ICCJ. Decizia nr. 4132/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4132/2009

Dosar nr. 459/2/2009

Şedinţa publică din 7 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 19 ianuarie 2009 reclamanţii P.P., S.G., R.Ş., A.C., T.N., D.G., P.J., P.C.N., S.D., P.E., C.N., B.S.G., R.L., Z.C., B.I., T.F., T.D.R., U.G., A.V., D.L., C.E., B.C., G.N., G.D., C.V., L.I., D.V., C.I., V.V., B.D., D.B., C.T., P.N., T.G. E.G., V.N., R.A., M.D., N.N., O.M., P.P., A.P., P.I., H.M.E., U.I., C.D., D.G., M.N., S.V., A.M., M.A., C.N., V.S., D.G., G.C., I.F., B.I., B.T., M.S., P.P., A.A., B.C., C.E., I.N., B.I., C.D., B.V., C.G.A., H.I., I.A.I., E.D., G.E., I.C., I.Ş., G.V., G.C., I.E., N.P., M.A., L.V., S.M., P.G., D.D., Z.M., N.M., OG, D.G., G.Ş., O.S.L., D.I. P.C.l, C.D., G.D., G.V., S.M., N.C., M.E., R.I., N.V. şi L.M. au solicitat obligarea pârâtului S.S.P.R.D. să emită şi să transmită, în regim de urgenţă, certificatele preschimbate şi toate documentele aferente acestora, precum şi să repare prejudiciile suferite de la emiterea Ordonanţei nr. 1/2008 şi rezultate din omisiunea de a prelungi perioada de valabilitate a certificatelor nepreschimbate, fapt care a determinat nerecunoaşterea drepturilor aferente de către instituţiile abilitate pentru anii 2006, 2007 şi 2008.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâtul a refuzat nejustificat să soluţioneze cererile lor de preschimbare a certificatelor doveditoare ale calităţii lor de revoluţionari, deşi au depus toate documentele necesare şi au îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1371 din 31 martie 2009, prin care a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând că nu este încheiată procedura de preschimbare a certificatelor şi că nu este publicată o listă finală în Monitorul Oficial, astfel că, nu s-a născut dreptul reclamanţilor de a contesta fie certificatul preschimbat, fie nepreschimbarea acestuia.

Instanţa de fond a considerat că acest drept se va naşte numai după expirarea termenului din 30 iunie 2009, prevăzut de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii şi au solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenţii au susţinut că soluţia de respingere a acţiunii ca prematur formulată este rezultatul interpretării greşite de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi art. 20 din HG nr. 1412/2004, deoarece preschimbarea certificatelor de revoluţionar a fost prevăzută de Legea nr. 341/2004 într-un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, iar prelungirea succesivă a acestui termen pe o perioadă de aproape 5 ani nu justifică refuzul intimatului de a le soluţiona cererile şi de a le elibera certificatele preschimbate.

Recurenţii au arătat că, urmare nepreschimbării certificatelor lor de revoluţionar, nu au mai beneficiat de drepturile prevăzute de lege şi pentru repararea acestei pagube, au arătat că se impunea recunoaşterea calităţii lor de revoluţionar înainte de împlinirea termenului legal de preschimbare, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi dedispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, certificatele doveditoare care au fost eliberate în perioada 1990 - 1997 de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 se vor preschimba, la cererea titularului, de către S.S.P.R.D., până la data de 30 iunie 2009.

Conform alin. (5) al aceluiaşi text de lege, contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei Parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.

În art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a prevăzut că lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate se certifică prin ordin al secretarului de stat al S.S.P.R.D. şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Aceleaşi norme metodologice au prevăzut în art. 20 alin. (1) că, persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul celorlalte persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004 sau ale normelor metodologice, pot face contestaţie la Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate.

În consecinţă, Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit, prin derogare de la prevederile de drept comun cuprinse în Legea nr. 554/2004, termenul de 30 iunie 2009 pentru soluţionarea tuturor cererilor de preschimbare a certificatelor doveditoare, formulate în temeiul acestei legi.

Cum acest termen nu era împlinit la data formulării cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a dispus în mod legal respingerea ca prematură a acţiunii formulate de reclamanţi pentru obligarea pârâtului la soluţionarea cererilor lor de preschimbare a certificatelor doveditoare ale calităţii de revoluţionar şi la emiterea certificatelor preschimbate.

Recurenţii au solicitat neîntemeiat aplicarea dispoziţiilor art. 110 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că, preşedintele instanţei poate încuviinţa, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

Această procedură înainte de judecată are ca obiect executarea unor obligaţiuni cu termen şi în consecinţă, nu este aplicabilă termenelor prevăzute de lege pentru executarea prevederilor sale, cum este cazul termenului de preschimbare a certificatelor de revoluţionar prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse, soluţia de respingere a acţiunii ca prematur formulată este legală şi temeinică şi aceasta cu atât mai mult cu cât, termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 a fost prelungit până la 1 ianuarie 2010 conform articolului unic din OUG nr. 84/2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.P., S.G., R.Ş., A.C., T.N., D.G., P.J., P.C.N., S.D., P.E., C.N., B.S.G., R.L., Z.C., B.I., T.F., T.D.R., U.G., A.V., D.L., C.E., B.C., G.N., G.D., C.V., L.I., D.V., C.I., V.V., B.D., D.B., C.T., P.N., T.G. E.G., V.N., R.A., M.D., N.N., O.M., P.P., A.P., P.I., H.M.E., U.I., C.D., D.G., M.N., S.V., A.M., M.A., C.N., V.S., D.G., G.C., I.F., B.I., B.T., M.S., P.P., A.A., B.C., C.E., I.N., B.I., C.D., B.V., C.G.A., H.I., I.A.I., E.D., G.E., I.C., I.Ş., G.V., G.C., I.E., N.P., M.A., L.V., S.M., P.G., D.D., Z.M., N.M., OG, D.G., G.Ş., O.S.L., D.I. P.C.l, C.D., G.D., G.V., S.M., N.C., M.E., R.I., N.V. şi L.M. împotriva sentinţei civile nr. 1371 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4132/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs