ICCJ. Decizia nr. 453/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 453/2009
Dosar nr. 2190/2/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 aprilie 2008, reclamanta A.G., magistrat pensionar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului la actualizarea corectă a pensiei de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în sensul de a fi introdus în calcul şi sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut delege, cu începere de la 1 noiembrie 2000, la zi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat autorităţii pârâte cu cererea înregistrată la data de 6 decembrie 2007, iar prin adresa nr. 3753 din 18 decembrie 2007, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să-i soluţioneze cererea, îndrumând-o să se adreseze instanţei de judecată.
Reclamanta mai arată că, prin Decizia nr. 36 din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport de dispoziţiile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2005, art. 50 din OUG nr. 177/2002 şi art. 5 alin. (1) din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, beneficiau şi de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Întrucât pensia care i-a fost stabilită nu a luat în calcul şi sporul de vechime în muncă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i actualizeze corect pensia, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune, pentru perioada noiembrie 2000 - 1 aprilie 2005, şi în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2539 din 1 octombrie 2008, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată şi a respins, de asemenea, acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că, în cauză, este vorba despre un act administrativ unilateral asimilat, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu data exprimării refuzului, 18 decembrie 2007, introducerea acţiunii la 8 aprilie 2008 s-a realizat cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, instanţa de fond a apreciat că răspunsul trimis reclamantei de către autoritatea publică pârâtă nu este un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, întrucât reclamanta, pensionată în anul 1998, a beneficiat de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992, în sensul includerii în venitul net realizat din salariul de bază şi a sporului de vechime în muncă, iar prevederile Deciziei nr. 36 din 7 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au adus atingere drepturilor de pensie, deja stabilite, ale reclamantei.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A.G., solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurenta a susţinut că hotărârea conţine motive contradictorii, în sensul că, deşi s-a reţinut că, prin dispoziţiile OG nr. 83/2000 a fost înlăturat sporul de vechime în muncă, s-a concluzionat că nu i s-a adus atingere drepturilor de pensie deja stabilite, deşi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 36/2007 i se recunoaşte însă sporul de vechime, ce a fost înlăturat prin OG nr. 83/2000.
Recurenta a mai menţionat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, deoarece acţiunea are drept temei Decizia nr. 36/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a recunoscut faptul că, în mod nelegal, nu s-a mai inclus în pensia de serviciu a magistraţilor sporul de vechime în muncă, drept urmare a aplicării OG nr. 83/2000 şi aceste temei a fost ignorat de instanţă, deşi potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era obligatorie.
La termenul de astăzi, data de mai sus, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., s-a pus în discuţia părţii prezente, din oficiu, competenţa instanţei care este abilitată legal să soluţioneze pricina ca instanţă de fond, Înalta Curte rămânând să se pronunţe cu prioritate asupra acestei excepţii, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând excepţia invocată, Înalta Curte va reţine că este întemeiată.
Cererea reclamantei de a fi obligat pârâtul la actualizarea pensiei, prin chemarea în judecată a pârâtului, ca autoritate publică centrală, nu poate, prin ea însăşi, să atragă competenţa Curţii de Apel în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ. sau al art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea şi pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin obiectul său, cauza nu este de contencios administrativ, aceasta având drept finalitate stabilirea unor drepturi de pensie.
În lipsa unor prevederi exprese, derogatorii, privind instanţa competentă în această materie, urmează a se aplica regulile dreptului comun, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 155 lit. f) din legea menţionată, care reglementează modul de stabilire şi plată a pensiilor, pentru care competenţa revine tribunalelor, ca instanţe de fond în materia asigurărilor sociale.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta revine Tribunalului Bucureşti, conform prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Astfel fiind, în temeiul art. 299 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa instanţei de fond şi se va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.G. împotriva sentinţei civile nr. 2539 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, pentru competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 454/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
