ICCJ. Decizia nr. 365/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 365/2009
Dosar nr. 967/54/2008
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 2008 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. şi C.C.S.D., solicitând obligarea lor: la emiterea deciziei reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj; la plata unor despăgubiri în cuantum de 50.000 lei pentru prejudiciul moral; precum şi la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data pronunţării hotărârii şi până la emiterea deciziei.
Soluţionând pricina, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 149 din 12 iunie 2008 a admis în parte acţiunea; a obligat pe pârâta C.C.S.D. şi emită dispoziţie privind acordarea de titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj; a respins acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală şi a respins capătul de cerere privind despăgubirile.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 7 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Ca urmare, aplicând dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., curtea de apel a stabilit că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul soluţionării într-un termen rezonabil a cauzei.
De asemenea, s-a mai reţinut şi incidenţa art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., în sensul că reclamantul este împiedicat de a dispune de despăgubirile ce i se cuvin pentru bunul său.
Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. a fost admisă, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a pârâtei C.C.S.D.
În fine, s-a respins cererea de acordare a daunelor morale ca nedovedită iar cu privire la daunele cominatorii s-a arătat că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură subsecventă actualei etape judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta C.C.S.D., invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că nu are nici o culpă pentru faptul că până la acest moment nu a emis Decizia privind acordarea de titluri de despăgubire, în condiţiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie o procedură administrativă pe care este obligată să o respecte. Arată că în etapa analizării dosarului intimatului, desfăşurată potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a constatat că acesta nu conţine înscrisuri care să descrie construcţia demolată şi, în plus, există neconcordanţe cu privire la suprafaţa de teren expropriată. Aşa fiind, consideră că Primăria Craiova, care nu a comunicat încă înscrisurile solicitate, este vinovată de tergiversarea soluţionării dosarului.
Cât priveşte aprecierea fondului că durata procedurii administrative este prea mare, recurenta arată că au fost ignorate criteriile ce reies din jurisprudenţa C.E.D.O. în materie de termen rezonabil, adică: complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente, ca şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 10164 din 7 iunie 2005, Primarul Municipiului Craiova, în temeiul art. 1 alin. (2), art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a acordat măsuri reparatorii sub forma de titluri de valoare nominală în cuantum de 615.360.000 ROL intimatului - reclamant C.D., precum şi soţiei acestuia C.A. (în prezent decedată) pentru imobilul situat în Craiova. Din procesul - verbal de negociere încheiat între Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi C.D. rezultă că măsurile reparatorii privesc o construcţie demolată în suprafaţă de 60,96 mp. şi teren în suprafaţă de 269 mp., imobilul fiind în întregime expropriat şi imposibil de restituit în natură.
Dispoziţia primarului a fost emisă cu avizul favorabil al D.G.F.P. a Judeţului Dolj.
Necontestat, Prefectura Judeţului Dolj a transmis dosarul de despăgubire al intimatului-reclamant încă din cursul anului 2005, după cum se indică în adresa emisă de A.N.R.P. din 23 decembrie 2005.
Cu toate acestea, A.N.R.P. a comunicat intimatului - reclamant prin aceeaşi adresă că a decis restituirea dosarului la entitatea care a soluţionat notificarea, în vederea completării.
Demersurile intimatului - reclamant pe lângă Primăria Municipiului Craiova şi Prefectura Dolj din perioada ianuarie – mai 2006 au rămas fără rezultat autorităţile comunicându-i că dosarul în discuţie nu le-a fost remis.
În realitate, în cauză nu există nici o dovadă că intimata pârâtă A.N.R.P. şi, ulterior, recurenta C.C.S.D. ar fi întreprins demersul invocat, în dosarul intimatului - reclamant, anterior înregistrării acestuia sub nr. 12394/ CC din 11 aprilie 2006 la Secretariatul C.C.S.D.
Nici după acest moment: 11 aprilie 2006, nu există nici un element care să contureze voinţa recurentei de a parcurge procedurile instituite prin Cap. V al Titlului VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr.247/2005 într-un termen rezonabil, după cum bine a sesizat judecătorul fondului, fundamentându-se pe dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Abia la data de 17 aprilie 2008, adică după doi ani, şi numai după insistenţele repetate ale intimatului-reclamant, recurenta a trecut la etapa analizării dosarului, potrivit art. 16 alin. (4) din lege dar, şi de această dată, a considerat că se impune remiterea întregii documentaţii la Primăria Municipiului Craiova, „în vederea reanalizării şi completării dosarului".
Înalta Curte constată că această măsură adoptată de recurentă în procedura administrativă este vădit nelegală contravenind atât dispoziţiilor exprese ale textului de lege sus indicat, cât şi scopului reglementării examinate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
„Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor … în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură".
Or, după cum rezultă din cele ce preced, recurenta nu a pus la îndoială legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, ci a avut unele dubii privind suprafaţa terenului expropriat şi configuraţia clădirii demolate, care, însă, nu pot fi rezolvate pe această cale. De altfel măsura adoptată contravine şi dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din aceeaşi reglementare, care stabilesc un termen limită de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, pentru predarea dosarelor de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, fără posibilitatea restituirii acestora, şi, cum s-a arătat, chiar scopului legii, care este unul reparatoriu.
În fine, critica recurentei este lipsită de suport şi dintr-o altă perspectivă. Chiar admiţând că există neconcordanţe în dosarul intimatului-reclamant – autoritatea recurentă nu şi-a susţinut afirmaţia prin dovezi – acestea puteau fi lămurite în etapa evaluării, potrivit art. 16 alin. (6)4 – (6)5 din lege, legiuitorul oferind instrumente suple şi eficiente pentru rezolvarea acestora.
Cât priveşte criteriile în raport de care C.E.D.O. cuantifică termenul de soluţionare a unei cauze ca fiind rezonabil sau nu, Înalta Curte observă că recurenta le-a indicat bine, numai că acestea, în totalitate, îi sunt potrivnice.
Complexitatea redusă a cauzei şi conduita corectă a intimatului - reclamant, care, în pofida vârstei înaintate (are peste 80 ani), şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile legale şi a întreprins constant demersuri în vederea soluţionării cu celeritate a dosarului său de despăgubire sunt argumente care pledează în favoarea păstrării considerentului fondului referitor la nesoluţionarea acestei cauze într-un termen rezonabil. În plus, nici invocarea culpei altor autorităţi publice implicate în procedura reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu este pertinentă, în raport de constatarea Curţii, anterior expusă, în sensul că dosarul intimatului-reclamant a fost lăsat în nelucrare de către recurentă mai mult de doi ani.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 149 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 345/2009. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 486/2009. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
