ICCJ. Decizia nr. 4849/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4849/2009
Dosar nr. 20/33/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul H.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5378 din 12 decembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 august 1944 – 30 octombrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2008.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că datorită conflictelor de frontieră din vara anului 1944, populaţia localităţii Călata, care se afla pe teritoriul românesc, lângă linia de graniţă cu teritoriul ocupat de Statul Ungar ca urmare a Dictatului de la Viena, a fost nevoită să se refugieze în alte localităţi din Munţii Apuseni, pentru a-şi proteja viaţa.
În aceste condiţii, în perioada 01 august - 30 octombrie 1944, reclamantul, copil fiind, împreună cu părinţii şi fraţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea Călata în localitatea Dealul Boţii, comuna Răchitele, judeţul Cluj, unde au stat până la eliberarea teritoriului de graniţă.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiaţi martorii C.G. şi R.E.
Martorii audiaţi sunt persoane care la rândul lor sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 163 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5378 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 august 1944 – 31 octombrie 1944 şi totodată să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 1 noiembri2 2008.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că era necesar a se fi prezentat şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantului. Ori în cazul de faţă documentele solicitate şi prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de reclamant.
În faţa instanţei de recurs intimatul-reclamant a depus o cerere prin care solicită îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei recurate în sensul că drepturile trebuiau a fi acordate începând cu data de 1 septembrie 2008 şi nu 1 noiembrie 2008, cerere pe care Înalta Curte nu o va analiza, deoarece instanţa competentă să soluţioneze o astfel de cerere este instanţa de fond respectiv Curtea de Apel Cluj.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, iar potrivit art. 2 „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 2708 din 16 septembrie 2002 din care rezultă că martora R.E. s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 163 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4847/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4851/2009. Contencios → |
|---|
