ICCJ. Decizia nr. 340/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 340/2009
Dosar nr. 369/42/2008
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 121 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul N.Ş. împotriva pârâtului Guvernul României pe care l-a obligat să elibereze un înscris din care să rezulte că reclamantul a activat ca subofiţer şi ofiţer constructor în perioada 1 iulie 1953 – 1 martie 1961 în cadrul fostei D.G.S.M. de pe lângă Consiliul de Miniştri.
În motivare, instanţa de fond a reţinut că actul solicitat de reclamant îi este necesar la C.J.P. Prahova, în vederea stabilirii pensiei. Cu adeverinţa din 28 februarie 1961 eliberată de D.G.S.M., el a făcut dovada că a fost cadru activ în instituţia menţionată care, în perioada respectivă, funcţiona pe lângă Consiliul de Miniştri. Ca atare, constatând că Guvernul României este succesorul Consiliului de Miniştri, curtea de apel l-a obligat să rezolve cererea reclamantului, aşa încât dreptul său la pensie să nu fie afectat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâtul Guvernul României, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul susţine că este evidentă lipsa calităţii sale procesual pasive în cauza de faţă, în condiţiile în care, atât Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 – 1961, cât şi Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1114/10 octombrie 2002, stabilesc o procedură specială de acordare a unor drepturi în care Guvernul României nu este implicat în nici un mod. Mai arată că instanţa de fond nu a observat că reclamantul trebuia să se adreseze UM 02405 Piteşti, potrivit art. 6 din HG nr. 1114/2002.
Intimatul nu a formulat întâmpinare şi în recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs reţinut, precum şi, potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimatul-reclamant N.Ş. a dedus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentului-pârât Guvernul României de a-i comunica un înscris care să ateste perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la fosta D.G.S.M. de pe lângă Consiliul de Miniştri, în calitate de cadru activ (subofiţer şi apoi ofiţer constructor), justificându-şi demersul prin aceea că la stabilirea punctajului şi a cuantumului pensiei s-a considerat că în perioada 1 iulie 1953 – 1 martie 1961 a fost „concentrat în armată", când, în realitate a obţinut venituri salariale în calitate de persoană angajată.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, respectiv adeverinţele din 28 februarie 1961 şi din 12 iulie 1961 emise de D.G.S.M. de pe lângă Consiliul de Miniştri, respectiv Comisia de Lichidare a acesteia, rezultă cu certitudine că în perioada indicată intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea la Direcţia Generală a Serviciului Muncii de pe lângă Consiliul de Miniştri în calitate de subofiţer şi, apoi, de ofiţer constructor, împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite de judecătorul fondului.
Problema cu care recurentul a învestit Înalta Curte vizează lămurirea cadrului procesual, întrucât Guvernul României contestă calitatea sa procesual pasivă prin raportare la Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada 1950 – 1961 şi HG nr. 1114/10 octombrie 2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.
Actele normative invocate de recurent nu au nici o legătură cu pricina de faţă.
Intimatul-reclamant nu a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul D.G.S.M., ci, după cum s-a arătat, a fost angajatul acestei instituţii, fiind salarizat pentru munca depusă. Ca atare, el nu poate intra sub incidenţa art. 1 din Legea nr. 309/2002 şi nu poate beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ şi, de altfel, nici nu a solicitat acest lucru.
În realitate, pentru a fixa cadrul procesual se impune a verifica dacă recurentul-pârât Guvernul României este succesorul din punct de vedere legal al Consiliului de Miniştri pe lângă care funcţiona D.G.S.M.
Potrivit art. 42 din Constituţia Republicii Populare Române din anul 1952, în vigoare în perioada analizată:
„Organul suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat a Republicii Populare Române este Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române".
Aceleaşi atribute îi sunt conferite în prezent recurentului Guvernul României prin art. 102 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
Chiar dacă formal nu a existat o transmitere a drepturilor şi obligaţiilor asumate de fostul Consiliu de Miniştri către Guvernul României, nu se poate accepta argumentaţia expusă de recurent în întâmpinarea formulată la fondul cauzei, în sensul că Guvernul României este creaţia Legii nr. 37/1990 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi nu are calitatea de succesor al fostelor structuri care şi-au încetat existenţa prin Decretul - Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, întrucât, astfel, s-ar ajunge la situaţia de neconceput ca drepturile unor persoane (precum intimatul-reclamant) care s-au născut anterior anului 1990 să nu poată fi valorificate pe cale judiciară, adică să fie iluzorii, cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor ar. 21 din Constituţie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 121 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 334/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 342/2009. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
