ICCJ. Decizia nr. 4768/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4768/2009
Dosar nr. 558/1/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 557 din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Cluj, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1445/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de revizuire formulată de SC I.C.P.T.T.C. SA în contradictoriu cu SC U.C. SA Cluj - Napoca şi M.E.F.
Urmare admiterii cererii de revizuire a fost desfiinţată sentinţa nr. 63 din 30 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj în sensul că a fost stabilit termenul de judecată pentru soluţionarea pe fond a excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin sentinţa nr. 765 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj au fost respinse excepţiile invocate de SC U.C. SA şi a fost admisă excepţia de nelegalitate formulată de SC I.C.P.T.T.C. SA în contradictoriu cu SC U.C. SA, în sensul că a fost constatată nelegalitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.03 nr. 1781 emis la 20 ianuarie 1994 de M.I., în ceea ce priveşte suprafaţa de 1.200 mp aferent staţiei deţinute de reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că interesul reclamantei a devenit actual în cursul diferendului părţilor în faţa instanţei de sesizare, în condiţiile în care actul administrativ atacat pe calea excepţiei în acţiunea de faţă, a fost adus la cunoştinţa reclamantei.
Pentru aceste considerente, excepţia lipsei de interes invocată în cauză a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamanta tinde la obţinerea unui remediu, interesul său corelându-se cu dreptul de a obţine recunoaşterea proprietăţii afectate prin încălcarea dispoziţiilor legale.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate invocată, instanţa de fond a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate invocat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor HG nr. 834/1991.
Instanţa a reţinut că în actul administrativ atacat se menţionează faptul că terenul în litigiu în suprafaţă de 1200 mp nu face parte din patrimoniul pârâtei.
De asemenea, a reţinut că şi Protocolul încheiat la 19 iulie 1991 ce avea ca obiect predarea terenului în suprafaţă de 1200 mp şi anexa la HG nr. 1296/1990 de reorganizare a fostei societăţi C. atestă că această suprafaţă era în patrimoniul reclamantei fiind necesară în scopul desfăşurării activităţii conform obiectului său de activitate.
De asemenea, instanţa a constatat că procesele-verbale care au stat la baza documentării nu atestă că la delimitarea făcută s-ar fi avut în vedere vecinii şi nici nu fac referire la folosinţa comună.
Instanţa a constatat că suprafaţa de 1200 mp deţinută de reclamantă nu mai făcea parte din patrimoniul pârâtei din iunie 1991 şi că la stabilirea şi evaluarea terenului nu au fost încheiate actele cerute de lege, situaţie care atestă faptul că emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii SC U.C. SA şi M.E. criticând-o pentru nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., respectiv instanţa a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii şi a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Este criticată hotărârea în primul rând pentru interpretarea greşită a legii aplicabile în speţă şi respingerea fără temei a excepţiilor peremptorii invocate în faţa primei instanţe respectiv inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate privind un act administrativ cu caracter individual care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 (certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la 20 ianuarie 1994) şi excepţia lipsei de interes pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate care nu ar avea nici un impact asupra admiterii cererii de fond a reclamantei.
Recurenţii solicită admiterea recursului şi respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată în condiţiile în care actul administrativ cu caracter individual a fost dat cu respectarea art. 1 şi art. 6 raportat la art. 2 din HG nr. 834/1991.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă SC I.C.P.T.T.C. SA a solicitat respingerea ambelor recursuri, respectiv recursul declarat de pârâta SC U.C. SA ca nefondat, iar recursul promovat de pârâtul M.E. împotriva aceleiaşi hotărâri, ca tardiv.
Susţine intimata că prima instanţă a dat eficienţă prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, apreciind, în litera şi spiritul acestui text legal, că este posibilă cercetarea legalităţii unui act administrativ, pe calea procedurală a excepţiei de nelegalitate, oricând în cursul unui proces, indiferent de data emiterii actului administrativ contestat.
Se arată că admiterea excepţiei inadmisibilităţii duce în mod inevitabil la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prin cenzurarea liberului acces la justiţie în scopul verificării conformităţii actului administrativ în discuţie cu norme legale imperative.
Soluţia Curţii de Apel Cluj este legală şi în privinţa respingerii excepţiei lipsei de interes în soluţionarea excepţiei de nelegalitate întrucât interesul său este unul juridic, legitim şi actual deoarece în ipoteza admiterii excepţiei de nelegalitate, instanţa de fond va soluţiona cauza, fără a ţine seama de efectele actului administrativ.
Cu privire la recursul M.E. împotriva sentinţei nr. 765/2008 se arată că a fost declarat odată cu cererea de îndreptare a erorii materiale, la 26 ianuarie 2009, la mult timp după împlinirea termenului de 5 zile de la comunicarea către această parte a hotărârii atacate. In aceste condiţii, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 103, art. 137 C. proc. civ., solicită respingerea recursului M.E. ca tardiv.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenţi, a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată recursurile întemeiate, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Excepţia de nelegalitate este reglementată aşadar, ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalităţii actului administrativ diferită de acţiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.
Sentinţa este criticabilă din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumarescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza S.H. c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza P. c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008).
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
În speţă, actul administrativ vizat de excepţia de nelegalitate este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 ianuarie 1994 emis în favoarea recurentei în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Acest certificat este un act administrativ unilateral individual prin care se atestă dobândirea unui drept de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât, potrivit considerentelor expuse mai sus, nu poate fi supus controlului de legalitate pe calea procesuală reglementată, de art. 4 din acest act normativ. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a actului administrativ nu a fost reglementată prin lege, iar doctrina şi jurisprudenţa au acceptat-o în mod tradiţional numai cu privire la actul administrativ-normativ, ca pe un mijloc procesual de apărare ce putea fi invocat în orice litigiu şi era soluţionat de către instanţa competentă să judece cauza respectivă.
În exercitarea rolului său de a aplica dreptul în cazul determinat supus judecăţii şi de a asigura protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor, Înalta Curte constată că respingerea excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul-recurent nu este de natură să aducă atingere, prin ea însăşi, dreptului său de proprietate şi nici dreptului la un proces echitabil privit din perspectiva poziţiei lui procesuale.
Cererea de îndreptarea erorii materiale din recursul formulat de M.E. în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. este întemeiată, având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului care poartă asupra excepţiei de nelegalitate conform art. 4 din legea contenciosului administrativ are nr. X şi nu Y cum din eroare s-a trecut în dispozitivul sentinţei recurate.
Sub acest aspect ca urmare a admiterii recursului va fi modificată sentinţa în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC U.C. SA Cluj-Napoca şi M.E. împotriva sentinţei nr. 765 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj.
Modifică sentinţa atacată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 ianuarie 1994.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4580/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4775/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
