ICCJ. Decizia nr. 4232/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4232/2009
Dosar nr. 467/85/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007, reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, C.S.B.E. C.A. din România şi Municipiul Sibiu, să se dispună anularea Deciziei nr. 970 din 7 august 2006 emisă de comisia pârâtă şi să fie respinsă cererea de retrocedare a imobilului construcţii şi teren aferent situat în municipiul Sibiu, înscris în C.F. nr. 8.244 Sibiu, nr. top 1842 şi 1843.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin Decizia contestată s-a dispus nelegal retrocedarea către Biserica Evanghelică a imobilelor înscrise în CF 8.244 Sibiu nr. top 1842 şi 1843 – construcţii şi teren, asupra cărora reclamantul are drept de administrare în baza Protocolului nr. 5.504/1565/2003 încheiat cu Consiliul Judeţean Sibiu şi a Încheierii nr. 29.558 din 7 decembrie 2006, prin care s-a intabulat în CF 8244 Sibiu dreptul de proprietate în favoarea domeniului public al judeţului Sibiu.
Reclamantul a mai arătat că imobilele înscrise în CF nr. 8.244 Sibiu nu pot face obiectul retrocedării în baza prevederilor OUG nr. 94/2000, deoarece au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 485/1944, publicată în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944, astfel că nu a avut loc o preluare abuzivă şi nu se încadrează în perioadade referinţă a ordonanţei susmenţionate, între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989.
În temeiul art. 57-59 C. proc. civ., reclamantul a depus cerere deintervenţie forţată a Consiliului Judeţean Sibiu, în calitate de persoană care poate pretinde aceleaşi drepturi.
Pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E. C.A. din România au invocat excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Pârâtul Municipiul Sibiu prin întâmpinarea depusă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că nu este emitentul deciziei atacate, iar imobilul în litigiu a făcut parte din domeniul public al Judeţului Sibiu.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 206/F/CA din 19 decembrie 2008, prin care a respins excepţiile privind tardivitatea cererii de chemare în judecată şi lipsa calităţii procesuale active, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Sibiu, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2.800 lei.
Excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantului nu i s-a comunicat Decizia nr. 970 din 7 august 2006 şi faţă de data luării la cunoştinţă – 12 ianuarie 2007, acţiunea înregistrată la 26 ianuarie 2007 a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost de asemenea respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul este intabulat în CF 8244 Sibiu având dreptul de folosinţă şi de administrare acordat prin Hotărârea nr. 59/2003 a Consiliului Judeţean Sibiu, astfel că fiind deţinătorul imobilelor, are interesul să conteste titlul invocat de persoana devenită proprietar în temeiul deciziei de retrocedare.
Instanţa de fond a constatat că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Sibiu, deoarece acesta nu a emis Decizia atacată, iar imobilele în litigiu au făcut parte din domeniul public al Judeţului Sibiu.
Pe fondul cauzei, raportat la extrasele de carte funciară şi la concluziile raportului de expertiză topografică, instanţa de fond a constatat că imobilele înscrise în CF 10340 Sibiu, A+16, nr. top 1842, 1843 – grădină de 2 iugăre şi 1092 stânjeni pătraţi şi casă cu etaj şi 7 încăperi au fost înscrise în această carte funciară ca urmare a cererii depuse la 7 iulie 1939 şi a fost adus împreună cu alte 21 imobile, în scop de unificare din CF nr. 3198, 3241, 227, 7498, 2801, 1224, 974, 8331, 2354, 1027, 1283 şi 875 Sibiu, proprietarul notat în CF fiind Biserica regnicolară evanghelică C.A. din România, reprezentată prin C.S.B.E. C.A. din Sibiu.
Din examinarea cărţilor funciare menţionate, instanţa de fond a constatat că nici una nu cuprindeîn foaia A de avere numerele topografice 1842 şi 1843. Imobilul cu nr. top 1842 şi 1843 apare însă înscris în CF 2343 Sibiu, la numărul de ordine 30 foaia de proprietate este notată la data de 5 ianuarie 1911, transnotarea imobilului cu număr de ordine A+27 în registrul CF 875 în favoarea Bisericii naţionale evanghelice augustine.
Astfel, s-a reţinut că, în CF 875 Sibiu nu apar la foaia de avere numerele top 1842 şi 1843 şi nici la foaia de proprietate B nu este notată Biserica Evanghelică CA sau Biserica naţională evanghelică augustană.
Din acest motiv, s-a considerat că, simpla notare în CF 10340 a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate şi fără încheiere de intabulare, nu dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilelor retrocedate, dat fiind că prezumţia de proprietate prevăzută de art. 32 din Decretul –Lege nr. 115/1938 fost contestată.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că pârâtul C.S.B.E. C.A. din România nu a făcut dovada certă a proprietăţii imobilelor pentru care s-a solicitat retrocedarea.
De asemenea, s-a reţinut că aceste imobile au fost preluate de stat în baza Decretului-lege nr. 485/1945, înainte de data de 6 martie 1945 şi chiar dacă intabularea dreptului de proprietate al statului a intervenit la o dată ulterioară nu fac obiectul art. 1 din OUG nr. 94/2000 republicată şi nu pot fi retrocedate în baza acestui act normativ.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E. C.A. din România, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Recurenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond nu a analizat corect obiectul litigiului, a apreciat greşit că intimatul – pârât nu a făcut dovada certă a proprietăţii imobilelor, precum şi faptul că imobilele au fost preluate de Statul român în baza Decretului lege nr. 485/1944.
Referitor la obiectului litigiului, s-a arătat că intimatul-reclamant a contestat Decizia nr. 940 din 7 august 2006, iar nu Decizia nr. 970 din 7 august 2006, cum s-a menţionat în dispozitivul hotărârii atacate.
Recurenta a criticat concluzia instanţei de fond privind lipsa dovezilor certe pentru existenţa dreptului de proprietate al Bisericii Evanghelice CA din România asupra imobilelor vizate de Decizia nr. 940 din 7 august 2006, arătând că acestdrept a fost dovedit prin înscrisurile din CF nr. 10.340 Sibiu. În acest sens, s-a arătat că, în Foaia de proprietate B a cărţii funciare nr. 10.340 Sibiu, imobilele respective au fost înscrise în stare neschimbată în favoarea proprietarului actual, Biserica Regnicolară Evanghelică C.A. din România, prin C.S.B.E. C.A. din România.
Ca argument juridic, recurenta a invocat dispoziţiile art. 32 din Decretul – Legea nr. 115/1938, potrivit cărora, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Referitor la aplicarea Decretului-lege nr. 485/1944, s-a arătat că preluarea abuzivă a bunurilor aflate în proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice a operat pe data intabulării în cartea funciară, respectiv la data de 3 martie 1947 şi nu la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ. Din acest motiv, recurenta a susţinut că imobilele vizate de Decizia contestată au fost preluate de Statul român în perioada de referinţă a OUG nr. 94/2000, astfel că au fost în mod legal retrocedate intimatului C.S.B.E. C.A. din România.
Recurentul C.S.B.E. C.A. din România a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi cu aprecierea greşită a probelor.
Hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că nu au fost examinate mijloacele de probă depuse la dosar şi că au fost reproduse motivele acţiunii şi argumentele intimatului-reclamant pentru anularea deciziei de retrocedare.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 32 din Decretul - Legea nr. 115/1938 şi a ignorat prevederile art. 33 din acelaşi act normativ, care consacră caracterul constitutiv al înscrierii în cartea funciară.
Potrivit acestor dispoziţii legale, s-a arătat că dreptul de proprietate al C.S.B.E. C.A. din România a fost dobândit în urma înscrierii în cartea funciară, iar prezumţia legală de proprietate nu a fost răsturnată de către contestator.
Faţă de caracterul constitutiv al înscrierii în cartea financiară prevăzut de art. 17 din Decretul - lege nr. 115/1938, recurentul a susţinut că imobilele au fost dobândite de Statul român la data înscrierii dreptului în cartea funciară – 3 martie 1947, conform încheierii nr. 343 din 3 martie 1947 din CF 10.340 Sibiu, astfel că preluarea a avut loc în perioada de referinţă a OUG nr. 94/2000.
Recurentul a criticat şi aprecierea dată probelor administrate în cauză, arătând că instanţa de fond nu a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, considerând neîntemeiat că, notările care nu sunt probate cu înscrierea în foile de proprietate şi cu încheierile de intabulare nu dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilelor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Susţinerea din recursul declarat de Comisia specială de retrocedare privind identificarea numărului deciziei contestate în cauză ca fiind 970, în loc de 940, nu constituie un motiv de casare sau de modificare a hotărârii atacate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ., deoarece se referă la o eroare materială, care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere, în conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. civ.
Critica recurentului C.S.B.E. C.A. din România privind nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se dovedeşte a fi nefondată în raport de motivarea hotărârii atacate, care cuprinde considerentele de fapt şi de dreptcare au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Soluţia instanţei de fond a fost argumentată prin referire la probele administrate şi la dispoziţiile legale invocate de părţi, fiind examinate toate cererile şi apărările formulate de acestea, astfel că este neîntemeiat motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Criticile comune formulate pe fondul cauzei în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, constatându-se că, în raport de situaţia de fapt concretă dovedită prin probele administrate, instanţa de fond a interpretat corect prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 şi ale Decretului-lege nr. 485/1944, în sensul că, imobilele vizate de Decizia de retrocedare nu sunt sub incidenţa reglementării cuprinse în OUG nr. 94/2000.
Analizând legalitatea titlului în baza căruia Statul român a devenit proprietarul imobilelor, instanţa de fond a analizat corect situaţia de carte funciară evidenţiată în încheierile de intabulare, precum şi celelalte înscrisuri depuse de părţi, stabilind judicios că, simpla notare în CF 10.340 Sibiu a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. top 1842-1843, fără să fie probat cu înscrierea în foile de proprietate şi fără încheiere de intabulare, nu dovedeşte dreptul de proprietate pretins de recurentul-pârât.
Întrucât notarea respectivă nu s-a efectuat în baza unui titlu, instanţa de fond a reţinut întemeiat că înscrisurile prezentate de C.S.B.E. C.A. din România reprezintă numai un început de dovadă scrisă care, fiind contestată, impunea completarea probatoriului cu încheierea de intabulare şi dovada înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate pe care l-ar fi avut asupra imobilelor retrocedate.
De asemenea, instanţa de fond a constatat în mod legal şi temeinic că imobilele retrocedate prin Decizia contestată au fost preluate de Statul român la data de 8 octombrie 1944, anterior datei de 6 martie 1945, situaţie în care aceste bunuri nu sunt sub incidenţa OUG nr. 94/2000.
Imobilele respective au fost înscrise în CF Sibiu nr. 8244, nr. top 1842,1843 şi au trecut în proprietatea Statului român ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 485/1944, publicat în M. Of. nr. 233 din 8 octombrie 1944.
În septembrie 1940, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul Etnic German. La data de 11 august 1942 s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România. Conform dispoziţiilor Capitolului II din această convenţie, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic German toată averea mobilă şi imobilă, care era proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, precizând la art. 2 că averea imobilă se compune din imobilele şi fundaţiile de tot felul, care au servit scopurilor şcolare şi de educaţie.
Prin Decretul – lege nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 şi s-a prevăzut că Statul român devine titularul tuturor drepturilor aparţinând Grupului Etnic German din România, subrogându-se acestuia, urmând ca instanţele de carte funciară să procedeze din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri .
În temeiul subrogaţiei legale astfel reglementate, Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German de la data intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 485/1944, care este anterioară perioadei de referinţă prevăzută în art. 1 din OUG nr. 94/2000.
În consecinţă, Statul român a dobândit proprietatea imobilelor respective prin efectul legii, astfel că nu prezintă relevanţă data înscrierii dreptului în cartea funciară, cum neîntemeiat au susţinut recurenţii.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
În baza art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatului-reclamant Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu cheltuieli de judecată în sumă de 1100 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi C.S.B.E. C.A. din România împotriva sentinţei nr. 206/F din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel AlbaIulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenţii la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în cuantum de 1100 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4224/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4239/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
