prim rang a mai reţinut că instanţele de judecată au recunoscut calitatea de refugiat şi altor persoane, inclusiv unei surori a reclamantei aflate în aceeaşi situaţie.
Or, schimbarea practicii judiciare în cauza de faţă ar însemna încălcarea principiului aplicării aceluiaşi regim juridic pentru situaţii juridice identice.
Cât priveşte observaţia recurentei potrivit căreia prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a acordat reclamantei drepturile prevăzute de lege pentru o perioadă mai mare decât cea stabilită de legiuitor, instanţa de control judiciar constată că în acest caz este vorba de o eroare materială.
Pe cale de consecinţă la calcularea drepturilor ce-i revin reclamantei în calitate de beneficiază a Legii nr. 189/2000 se va avea în vedere limita stabilită de legiuitor, şi anume 6 martie 1945 şi nu data de 31 martie 1945, cum în mod eronat s-a consemnat în dispozitivul hotărârii atacate.
Prin urmare, faţă de cele prezentate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi al art. 20 din Legea nr. 554/2004 îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 191/CA/2008 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2992/2009. Contencios → |
|---|
