ICCJ. Decizia nr. 4246/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4246/2009
Dosar nr. 8438/2/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 10 decembrie 2008, reclamanta M.I. a chemat în judecată M.J.L.C. solicitând ca instanţa să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia la analizarea cererii sale precum şi la plata de daune morale în cuantum de 1000 lei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a adresat acestei autorităţi cu cererea de redobândire a cetăţenei române, încă din anul 2007 dar nici până în prezent nu a primit răspuns.
La data de 10 martie 2009 M.J.L.C. prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect arătând că în şedinţa din 13 ianuarie 2009 cererea reclamantei a fost avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 şi 18 din Legea nr. 21/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 969 din 10 martie 2009a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamanta M.I. şi a respins capătul de cerere privind obligarea la daune morale a M.J. ca neîntemeiat.
În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată pârâta către reclamantă la plata a 154,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut următoarele:
- în ceea ce priveşte analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române a reţinut că în şedinţa din data de 13 ianuarie 2009 Comisia pentru Cetăţenie a avizat pozitiv cererea, întocmind şi raportul prevăzut de art. 17 şi 18 din Legea nr. 2181991, astfel că cererea a rămas fără obiect.
- referitor la daunele morale solicitate prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul de soluţionare a cererii într-un termen rezonabil iar avizarea pozitivă a cererii s-a realizat o reparaţie morală îndestulătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.
Susţine recurenta că au fost aplicate în mod greşit prevederile art. 274 C. proc. civ., având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, respectiv respingerea cererii formulate de reclamantă.
Astfel, solicită recurenta să se constate că, fără a cădea în pretenţii şi stabilirea culpei procesuale nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut ca prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speţa dedusă judecăţii, reclamanta a formulat cerere de redobândire a cetăţeniei române în anul 2007 conform art. 12 din Legea nr. 21/1991 şi întrucât nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil s-a adresat instanţei judecătoreşti la data de 22 decembrie 2008.
Astfel, este adevărat că la data de 13 ianuarie 2009, cererea a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, însă acest lucru s-a realizat după ce reclamanta intimată formulase prezenta acţiune şi după ce anterior acţiunii pârâtului în justiţie formulase, pe care administrativă încă două memorii de urgentare a soluţionării dosarului.
În acest context, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată a constatat că obiectul cerere a fost realizat, în sensul că cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantei a fost examinată, dar a reţinut şi culpa autorităţii de a nu soluţiona cererea într-un termen rezonabil şi de a nu-i comunica acest aspect, fapt ce a determinat formularea acţiunii şi implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.
În final, este de reţinut că deşi acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect nu înseamnă că autoritatea nu a căzut în pretenţii, în condiţiile în care, „pretenţiile" deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii pe parcursul judecăţii cauzei, reclamantul fiind obligat să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că, în mod legal instanţa de fond a obligat instituţia pârâtă la plata cheltuielilor de judecată şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 969 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4245/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4247/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
---|