ICCJ. Decizia nr. 449/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 449/2009
Dosar nr. 341/2/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 martie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), anularea Dispoziţiei nr. II/286 din 14 februarie 2007 privind sancţionarea sa disciplinară cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist şi a Dispoziţiei nr. S/II/291 din 14 februarie 2007, prin care s-a dispus reţinerea pe statul de plată a sumei de bani corespunzătoare sancţiunii aplicate.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că măsura de sancţionare disciplinară a sa este nelegală şi netemeinică, întrucât sancţiunea aplicată nu este prevăzută de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi nici de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, iar dispoziţia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, pentru încălcarea art. 35 din HG nr. 1210/2003, nefiindu-i asigurat dreptul la apărare, iar după aplicarea sancţiunii au apărut noi documente, respectiv Raportul corpului de control al ministrului cu nr. 113261 din 26 februarie 2007.
În susţinerea acţiunii, s-a invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400 din 29 octombrie 2004 emis de ministrul administraţiei şi internelor cu privire la regimul disciplinar al personalului din minister, cu motivarea că acest ordin intern, nepublicat în Monitorul Oficial, nu este aplicabil poliţiştilor care, fiind funcţionari publici, sunt supuşi prevederilor Legii nr. 188/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1285 din 16 mai 2007 a respins ca nefondate, excepţia de nelegalitate şi acţiunea formulate de reclamant.
Recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva hotărârii de mai sus a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3567 din 26 septembrie 2007, sentinţa atacată fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât instanţa nu a motivat soluţia de respingere a acţiunii şi nu a stabilit cadrul legal pentru răspunderea disciplinară a recurentului, nu a verificat respectarea procedurii de cercetare şi sancţionare a faptei şi nu a analizat toate apărările şi susţinerile recurentului din acţiune.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1809 din 11 iunie 2008 a respins atât excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 cât şi acţiunea, ca neîntemeiate.
Cu privire la excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 400/2004, instanţa a reţinut că soluţia se impune, prin acest ordin fiind reglementat regimul disciplinar al personalului din M.A.I. în concordanţă cu prevederile art. 75 din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.
Referitor la anularea dispoziţiei de sancţionare, s-a reţinut că este aplicabilă procedura prevăzută de Ordinul nr. 400/2004, act normativ special, iar nu cea reglementată de HG nr. 1210/2003. Or, faţă de criticile formulate de reclamant, s-a apreciat că dispoziţia de sancţionare, ca şi cercetarea disciplinară s-au emis şi, respectiv, efectuat, cu respectarea normelor legale aplicabile şi a dreptului la apărare al reclamantului, care a fost asistat la şedinţele Consiliului de disciplină de comisarul S.D.
Sancţiunea a fost aplicată în mod legal, pentru comportare necorespunzătoare a reclamantului în familie şi societate, care aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei, în raport de probatoriul administrat în cauză.
De asemenea, s-a reţinut că pe parcursul desfăşurării cercetării disciplinare au fost respectate dispoziţiile legale care impun analizarea punctuală a apărărilor poliţistului cercetat, căruia i s-a permis accesul la actele şi lucrările dosarului, acestea rezultând din procesele verbale prin care au fost consemnate aceste aspecte, întocmite la fiecare din şedinţele Consiliului de disciplină.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond după casare, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul V.M., motivele de recurs fiind formulate în termen, în numele său, de către Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.".
Invocându-se dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., se aduc următoarele critici sentinţei atacate:
I. În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 se arată că în mod greşit aceasta a fost respinsă pentru că:
1. nu a fost respectată procedura privind transparenţa decizională în administraţia publică, prevăzută de Legea nr. 52/2003.
2. nu au fost respectate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind publicarea actelor normative, prin faptul că acest ordin nu a fost publicat în M. Of., Partea I;
3. a fost încălcat principiul ierarhiei legilor, prevăzut de art. 79 din Legea nr. 24/2000. Ordinul nr. 400/2004, pentru a fi legal, nu trebuia să conţină dispoziţii inferioare, restrictive, faţă de cele care reglementează cadrul general al cercetării disciplinare a funcţionarului public, cu referire la HG nr. 1210/2003 şi Legea nr. 188/1999.
II. Referitor la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în motivele de recurs se invocă următoarele critici, apreciate ca fiind în măsură să atragă nulitatea absolută a deciziei de sancţionare:
1. Dispoziţia nr. II/286/2007 contestată, nu cuprinde elementele prevăzute de art. 24 alin. (2) lit. a), c) şi d) din HG nr. 1210/2003 prevăzute, sub sancţiunea nulităţii;
2. dispoziţia de sancţionare menţionată încalcă dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 26 din HG nr. 1210/2003, întrucât nu i s-a acordat recurentului posibilitatea de a fi asistat de un avocat în faţa comisiei de disciplină. De asemenea, i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece nu a avut acces la toate documentele dosarului de cercetare disciplinară;
3. în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare nu sunt inserate menţiuni cu privire la instanţa la care aceasta poate fi atacată.
III. De asemenea, se menţionează că instanţa de fond nu a analizat criticile sale referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia deciziilor contestate şi anume:
1. sancţiunea ce i-a fost aplicată nu e prevăzută de Legea nr. 360/2002 şi nici de Legea nr. 188/1999;
2. au fost încălcate dispoziţiile art. 65 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004;
3. nu s-a avut în vedere că, împotriva persoanei care a depus plângerea în urma căreia s-a declanşat cercetarea prealabilă, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Recurentul a depus înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs invocate şi concluzii scrise.
M.I.R.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru că acesta a fost formulat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L." care nu a fost parte la judecata în fond, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, a apreciat că aceasta este nefondată pentru că recurentul-reclamant şi-a însuşit motivele de recurs formulate în numele său de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.", care, potrivit art. 28 din Legea nr. 54/2003 avea competenţă legală în acest sens.
Recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004 a fost corect soluţionată.
1. Dispoziţiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 52/2003, privind „obligaţia de transparenţă", definită ca „obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice", nu se aplică în ceea ce priveşte Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, întrucât acesta se referă şi produce efecte numai asupra personalului din M.A.I., deci are un domeniu de aplicare limitat.
Procedura care să asigure transparenţă procesului de elaborare a unui act normativ faţă de cetăţeni se justifică doar când acest act urmează să aibă o aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public, cu referire la interesul general al întregii populaţii şi nu cu privire la o singură categorie de persoane, respectiv poliţişti.
2. Nepublicarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 în Monitorul Oficial al României nu atrage nelegalitatea acestuia având în vedere că dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 555/2001, prevăd că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări în sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".
Din interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, rezultă că nepublicarea actului normativ atrage inopozabilitatea acestuia şi nu nelegalitatea.
3. Principiul constituţional al ierarhiei actelor normative nu este încălcat pentru că poliţiştilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 şi nici actele normative emise în executarea acesteia, cum este HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Aceasta pentru că, poliţiştilor, funcţionari publici cu statut special, li se aplică prevederile din Legea nr. 360/2002, care, potrivit art. 78 alin. (1) se completează cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999 numai în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică acestora, ori regimul disciplinar îşi găseşte reglementare în cuprinsul Legii nr. 360/2002, iar Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 a fost emis în temeiul art. 59 alin. (2) din această lege.
II. Prima instanţă în mod corect a respins acţiunea recurentului-reclamant pe fond.
1. Aşa cum s-a reţinut anterior, HG nr. 1210/2003 (în prezent abrogată) nu se aplică recurentului-reclamant care are statut de poliţist şi căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale din Legea nr. 360/2002. Prin urmare, criticile care vizează încălcarea art. 24, art. 26, art. 27, art. 35 din HG nr. 1210/2003 nu pot fi reţinute.
2. Recurentului-reclamant nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 şi art. 52 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, pentru că acestuia i s-a respectat dreptul de a fi asistat de un alt poliţist, dovadă în acest sens fiind menţiunile din Încheierea din 13 februarie 2007 a Consiliului de disciplină, iar toate actele avute în vedere la aplicarea sancţiunii i-au fost prezentate, luând la cunoştinţă prin semnătură.
Cele invocate de recurentul-reclamant referitor la faptul că nu i s-a permis să fie asistat de un avocat în faţa comisiei de disciplină nu sunt dovedite.
Raportul cu nr. 113261/2007 reprezintă rezultatul verificărilor făcute ca urmare a formulării contestaţiei administrative de către recurentul-reclamant împotriva Dispoziţiei II/286/2007 de sancţionare disciplinară, astfel că acesta nu reprezintă un document care face parte din cercetarea disciplinară, care a stat la baza aplicării sancţiunii. Soluţia de respingere a contestaţiei administrative ce a avut la bază acest raport i-a fost comunicată, fiind apoi contestată dispoziţia de sancţionare în instanţă.
3. Dispoziţia de sancţionare cuprinde menţiunile privind dreptul de a fi contestată la instanţa competentă, de contencios administrativ, fapt de altfel prevăzut şi în art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. Cât timp recurentul-reclamant a uzat de calea de atac la instanţa competentă, dreptul său nu a fost lezat în nici un fel prin neindicarea punctuală a instanţei.
III. Nici celelalte critici nu sunt fondate.
1. În art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, cum a fost completată prin OUG nr. 102/2004, este prevăzută ca sancţiune disciplinară „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", astfel că sancţiunea aplicată este prevăzută de lege, fiind particularizată doar la situaţia recurentului-reclamant.
2. Dispoziţiile art. 65 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2002, ce fac referire la modul de contestare a sancţiunii disciplinare nu au efect asupra legalităţii sancţiunii aplicate. Criticile referitoare la persoana care a semnat răspunsul la contestaţie nu sunt fondate pentru că aceasta are calitatea de şef ierarhic al directorului general care e emis dispoziţia de sancţionare.
3. Până la condamnarea definitivă a persoanei împotriva căreia s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, aspectele invocate cu referire la acest fapt nu prezintă relevanţă, neputând fi luate în considerare în ceea ce priveşte fondul cauzei, astfel că sunt nefondate criticile sub acest aspect.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva sentinţei civile nr. 1809 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 444/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 450/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
