ICCJ. Decizia nr. 4658/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4658/2009
Dosar nr. 3240/320/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 79 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Anexei 1 poziţia 255 din HG nr. 964/2002 invocată de M. Târgu Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză s-a invocat excepţia de nelegalitate a unui act administrativ individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât dispoziţiile art. 4 din acest act normativ nu pot fi aplicate retroactiv.
A apreciat prima instanţă că din interpretarea art. 4 alin. (1), art. 28, 28 şi art. 31 din Legea nr. 554/2004, rezultă că excepţia de nelegalitate a actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a legii este inadmisibilă.
O atare interpretare se impune în vederea asigurării securităţii raporturilor juridice prin limitarea în timp a posibilităţii atacării unui act administrativ care a produs efecte juridice, C.E.D.O. impunând stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual tocmai în vederea garantării drepturilor câştigate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. Târgu Mureş, criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi admiterea excepţiei de nelegalitate invocată.
A susţinut recurentul că, în speţa, de faţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru invocarea excepţiei de nelegalitate, fiind vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter individual, o atare excepţiei de ordine publică putând fi invocată oricând, nefiind relevantă data emiterii actului.
A mai opinat recurentul că excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.
Apreciază recurentul că orice interpretare contrară ar însemna o imixtiune a justiţiei în domeniul legislativ şi subliniază că prin Legea nr. 267/2007 s-au adus modificări de esenţă instituţiei excepţiei de nelegaliate, aceasta fiind admisibilă chiar dacă este invocată pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Recurenta a invocat Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2006, nr. 404 din 10 aprilie 2008 şi nr. 492 din 6 mai 2008 ale Curţii Constituţionale, apreciind că motivaţia care a stat la baza respingerii excepţiilor de neconstituţionale ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 este temeinică şi legală, fiind absolut aplicabilă şi în speţa ce face obiectul prezentei cauze.
S-a precizat că, prin deciziile invocate, Curtea Constituţională a reţinut că principiului stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi, obţinerea sau apărarea unui drept neputându-se fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică. S-a mai reţinut că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu au caracter retroactiv, întrucât legalitatea actelor administrative anterioare legii se examinează în funcţie de condiţiile de validitate prevăzute de reglementările în vigoare la momentul emiterii actului contestat.
Pe fondul excepţiei de nelelgalitate, recurentul - reclamant a apreciat nelegale actele administrative contestate prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) şi (4) coroborate cu pct. 2 al anexei din Legea nr. 213/1998 şi dispoziţiile Sentinţei 1810/2001 a Tribunalului Mureş.
S-a susţinut că din coroborarea textelor de lege menţionate se deduce fără echivoc faptul că Anexa 1 poziţia 255 din HG nr. 964/2002 şi implicit poziţia nr. 255 din H.C.J. Mureş nr. 42/2001 sunt nelegale, fiind adoptată cu încălcarea acestor prevederi.
Deşi prin Sentinţa Civilă nr. 1810/2001 a Tribunalului Mureş, sentinţă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat că în mod legal C.L. a inclus în lista bunurilor imobilul în cauză, C.J. Mureş a cuprins acest imobil în domeniul public al judeţului.
Mai mult, imobilul, în speţă, a fost declarat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de interes public local.
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.
Potrivit art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate.
Este adevărat, astfel după cum a arătat şi recurentul, că prin deciziile menţionate Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în varianta lor modificată prin Legea nr. 262/2007, apreciind că aceste texte sunt în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (l) şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală ca şi cu principiul stabilităţii raporturilor juridice.
Înalta Curte, independent de argumentele Curţii Constituţionale prezentate de recurentă, şi a căror substanţă nu este nesocotită, reţine însă, pe alt temei, respectiv potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României, ce instituie, în situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale (mai puţin în situaţia existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul naţional este cel ce aplică direct şi nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaţionale, având şi rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţele comunitare.
Din această perspectivă, aşadar judecătorul naţional, aplicând primul C.E.D.O. are obligaţia, de a asigura efectul deplin al normelor acestei convenţii, asigurându-le preeminenţa, deplină şi efectivă, faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte intervenţia legiuitorului pentru abrogarea ei, după cum constant s-a şi reţinut în jurisprudenţa C.E.D.O.
Sunt aşadar nefondate criticile recurentului întrucât, Înalta Curte, potrivit jurisprudenţei sale cristalizată în această materie, apreciază, în acord cu cele arătate şi de instanţa de fond, că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ, contravine principiului securităţii raporturilor juridice.
Aceasta impune aplicarea directă, cu prioritate a art. 6 din C.A.D.O.L.F. În plus, deşi este necontestat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, tot atât de adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului consacrat, astfel că admiterea excepţiei de nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie de la Luxemburg, este de competenţa judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional, care i s-ar opune.
De altfel, aceeaşi instanţă comunitară a reţinut în ceea ce priveşte posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Prin urmare, concluzionând pe acest aspect, corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce permit repunerea în discuţie, repetat şi fără limită de timp, a legalităţii unui act administrativ individual, încalcă principiile fundamentale arătate, practica C.E.D.O. şi pe cea a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în situaţii juridice similare.
Totodată, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va admite cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M. Târgu Mureş împotriva Sentinţei nr. 79 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul - reclamant la plata în favoarea intimatului J. Mureş – C.J. Mureş a sumei de 2593,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5161/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4661/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
