ICCJ. Decizia nr. 4847/2009. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4847/2009
Dosar nr. 2118/2/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 şi totodată obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 decembrie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta, a arătat că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea Ostrov, judeţul Constanţa, în perioada în care familia acesteia a fost strămutată din Bulgaria în România.
Reclamanta în susţinerea acţiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, situaţia de avere şi declaraţiile autentificate ale unor martori care atestă că familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 2080 din 19 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 4946 din 26 ianuarie 2009 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 august 1942 – 6 martie 1945, începând cu data 1 decembrie 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit prin probele administrate că s-a născut la data de 18 august 1942 în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi, respectiv localitatea Ostrov, judeţul Constanţa, făcând obiectul schimbului de populaţie ca urmare a Tratatului Româno - Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, a declarat recurs considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului recurenta arată că în mod greşit s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 reclamantei, deoarece aceasta nu era născută în 1940 când a avut loc schimbul de populaţie ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 16653 din 26 februarie 2009 a martorului R.I. din care a rezultat că tatăl şi sora reclamantei s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada în care părinţii săi au făcut obiectul schimbului de populaţie ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1941, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta – începând cu data naşterii sale 18 august 1942, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 2080 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4846/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4849/2009. Contencios → |
---|