ICCJ. Decizia nr. 4910/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4910/2009
Dosar nr. 1883/33/2008
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2008, reclamantul B.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, să se constate că a rămas fără efecte juridice angajamentul încheiat între reclamant şi M.I.R.A. la data de 21 septembrie 1998, să se anuleze procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 724425 din 30 iunie 2008 şi Decizia de imputare nr. 724437 din 2 iulie 2008 emise de I.P.J. Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 731436 din 3 septembrie 2008 a Comisie de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul I.P.J. Cluj şi hotărârea nr. 103 din 12 noiembrie 2008 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. S-a mai cerut suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 724437/2008, a Hotărârii nr. 731346/2008 şi a hotărârii nr. 103/2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a absolvit Academia de Poliţie – Facultatea de Drept, curs de zi, specialitatea Poliţie Rutieră, promoţia 2002.
După ce a fost declarat admis la Academia de Poliţie, a semnat un angajament, prin care s-a obligat ca, după absolvirea academiei să îndeplinească un serviciu militar activ timp de cel puţin 10 ani în cadrul M.I.R.A. După absolvirea academiei, a lucrat în perioada 26 iulie 2002 – 1 mai 2008 ca ofiţer de poliţie rutieră în cadrul I.P.J. Alba şi, respectiv I.P.J. Cluj.
Urmare cererii formulate, prin Ordinul nr. S/II/2708 din 22 aprilie 2008, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 mai 2008.
În acest context, s-a emis Decizia de imputare nr. 724437/2008, comunicată reclamantului la 8 iulie 2008, prin care i-a fost imputată suma de 11.100,72 lei, pentru nerespectarea angajamentului semnat, suma reprezentând cheltuielile de şcolarizare pentru timpul în care nu a prestat activitate în cadrul M.I.R.A.
Contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 731346/2008.
Reclamantul a invocat excepţia necompetenţei materiale a pârâtului I.P.J. Cluj de a emite Decizia de imputare, deoarece nu această autoritate a suportat cheltuielile de şcolarizare în cauză, precum şi excepţia tardivităţii cercetării administrative şi a înregistrării actului de cercetare de către I.P.J. Cluj, faţă de data emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu – 22 aprilie 2008 şi în raport cu prevederile art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998.
Referitor la angajamentul încheiat cu M.I.R.A. s-a susţinut că acesta este lipsit de efecte juridice, întrucât prevederile HGR. nr. 137/1991 au fost abrogate implicit prin Legea nr. 360/2002, deoarece prin acest ultim act a pierdut calitatea de militar, astfel că nu se mai punea problema îndeplinirii unui serviciu militar activ.
Cu privire la legalitatea actelor administrative în discuţie, s-a menţionat că prevederile OG nr. 121/1998 nu mai erau aplicabile poliţistului, care a dobândit, potrivit Legii nr. 360/2002, calitatea de funcţionar public cu statut special.
S-a mai arătat că nu a fost dovedit cuantumul pagubei, nu s-a indicat temeiul de drept al stabilirii întinderii acesteia, determinarea cheltuielilor de şcolarizare ce i-au fost reţinute în sarcină fiind efectuată în mod nelegal, în absenţa unei pagube efective, certe şi actuale şi a unei culpe din partea reclamantului, deci fără a fi îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii materiale şi nici cele specifice ale răspunderii materiale a militarilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 73 din 18 februarie 2009, a respins acţiunea reclamantului.
S-a reţinut, în esenţă, că această soluţie se impune, deoarece atât Decizia de imputare, cât şi hotărârile ulterioare sunt temeinice şi legale, apreciindu-se că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile legale, generale şi specifice, care atrag răspunderea materială a reclamantului.
Împotriva sus-menţionatei sentinţei, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recurentul solicită, în principal, admiterea recursului şi în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ., casarea hotărârii cu trimiterea acesteia spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru motivul că deşi a formulat cerere de amânare pentru lipsă de apărare, instanţa a respins această solicitare şi a procedat la soluţionarea cauzei fără a se administra probe în cauză şi în acest mod i s-a încălcat dreptul la apărare.
În subsidiar, recurentul formulează următoarele critici de nelegalitate:
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a I.P.J. Cluj de a emite Decizia de imputare, instanţa, în mod nelegal a constatat că aceasta este nefondată, motivarea acesteia bazându-se pe aspecte care nu menţionează nimic despre competenţa sau necompetenţa I.P.J. Cluj, ci doar aspecte cu privire la statutul Poliţistului şi demilitarizarea poliţiei.
Apreciază recurentul că este greşită interpretarea dată de către instanţă, cu privire la faptul că raportul de serviciu al reclamantului – recurent era cu I.P.J. Cluj şi nu cu M.A.I. Astfel, singurul organ abilitat să stabilească raporturi de angajare de personal este Ministerul de Interne, acesta fiind şi instituţia abilitată să dispună încetarea raporturilor de muncă, iar nu Inspectoratul de Poliţie Judeţeană sau Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În ceea ce priveşte apărările formulate şi la fondul cauzei referitoare la lipsa de efecte juridice a angajamentului asumat, arată recurentul că instanţa, în mod greşit şi nelegal a apreciat că angajamentul asumat de acesta îşi produce efectele juridice, indiferent de modificările intervenite în Statutul Poliţistului.
Că imposibilitatea executării angajamentului nu se datorează unor motive imputabile acestuia, ci unor împrejurări de ordin obiectiv – demilitarizarea poliţiei, astfel încât o eventuală răspundere ar fi lipsită de temei legal.
Cu privire la tardivitatea cercetării administrative şi a înregistrării actului de cercetare de către pârâtul I.P.J. Cluj, instanţa a respins excepţia, motivând că este neîntemeiată, termenul curgând de la data de 1 mai 2008, data încetării raporturilor de serviciu dintre recurente şi M.I.R.A., iar recurentul apreciază că acest termen curge de la data de 22 aprilie 2008, date emiterii ordinului prin care s-a admis cererea sa de încetare a raporturilor de serviciu.
În privinţa cererii de anulare a procesului – verbal de cercetare administrativă nr. 24425 şi a Deciziei de imputare nr. 724437 din 2 iulie 2008, susţine că instanţa, în mod nelegal a considerat că stabilirea răspunderii materiale se face în baza OG nr. 121/1998, deşi în Hotărârea nr. 103 din 12 noiembrie 2008 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. acest capăt de cerere a fost respins, invocându-se faptul că la data trecerii în rezervă a recurentului, respectiv 01 mai 2008, în vigoare erau instrucţiunile M.A.I. nr. 1122/2006.
Recurentul susţine că în privinţa cheltuielilor cu cazarea, hrana, echiparea şi solda pe durata studiilor primului an de învăţământ în Academia de Poliţie, acestea sunt suportate de statul român în virtutea respectării drepturilor militarilor. Că serviciul militar este întotdeauna gratuit, iar obligarea sa la aceste cheltuieli, care revin Statului în virtutea serviciului militar special pe care l-a îndeplinit pe parcursul primului an de învăţământ în cadrul Academiei de poliţie, este nelegală şi neconstituţională.
O altă critică formulată de recurent vizează neîndeplinirea condiţiilor generale ale atragerii răspunderii materiale, precum şi a celor specifice ale răspunderii materiale a militarilor.
Prin întâmpinare, intimaţii M.A.I. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile atacate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinările depuse de intimaţi, precum şi conform art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Recurentul-reclamant după ce a fost declarat admis la Academia de Poliţie – Facultatea de Drept a încheiat o convenţie – angajament cu instituţia de învăţământ, conform art. 9 alin. (2) din HG nr. 137/1991, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare la acea dată, în prezent fiind abrogată prin HG nr. 294/2007), prin care se obliga ca, în situaţia în care va fi îndepărtat din şcoala militară pentru lipsă de interes la învăţătură sau pentru abateri disciplinare, precum şi în eventualitatea că nu îşi va respecta obligaţia de a îndeplini serviciul minim 10 ani în unitatea în care va fi încadrat sau mutat ulterior, să restituie cheltuielile efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor cu şcolarizarea sa.
Pe parcursul celor patru ani de şcolarizare, recurentul a beneficiat, în mod gratuit, de cazare, hrană, echipament şi alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de Ia bugetul alocat M.A.I.
După absolvirea Academiei de Poliţie A.I.C., recurentul-reclamant a fost încadrat în structurile M.A.I., respectiv în cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Alba şi în cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Cluj, unitate de poliţie de unde i-au încetat raporturile de serviciu la data de 01 mai2008.
Critica ce vizează necompetenţa materială a Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj de a emite Decizia de imputare este nefondată.
Este real că Decizia de imputare nr. 724437 a fost emisă la 2 iulie 2008 de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj în urma efectuării cercetării administrative pe baza documentelor justificative înaintate de către Academia de Poliţie A.I.C.
În mod corect prima instanţă a reţinut că Inspectoratul de
Politie Judeţean Cluj avea obligaţia şi totodată competenţa de a sesiza producerea prejudiciului şi de a declanşa procedura de recuperare a acestuia în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din HG nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, act normative care se aplică şi poliţiştilor, care prevede că, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.
Întrucât până la data încetării raporturilor de serviciu, la 1 mai 2008, recurentul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, toate drepturile şi obligaţiile de serviciu ale acestuia au fost preluate din punct de vedere financiar de această unitate care i-a achitat drepturile salariale, fiind finanţată din bugetul alocat M.A.I.
Datorită faptului că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia asumată prin angajamentul semnat la data de 21 septembrie 1998, sarcina înregistrării pagubei şi efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării acesteia îi revenea, unităţii din subordinea M.A.I, care ţinea evidenţa drepturilor şi obligaţiilor reclamantului, respectiv Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Angajamentul semnat de recurent produce efecte indiferent de modificările intervenite în privinţa statutului poliţistului, de esenţa sa fiind obligativitatea îndeplinirii serviciului timp de 10 ani de la absolvirea instituţiei de învăţământ superior, act unilateral de voinţă care a fost asumat în baza unui temei legal şi nu este desfiinţat.
Prin urmare în mod corect a reţinut instanţa de fond că deşi prin intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, recurentul-reclamant nu a mai desfăşurat „serviciul militar activ", angajamentul semnat la data admiterii în Academia de Poliţie nu a încetat să producă efecte juridice.
Susţinerile recurentului referitoare la tardivitatea cercetării administrative şi a înregistrării actului de cercetare, nu pot fi reţinute întrucât raportat la data încetării raporturilor de serviciu al acestuia la 01 mai 2008 şi la data înregistrării procesului verbal cuprinzând hotărârea comisiei de cercetare administrativă 30 iunie 2008, se constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 23 alin. (1) din OG nr. 121/1998 referitor la termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării şi înregistrării actului de cercetare.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului- reclamant reiterată şi în recurs că primul an de studii din cadrul Academiei de Poliţie ar fi asimilat stagiului militar, drept pentru care cheltuielile de şcolarizare ar fi trebuit calculate începând cu anul II de studii, este de reţinut că acesta nu a îndeplinit serviciul militar obligatoriu ci a fost considerat în serviciul militar, ca efect al calităţii de student al unei instituţii militare de învăţământ.
În aceste condiţii anul I este asimilat stagiului militar, iar cheltuielile suportate cu recurentul-reclamant în această perioadă au avut natura unor cheltuieli de şcolarizare şi nu cea a unor cheltuieli de întreţinere a unui militar în termen, aşa cum în mod corect a fost reţinut şi de către instanţa de fond.
Critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 25 pct. 5 din OG nr. 121/1998, referitoare la obligativitatea motivării Deciziei de imputare nr. 724437 din 02 iulie 2008 este nefondată.
Astfel, în decizie s-a menţionat suma imputată contestatorului. în cuantum de 11.100.72 lei, reprezentând cheltuieli de şcolarizare pentru timpul neservit în M.A.I. respectiv 50 luni + 24 de zile.
Prin adresa din 12 iunie 2008, Academia de Poliţie A.I.C. a comunicat I.P.J. Cluj, defalcat, cheltuielile de întreţinere pe care această instituţie le-suportat pentru recurent pe parcursul perioadei tic studii.
Analizarea acestor sume s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Ordinului M.I. nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006. pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară si străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate.
Prima instanţă a analizat criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la netemeinicia procesului-verbal de cercetare administrativă şi a deciziei de imputare, reţinând că sunt nefondate, în condiţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile legale generale şi specifice care atrag răspunderea materială.
Se constată că s-au analizat distinct condiţiile privind fapta ilicită, paguba şi raportul de cauzalitate pentru atragerea răspunderii materiale pentru prejudiciul real şi cert care s-a produs ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin angajament, în condiţiile în care raporturile de serviciu i-au încetat la solicitarea sa.
În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează încălcarea dreptului la apărare şi solicitarea de casare a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se fondează.
Prin Încheierea de şedinţă din 4 februarie 2004 s-a consemnat solicitarea reprezentantului de amânare, iar instanţa a respins cererea de amânare cu motivarea că în cauză s-a mai acordat în termen şi pentru a respecta dreptul la apărare al reclamantului a dispus amânarea pronunţării la 11 februarie 2009.
Conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, va amâna la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
În raport de aceste prevederi legale se constată că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului-recurent care a avut posibilitatea ca în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., să propună administrarea unor înscrisuri noi care nu ar fi fost depuse la fondul cauzei.
Cum în recurs nu au fost solicitate alte probe, iar cererea de amânare a fost respinsă cu aplicarea corectă a prevederilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare, nu pot fi reţinute.
În consecinţă, constatând că starea de fapt a fost corect stabilită şi că răspunderea materială a fost legal angajată, Curtea în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.C.V. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4902/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4932/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
