ICCJ. Decizia nr. 4670/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.4670/2009

Dosar nr. 1206/64/2008

Şedinţa publică din 28 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa Civilă nr. 54/ F din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul H.P. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Braşov, instanţa dispunând anularea Hotărârii nr. 5185 din 10 octombrie 2008 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 30 iunie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu data de 1 octombrie 2008.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din probatoriul administrat rezultă că părinţii reclamantului au fost nevoiţi să părăsească localitatea de domiciliu, comuna Jacodu şi să se stabilească în comuna Rouă, Judeţul Mureş datorită persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, la data de 30 iunie 1944 născându-se, în localitatea de refugiu, reclamantul.

Prima instanţă a constatat că reclamantul are calitatea de refugiat de la data naşterii sale, acesta suportând aceleaşi consecinţe vătămătoare ca şi părinţii săi.

A mai reţinut judecătorul fondului că pârâta a recunoscut calitatea de refugiat părinţilor reclamantului, precum şi fratelui acestuia, adresele invocate în apărare, potrivit cărora numai copilul născut în intervalul 180 - 300 zile de la începutul refugiului are calitatea de refugiat, cuprinzând o interpretare restrictivă şi eronată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Braşov, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că în ipoteza prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează doar persoanele care efectiv s-au refugiat, astfel încât nu se poate reţine că reclamantul calitatea de refugiat, de vreme ce acesta nu a fost născut sau măcar conceput la data refugierii familiei sale.

A mai apreciat recurenta că statutul de persoană refugiată nu se poate transfera asupra copiilor născuţi după refugiul părinţilor, întrucât acest statut este strâns legat de persoana titularului şi nu poate fi valorificat de urmaşii acestuia.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit prevederilor art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.

Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înţelege atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, cât şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele persecuţiei.

Acesta este şi cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi care au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din aceasta situaţie.

Se constată că probatoriul administrat, în speţă, înscrisurile aflate la dosarul de fond, atestă cu caracter unitar împrejurarea că intimatul-reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Braşov împotriva Sentinţei nr. 54/ F din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4670/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs