ICCJ. Decizia nr. 444/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 444/2009
Dosar nr. 6187/1/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2008 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost precizată la 1 octombrie 2008, V.M. şi V.E.C. au formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 703 din 10 iulie 2008, solicitând anularea actului contestat, în partea care le priveşte şi obligarea intimatului C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel pentru recurente.
În motivare, recurentele au arătat, în esenţă că, prin hotărârea contestată, li s-a respins în mod nelegal cererea de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel, în condiţiile în care îndeplinesc atât condiţia de vechime, de şase ani în funcţia de judecător, precum şi celelalte cerinţe prevăzute de lege pentru recunoaşterea gradului profesional şi nu au solicitat, la acel moment, promovarea la nici o curte de apel.
Au mai susţinut că, hotărârile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost admise recursurile declarate de procurori din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., cu consecinţa recunoaşterii în favoarea acestei categorii a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie crează o situaţie de discriminare produsă în raport cu ceilalţi procurori şi toţi judecătorii care, pentru obţinerea gradului profesional corespunzător instanţei superioare sau parchetului de pe lângă aceasta, trebuie să susţină concursuri de promovare.
Au menţionat că, pentru constatarea discriminării, au formulat o cerere aflată spre soluţionare pe rolul C.N.C.D.
În ceea ce o priveşte pe recurenta V.M., aceasta a susţinut, prin notele scrise depuse că a participat la concursul de promovare efectivă în funcţie de execuţie la Curtea de Apel Piteşti, organizat la data de 5 octombrie 2008, fiind declarată admisă.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 703 din 10 iulie 2008 au fost respinse cererile formulate de mai mulţi judecători, printre care şi cele ale recurentelor, având ca obiect recunoaşterea gradului profesional corespunzător tribunalului sau curţii de apel.
Prin respingerea cererii recurentelor, Plenul C.S.M. a interpretat corect dispoziţiile legale incidente, referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanţei superioare sau parchetului de pe lângă aceasta.
Astfel, în ceea ce priveşte dobândirea gradului profesional pentru instanţele superioare şi parchetele de pe lângă acestea, aceasta se realizează prin promovarea judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete.
Concursul constă în probe scrise, cu caracter teoretic şi practic, enumerate în cuprinsul art. 46 alin (2) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.
În art. 44 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, se prevede condiţia de 6 ani vechime în funcţia de judecător pentru promovarea în funcţia de judecător de curte de apel.
Procedura de desfăşurare a concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 659 din 3 iulie 2008.
Având în vedere dispoziţiile legale mai sus indicate, recurentele, care au formulat cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător curţii de apel, nu au susţinut examen de promovare în condiţiile art. 43 - art. 47 din actul normativ menţionat.
Din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional, în gradul profesional imediat următor, numai în urma susţinerii, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie.
Cu excepţia situaţiilor reglementate de dispoziţiile art. 65 alin. (6) şi de cele ale art. 83 alin. (3) din Legea 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind recunoaşterea gradului profesional anterior dobândit, situaţii în care recurentele nu se regăsesc, gradul profesional corespunzător instanţelor superioare sau parchetelor de pe lângă acestea, se dobândeşte în urma promovării examenului sau concursului prevăzut de dispoziţiile legale sus menţionate, cu respectarea celorlalte cerinţe prevăzute de lege şi anume vechime, existenţa calificativului „foarte bine" şi inexistenţa unor sancţiuni disciplinare.
Trebuie amintit şi faptul că, în cuprinsul Recomandării (94) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, se precizează că toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie bazate pe criterii obiective, iar selecţia şi cariera judecătorilor trebuie bazate pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa.
Examenul de promovare, ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanţe superioare, îndeplineşte pe deplin toate criteriile enunţate anterior.
Promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă), ce reprezintă o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are un caracter permanent, reprezintă un drept câştigat, cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale.
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâri de care se prevalează recurentele, acestea au fost pronunţate în cauze având ca obiect un recurs individual şi au avut în vedere o cu totul altă situaţie de fapt şi alte dispoziţii speciale incidente.
Trebuie avute în vedere totodată şi efectele relative ale hotărârilor invocate în susţinerea căii de atac, care privesc numai părţile implicate, neputând profita sau dăuna unor terţe persoane, în această categorie situându-se şi recurentele.
Cu privire la pretinsa discriminare invocată de către recurente, prin raportare la hotărârile judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învederăm următoarele:
Conceptul de "discriminare" este definit de art. 2 alin. (1) din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, prin discriminare, în lumina acestui articol înţelegându-se "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".
Alin. (2) al articolului menţionat prevede că "dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în înţelesul prezentei ordonanţe".
Alin. (3) al aceluiaşi articol, exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), faţă de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
În lumina dispoziţiilor art. 2 din OG 137/2000, republicată, despre care s-a făcut deja vorbire, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.
În acelaşi sens pot fi reţinute şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Situaţiile învederate de către recurente nu sunt identice sau similare prin prisma circumstanţelor de fapt şi de drept avute în vedere la fiecare în parte.
La pronunţarea hotărârilor judecătoreşti faţă de care recurentele invocă discriminarea, instanţa supremă a avut în vedere faptul că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale şi anume Legea nr. 508/2004, de reglementare a cerinţelor şi procedurii de numire a procurorilor în cadrul acestui organism, în condiţiile şi conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, dispoziţiile speciale ale Legii nr. 508/2004, nu pot fi extinse şi aplicate prin analogie, altor categorii de magistraţi.
Sintagma „în condiţii de egalitate", folosită de art. 2 din OG 137/2000, republicată, nu poate fi interpretată decât prin raportare la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României.
Aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a C.E.D.O., principiul constituţional al egalităţii în drepturi, presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoane aflate în situaţii distincte.
Având în vedere cele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. şi V.E.C. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 443/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 449/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
