ICCJ. Decizia nr. 4902/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4902/2009
Dosar nr. 243/2/2008
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 februarie 2007, reclamantul R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C. (în prezent M.E.C.I.), obligarea pârâtului să-i comunice Ordinul M.E.C. nr. 5544 din 6 decembrie 2006, menţionat în adresa din 12 ianuarie 2007, anularea acestui ordin, reintegrarea sa în funcţia de consilier principal în cadrul Direcţiei Organism Intermediar P.O.S. D.R.U., obligarea pârâtului la plata de despăgubri reprezentând drepturi salariale, începând cu luna noiembrie 2006 până la reintegrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin ordinul atacat, a fost destituit din funcţia publică de consilier principal în cadrul Direcţiei Organism Intermediar P.O.S. D.R.U., prin înştiinţarea scrisă nr. 39887 din 20 septembrie 2006, fiindu-i comunicată sesizarea privind începerea cercetării disciplinare pentru săvârşirea mai multor abateri disciplinare, iar raportul Comisiei de disciplină fiindu-i comunicat prin poştă la data de 12 octombrie 2006.
A susţinut că ordinul emis de pârât este netemeinic şi nelegal, întrucât absenţele nemotivate menţionate ca fiind nejustificate, nu pot fi reţinute, în condiţiile în care a fost prezent la serviciu şi a semnat condicat de prezenţă, iar celelalte fapte reţinute cafiind abateri disciplinare nu corespund realităţii.
A mai menţionat reclamantul că, prin actul atacat au fost încălcate prevederile HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. muncii, în condiţiile în care, începând cu data de 6 noiembreie 2006, raportul său de serviciu trebuia să fie suspendat de drept, motivat de faptul că se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
2. Întâmpinarea M.E.C.I.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, în temeiul prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.
3. Soluţia pronunţată în primul ciclu procesual.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa ciuvilă nr. 1181 din 3 mai 2007, a admis excepţia privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de pârât şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, pretinsa necomunicare a ordinului atacat neputând justifica admisibilitatea acţiunii, în lipsa procedurii prealabile.
4. Decizia instanţei de control judiciar.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4013 din 23 octombrie 2007, hotărârea recurată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că, în speţă, reclamantul se putea adresa direct instanţei de contencios administrativ, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prealabile.
5. Sentinţa Curţii de apel, la rejudecare.
Judecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2582 din 8 octombrie 2008 a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a înlăturat criticile de nelegalitate a Ordinului M.E.C. nr. 5544/2006 invocate de reclamant, reţinând, în esenţă, că au fost respectate dispoziţiile legale privind audierea în faţa Comisiei de disciplină, respectiv art. 28 alin. (2) lit. b) rap. la art. 29 alin. (2) şi art. 31 alin. (3) din HG nr. 1210/2003; reclamantul deşi avea cunoştinţă de audiere nu s-a prezentat şi nu a cerut amânarea acestor proceduri, planificându-şi şi efectuând în acea perioadă concediul de odihnă.
S-a mai arătat că certificatul medical invocat de reclamant este emis exact în ziua emiterii ordinului de destituire – 6 noiembrie 2006 şi s-a făcut în scopul contracarării efectelor ordinului în discuţie. Aceeaşi atitudine de rea-credinţă a reclamantului s-a manifestat şi ulterior, prin aceea că acesta a refuzat primirea actului şi a pretins că nu are cunoştinţă despre emiterea lui.
A fost înlăturată susţinerea reclamantului privind tardivitatea sesizării pentru cea mai mare parte a faptelor pentru care a fost sancţionat, în considerarea prevederilor art. 35 alin. (6) din HG nr. 1210/2003 şi a continuităţii comportamentului inadecvat al reclamantului, rezultată din probatoriul administrat.
S-a mai apreciat că sancţiunea disciplinară a fost corect individualizată, instanţa de fond după casare reţinând că faptele ce constituiau abateri disciplinare se întrepătrund cauzal şi decurg unele din altele, neputând fi analizate separat, acestea fiind precizate tocmai pentru a se sublinia consecvenţa reclamantului în încălcarea normelor de conduită şi a prevederilor legale.
Împotriva hotărârii pronunţate în fond după casare a declarat recurs reclamantul R.C.
6. Recursul declarat de R.C.
Recurentul a solicitat modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii sale în întregime, invocând cu titlu generic, dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ. Grupându-şi criticile în patru motive distincte, recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
6.1. Au fost încălcate dispoziţiile art. 27 alin. (2) din HG nr. 1210/2003.
Pentru cea mai mare parte a faptelor pentru care a fost sancţionat, sesizarea comisiei de disciplină s-a realizat tardiv aşa încât ea trebuia clasată. Indică faptul că abaterile enumerate la pct. 1, 2, 3 şi parţial 4 şi 7, sunt săvârşite anterior datei de 18 iulie 2006, respectiv în perioada februarie – iunie 2006.
6.2. Cercetarea disciplinară este lovită de nulitate absolută, în condiţiile în care s-au încălcat dispoziţiile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 şi art. 28 alin. (2) din HG nr. 1210/2003.
La acest punct, recurentul afirmă că nu a refuzat audierea, lipsa sa de la termenul din 4 octombrie 2006 fiind determinată de faptul că se afla în concediu de odihnă, legal aprobat.
6.3. Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 188/1999, în condiţiile în care la data sancţionării, el se afla în concediu medical.
Recurentul arată că potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu se poate dispune încetarea raporturilor de muncă prin destituire din funcţie, în perioada incapacităţii de muncă determinată de boală. Afirmă că nu avea cunoştinţă despre emiterea ordinului şi, deci, nu i se poate imputa că certificatul medical este obţinut pro causa.
6.4. Sancţiunea disciplinară nu a fost corect individualizată, încălcându-se dispoziţiile art. 33 alin. (3) din HG nr. 1210/2003 şi art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
La acest punct recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia doar pentru o parte dintre abateri sesizarea comisiei de disciplină s-a făcut în termenul legal şi, în raport de acestea, sancţiunea destituirii este disproporţionată.
Referitor la sancţiunea „mustrare scrisă" aplicată anterior, recurentul afirmă că trebuie ignorată, câtă vreme a fost dată de o persoană necompetentă şi fără realizarea cercetării prealabile.
7. Întâmpinarea M.E.C.I.
Prin întâmpinarea formulată la data de 28 mai 2009, intimatul M.E.C.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivele întâmpinării, intimatul combate toate motivele de recurs, arătând, în esenţă, că:
7.1. Abaterile au avut loc pe parcursul mai mult luni, sesizarea realizându-se cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (6) din Legea nr. 188/1999.
7.2. Neprezentarea la audierea din data de 4 octombrie 2006 nu a fost motivată; recurentul cunoştea termenul şi faptele pentru care era cercetat iar împrejurarea că era în concediu de odihnă nu îl împiedica să-şi trimită un reprezentant pentru a-i susţine interesele.
7.3. Recurentul nu a comunicat instituţiei publice că se află în incapacitate temporară de muncă.
7.4. Gravitatea abaterilor săvârşite, precum şi antecedentele disciplinare au condus la aplicarea sancţiunii celei mai grave.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
1. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
2. Analiza sentinţei potrivit art. 3041 C. proc. civ. şi examinarea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 5544 din data de 6 noiembrie 2006 emis de ministrul educaţiei şi cercetării, prin care, începând cu data de 10 noiembrie 2006 a fost destituit din funcţia publică de consilier principal în cadrul Direcţiei Organism Intermediar P.O.S. D.R.U., potrivit art. 63 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
La emiterea ordinului au fost avute în vedere procesul-verbal nr. 292/2006 încheiat de Comisia de disciplină, precum şi raportul comisiei de disciplină înregistrat cu nr. 2413/DJC din 30 octombrie 2006, sesizările, adresele şi notele înregistrate la M.E.C. cu privire la comportamentul funcţionarului public. Abaterile imputate au fost descrise pe larg la art. 2 al ordinului şi constau în şapte fapte săvârşite în perioada februarie – septembrie 2006.
Instanţa de fond a analizat actul administrativ atacat atât din punct de vedere formal, din perspectiva procedurii derulate, cât şi substanţial, examinând gravitatea concretă a abaterilor imputate.
Din modul în care şi-a structurat recursul, rezultă că recurentul combate în principal soluţia fondului pe considerente de ordin procedural, în vreme ce „fondul" abaterilor este antamat pur generic, el susţinând fără nicio bază că i se pretinde să facă dovada unor fapte negative cu caracter general.
Toate criticile formulate împotriva sentinţei sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.
2.1. Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (5) – actual art. 77 – din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici:
„Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare".
În speţă, Comisia de disciplină a fost sesizată la data de 18 septembrie 2006, prin adresa, cu privire la abateri săvârşite în perioada februarie – septembrie 2006, iar ordinul de sancţionare a fost emis la data de 6 noiembrie 2006.
Ca urmare, nefiind depăşite termenele prevăzute de lege, pretinsa tardivitate invocată de recurent, nu există.
Cât priveşte dispoziţiile art. 27 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, acestea stabilesc că sesizarea se clasează dacă nu este făcută în termenele prevăzute de art. 24 alin. (4) din acelaşi act normativ:
„Sesizarea se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară".
În cauză nu se poate pune problema clasării sesizării, nici măcar pentru unele abateri, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile legale cuprinse în HG nr. 1210/2003 nu pot fi analizate izolat, ci doar în contextul art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, precitat, act normativ cu forţă juridică superioară, iar pe de altă parte, după cum bine a reţinut judecătorul fondului, faptele imputate – care vor fi analizate la pct. II.2.4. din decizie – se întrepătrund cauzal şi decurg unele din altele, intervalele de timp indicate în ordin având tocmai rolul de a sublinia consecvenţa recurentului în încălcarea normelor de conduită şi a dispoziţiilor legale.
2.2. Recurentul nu contestă că avea cunoştinţă despre convocarea sa în vederea audierii de către Comisia de disciplină, la data de 4 octombrie 2006 (fila 22, dosar fond). Apărarea sa vizează faptul că a avut un motiv temeinic pentru a lipsi, fiind în concediu de odihnă, legal aprobat.
Instanţa de fond a înlăturat în mod legal această apărare, argumentând convingător în sensul că cererea de concediu a fost făcută chiar în ziua în care recurentul a aflat despre sesizarea Comisiei de disciplină – 20 septembrie 2006, când i s-a comunicat, sub semnătură, sesizarea care a stat la baza declanşării cercetării disciplinare. Intenţia sa de a tergiversa cercetarea disciplinară este evidentă, câtă vreme nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 26 din HG nr. 1210/2003 asigurându-şi apărarea, iar ulterior, înainte de finalizarea perioadei de concediu de odihnă, la data de 16 octombrie 2006, a solicitat revenirea din concediu.
În orice caz, împrejurarea că, la data fixată pentru audiere, funcţionarul public se afla în concediu de odihnă, nu constituie, în sine, un motiv de natură a invalida procesul-verbal încheiat la acea dată de Comisia de disciplină care a constatat, conform art. 29 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, neprezentarea recurentului la audiere.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că cercetarea disciplinară s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora.
„Sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public. Audierea acestuia trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal".
2.3. Recurentul a procedat în aceeaşi manieră şi la data de 6 noiembrie 2006, data emiterii ordinului, obţinând un certificat medical cu aceeaşi dată, pe care însă l-a prezentat intimatului mult mai târziu. Prezumţia instanţei de fond în sensul că, de fapt, certificatul medical a fost solicitat ulterior emiterii ordinului, este foarte solidă, în contextul în care recurentul, în ziua de 6 noiembrie 2006, s-a prezentat la locul de muncă după care a mai revenit peste 3 luni, la data de 5 februarie 2007, pretinzând că nu cunoaşte nimic despre sancţiunea aplicată.
Având în vedere aceste aspecte, în cauză, nu poate fi incident art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii.
2.4. Abaterile disciplinare reţinute în sarcina recurentului sunt foarte grave. Aceste fapte sunt detaliat prezentate la art. 2 din ordin şi se referă la:
a) nerealizarea lucrărilor repartizate în perioada februarie – iunie 2006;
b) refuzul de a participa la procesul de evaluare a cunoştinţelor personalului organizat la data de 3 iulie 2006.
c) absenţe nemotivate în perioada mai – iunie 2006;
d) atitudine necorespunzătoare în ceea ce priveşte subordonarea faţă de conducerea direcţiei, ceea ce a generat un plan individualizat pentru realizarea lucrărilor restante, nerespectat de recurent;
e) neinformarea conducerii despre faptul că urmează cursurile de zi ale Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii C.B. din Târgu Jiu; participarea la examene în timpul orelor de program (de exemplu în ziua de 7 septembrie 2006); intervenţia abuzivă pe lângă conducerea universităţii în care şi-a declinat o calitate oficială pe care nu o avea;
f) comportament inadecvat cu colegii şi cu reprezentanţii I.N.A. în luna august 2006, ceea ce a generat o situaţie conflictuală şi prejudicii de imagine ministerului; nu a efectuat serviciul de permanenţă dar în schimb, fără aprobarea conducătorului ierarhic superior, a beneficiat de ziua liberă corespunzătoare;
g) nerespectarea, începând cu luna iulie 2006, a termenelor de prezentare a lucrărilor restante, convenite de comun acord, stabilite prin Planul intensiv de formare şi realizare a lucrărilor privind analiza regulamentelor europene de implementare a Fondurilor Structurale.
În special faptele reţinute la lit. e) şi f) sunt, în aprecierea Înaltei Curţi, de o gravitate deosebită, fiind apte să atragă, singure, sancţiunea destituirii din funcţie.
Astfel, din adresa din 20 septembrie 2006 emisă de Universitatea C.B. Târgu Jiu (fila 46, dosar fond) rezultă că recurentul s-a prezentat la prorectorul universităţii, arogându-şi calitatea de „consilier al ministrului educaţiei şi cercetării" în scopul obţinerii unor privilegii personale, constând în suplimentarea cu 1(un) loc a locurilor bugetate ce revin universităţii, afirmând şi că „domnul ministru i-a promis" rezolvarea situaţiei.
De asemenea, coordonatorii programului „Elaborarea proiectelor cu finanţare din fonduri structurale" derulat de I.N.A., au comunicat intimatului dificultăţile întâmpinate în derularea acţiunii din perioada 7 – 11 august 2006, desfăşurată la Costineşti, provocate de recurent. Acesta a refuzat să suporte costurile cazării pentru cele două persoane care îl însoţeau şi pentru cei doi iepuri care păşteau gazonul din faţa hotelului şi a ameninţat personalul, fiind evacuat de conducerea hotelului.
Aceste fapte sunt incompatibile cu statutul de funcţionar public, aşa încât sancţiunea destituirii, prevăzută de art. 63 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, este legală.
În fine, deşi cum s-a arătat, intimatul a avut suficiente motive pentru aplicarea sancţiunii, este relevantă şi atitudinea anterioară a recurentului.
Din probele administrate (filele 43-45 dosar fond) a rezultat că prin adresa din 20 decembrie 2005, recurentul a fost mutat definitiv într-un alt compartiment al intimatului ca urmare a lipsei de preocupare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi a mai fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă", prin actul nr. 1289 din 21 iunie 2006, pe care nu l-a atacat.
3. Temeiul legal al soluţiei pronunţate.
Pentru toate considerentele expuse la pct. II.2., în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.C. împotriva sentinţei civile nr. 2582 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4835/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4910/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
