ICCJ. Decizia nr. 4853/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4853/2009
Dosar nr. 177/43/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 6 aprilie 2009, reclamanta SC E. SRL Reghin a solicitat să se dispună anularea executării silite în dosarul nr. 110248/2009, cu motivarea că nu datorează redevenţa pe anul 2002, care formează obiectul executării silite, întrucât contractul de concesiune a fost reziliat din data de 17 iulie 2001, iar terenul prevăzut în contract a fost predat Primăriei municipiului Reghin, conform procesului-verbal nr. 25.543 din 17 iulie 2001.
Pârâta Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel în raport de dispoziţiile Capitolului IX din OUG nr. 51/1998, precum şi excepţia prematurităţii acţiunii faţă de prevederile art. 46 Capitolul IX din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 96 din 18 iunie 2009,prin care a respins excepţiile privind necompetenţa materială şi prematuritatea acţiunii, iar pe fond, a admis contestaţia şi a anulat executarea silită începută de Agenţia Domeniilor Statului împotriva reclamantei în dosarul de executare nr. 110248/2009.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că a fost legal investită şi că este nefondată excepţia necompetenţei materiale, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 şi Capitolul IX din OUG nr. 51/1998, potrivit cărora competenţa de soluţionare a cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile bancare preluate de A.V.A.S. aparţine curţii de apel de la sediul sau domiciliul pârâtului.
Excepţia prematurităţii acţiunii a fost respinsă, cu motivarea că obiectul cererii formulate de reclamantă este contestaţie la executare silită şi nu sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care cuprind norme derogatorii de la dreptul comun pentru celelalte litigii.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu datorează redevenţa aferentă anului 2002 în sumă de 4.330,77 lei şi nici penalităţile de întârziere în sumă de 7.752,29 lei, deoarece din anul 2002 nu a mai exploatat terenurile agricole în suprafaţă de 43,46 hectare care au format obiectul contractului de concesiune nr. 49 din 24 noiembrie 2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Domeniilor Statului solicitând în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, iar în subsidiar, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
În primele motive de recurs au fost reiterate excepţiile de procedură invocate la instanţa de fond şi s-a susţinut că acestea au fost greşit respinse prin hotărârea pronunţată în cauză.
Referitor la excepţia necompetenţei materiale, s-a arătat că aceasta trebuia admisă în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 64/2005 şi Capitolul IX din OUG nr. 51/1998, care deşi au fost reţinute de instanţa de fond, au fost greşit aplicate, pe baza unui raţionament insuficient argumentat. Recurenta a precizat că dispoziţiile art. 44 şi urm. din OUG nr. 51/1998 sunt aplicabile şi în materia executării silite, astfel că se impunea declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Cu referire la dispoziţiile art. 46 Capitolul IX din acelaşi act normativ, recurenta a susţinut că trebuia admisă şi excepţia prematurităţii acţiunii, pentru că nu a fost îndeplinită procedura reglementată cu caracter obligatoriu în legea specială, indiferent de obiectul litigiului.
Recurenta a criticat şi soluţia dată fondului cauzei, arătând că instanţa de fond nu a expus argumentele pentru care a admis acţiunea şi nu a avut în vedere că, redevenţa se datorează până la data predării terenurilor către Comisia locală de fond funciar, care a intervenit la data de 30 octombrie 2002, conform protocolului nr. 81.087 încheiat la acea dată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Critica din primul motiv de recurs are ca obiect excepţia de necompetenţă teritorială şi nu excepţia de necompetenţă materială, cum în mod eronat a susţinut recurenta.
Soluţia de respingere a acestei excepţii este conformă reglementării cuprinse în art. 45 din OUG nr. 51/1998, republicată, act normativ aplicabil şi Agenţiei Domeniilor Statului, ca instituţie implicată în procesul de privatizare, potrivit OUG nr. 64/2005.
Conform acestor dispoziţii legale, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38 din acelaşi act normativ, sunt de competenţa curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
În textul de lege susmenţionat, debitorii au fost enumeraţi şi definiţi ca fiind cei faţă de care A.V.A.S. are creanţe performante şi care trebuie recuperate.
Cum recurenta este instituţie publică centrală, iar intimata are calitatea de debitor, în sensul prevăzut de legea specială aplicabilă litigiului, instanţa de fond a constatat întemeiat că a fost legal sesizată să se pronunţe asupra fondului litigiului, întrucât pârâtul debitor are sediul în raza sa teritorială.
Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de clauza stipulată la art. 10.1 din contractul de concesiune nr. 49 din 24 noiembrie 2000, prin care părţile au convenit ca litigiile de orice fel care decurg din executarea contractului să fie soluţionate pe cale amiabilă sau de instanţa judecătorească în circumscripţia căreia este situat terenul care face obiectul contractului.
Susţinerea din recurs că litigiul trebuia judecat în primă instanţă de Secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti va fi respinsă ca nefondată, întrucât nu a fost contestată competenţa funcţională a instanţei de contencios administrativ, sesizată să se pronunţe asupra executării unui contract administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Excepţia prematurităţii acţiunii a fost de asemenea corect respinsă de instanţa de fond, pentru că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 nu sunt aplicabile contestaţiei la executarea silită, fiind prevăzute pentru celelalte litigii referitoare la drepturile şi obligaţiile bancare preluate de A.V.A.S.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a stabilit judicios că intimata-reclamantă nu datorează sumele pentru care a început executarea silită, în condiţiile în care a dovedit că redevenţa a fost achitată integral pe anul 2001, iar cu începere din anul 2002 nu a mai exploatat terenurile agricole care au constituit obiectul contractului de concesiune nr. 49 din 24 noiembrie 2000.
Din procesul-verbal nr. 25.543 din 17 iulie 2001 încheiat de Agenţia Domeniilor Statului şi Primăria municipiului Reghin rezultă că terenurile respective au fost predate din domeniul privat al statului către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 din municipiul Reghin şi în consecinţă, de la data respectivă intimata-reclamantă nu mai datorează redevenţa şi penalităţile de întârziere stabilite în mod nelegal de recurentă.
Recurenta nu a dovedit susţinerile sale că terenurile agricole care au format obiectul contractului de concesiune nr. 49 din 24 noiembrie 2000 au fost predate Primăriei municipiului Reghin prin protocolul nr. 81.087 din 30 octombrie 2002 şi nici că au fost exploatate până la acea dată de societatea intimată, astfel că nu există temei pentru obligarea acesteia la plata redevenţei şi a penalităţilor de întârziere aferente, calculate în dosarul de executare nr. 110248/2009.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 2.975 lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs, conform chitanţei nr. 28 din 30 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului, împotriva sentinţei civile nr. 96 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei 2.975 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4851/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4854/2009. Contencios → |
|---|
