ICCJ. Decizia nr. 4906/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4906/2009
Dosar nr. 8666/2/2008
Şedinţa de la 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 decembrie 2008 reclamanţii A.E.G., A.V., A. (I.) A.M., A.E., A.M.M., B.G., B.M.S., Z.M.R., B.A.R., B.C.M., B.A.O., B.I.L., B.L., B.M., B.M.I., B.C.S., B.N., B.I., C.L.A.M.S., D.M., D.D.A., D.Z., D.A., A.D., D.A.N., D.C., E.C., F.M., F.G.L., F.I., F.L.Z., G.R., G.D., G.A., G.F., G.O.C., H.B., I.V.S., I.L., I.A.C., I.M., I.R., J.V., L.C.L., L.L.C., L.D.O., L.D.S.C., M.M.D., M.V., M.M., M.I., M.D., M.L.T., M.MA., M.E., M.M.A., M.C., N.R., N.L.O., N.C., N.M., N.A.M., N.V., O.V., P.A., P.E., P.C., P.L., P. (C.) C., C.P., P.M.., P.S.A., L.P., R.B., R. (S.) M., S. (D.) A.G., S.C.M., S.M.I., S.P., Ş.L., Ş.C.D., Ş.B.R.C., T.N.L., U.M.E., U.M.O., V.A., V.L.L., V.D., V.C., V.AD., Z.S.C., Z.G., A.D., U.I., T.D.G.A., P.S., V.V., I.F., R.V., T.M.E. şi C.F., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, solicitând plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază, sumă actualizată cu rata inflaţiei începând cu 1 ianuarie 2004 (sau cu data angajării) la zi (sau până la data încetării angajării) şi în viitor, conform art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999; plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sumă actualizată cu rata inflaţiei, începând cu 1 aprilie 2004, la zi şi pentru viitor, conform art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999; calcularea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, având în vedere indexarea semestrială cu indicele preţurilor de consum, precum şi recunoaşterea acestor drepturi pentru viitor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31 alin. (1) lit. c) şi d), după republicarea legii în anul 2007 şi care reglementează suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2006 şi art. 48 din O.G. nr. 2/2006.
Aceste suspendări contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, care prevăd că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Aplicarea art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 şi art. 48 din O.G. nr. 2/2006, prin care s-a suspendat plata celor două drepturi salariale, s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, aceste drepturi nefiind doar restrânse, ci îngrădite, atingând însăşi esenţa dreptului. O normă legală odată reglementată trebuie să-şi producă efectele, ea neavând doar caracter formal.
Dreptul la primirea celor două sporuri este un drept de creanţă al reclamanţilor şi prin urmare, este un „bun"; în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Potrivit practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prescripţia nu operează în privinţa sporurilor, întrucât un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv. Pentru faptul că plata sumelor de bani reprezentând sporurile solicitate nu s-a făcut la termen, achitarea lor în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din momentul naşterii dreptului [01 ianuarie 2004 - conform art. 13 alin. (21) din Legea nr. 161/2003] ar prejudicia pe reclamanţi, întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeaşi datorită devalorizării intervenită în timp.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat prescripţia dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale aferente perioadei anterioară datei de 31 decembrie 2005, iar cu privire la fondul cauzei a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1481 din 7 aprilie 2009, a admis excepţia prescripţiei invocată de pârât şi a respins, ca prescrisă, acţiunea cu privire la drepturile solicitate pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005 şi ca neîntemeiată, cu privire la drepturile salariale solicitate ulterior datei de 31 decembrie 2005, la zi.
Referitor la excepţia prescripţiei, instanţa a reţinut că soluţia se impune, pentru drepturile salariale anterioare datei de 31 decembrie 2005, în raport cu dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, s-a apreciat că, sub aspect formal, dreptul reclamanţilor are prevedere legală, însă nu are un conţinut legal determinat sau determinabil, iar determinarea respectivă nu este atributul instanţei de judecată.
S-a mai menţionat că cele două suplimente au fost incluse în baza de calcul a salariului de bază, potrivit art. 5 alin. (1) – (5) din O.U.G. nr. 192/2004.
Privitor la acordarea contravalorii tichetelor de masă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998, s-a reţinut că, faţă de prevederile deciziei nr. 14/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acest capăt de cerere este, de asemenea, neîntemeiat.
Împotriva susmenţionatei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Au solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, referindu-se şi criticând soluţia primei instanţe numai în ceea ce priveşte suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că drepturile solicitate li se cuvin, în calitate de funcţionari publici, în temeiul art. 29 alin. (1), devenit 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, menţinut prin O.G. nr. 6/2007.
Că, deşi acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada 2004-2006 prin mai multe acte normative, suspendarea nu echivalează cu anularea drepturilor, astfel încât respectivele suplimente trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii; art. 37 alin. (3) teza ultimă din O.G. nr. 6/2007; art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Reclamanţii au invocat existenţa unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care unor funcţionari publici li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de suplimentul postului şi de cel corespunzător treptei de salarizare în procente de 25% din salariul de bază.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Acelaşi art. prevede în alin. (3) că salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Prin O.G. nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.
În raport cu aceste dispoziţii legale şi în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcţionarilor publici, nu există bază legală pentru cuantificarea şi acordarea suplimentului postului şi a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcţionarilor publici este necesară, fie adoptarea unui act normativ cu forţă juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern dată în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.
În condiţiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezenţa unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi băneşti ar însemna obligarea autorităţii ori a instituţiei publice angajatoare - în speţă Ministerul Sănătăţii - la plata unor sume imposibil de calculat şi în consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Nu poate fi primit nici motivul privind existenţa unei practici judiciare contrare, în condiţiile în care nu există bază legală pentru calcularea şi acordarea acelor două drepturi băneşti.
În raport cu toate cele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.E.G., A.V., A. (I.) A.M., A.E., A.M.M., B.G., B.M.S., Z.M.R., B.A.R., B.C.M., B.A.O., B.I.L., B.L., B.M., B.M.I., B.C.S., B.N., B.I., C.L.A.M.S., D.M., D.D.A., D.Z., D.A., A.D., D.A.N., D.C., E.C., F.M., F.G.L., F.I., F.L.Z., G.R., G.D., G.A., G.F., G.O.C., H.B., I.V.S., I.L., I.A.C., I.M., I.R., J.V., L.C.L., L.L.C., L.D.O., L.D.S.C., M.M.D., M.V., M.M., M.I., M.D., M.L.T., M.MA., M.E., M.M.A., M.C., N.R., N.L.O., N.C., N.M., N.A.M., N.V., O.V., P.A., P.E., P.C., P.L., P. (C.) C., C.P., P.M.., P.S.A., L.P., R.B., R. (S.) M., S. (D.) A.G., S.C.M., S.M.I., S.P., Ş.L., Ş.C.D., Ş.B.R.C., T.N.L., U.M.E., U.M.O., V.A., V.L.L., V.D., V.C., V.AD., Z.S.C., Z.G., A.D., U.I., T.D.G.A., P.S., V.V., I.F., R.V., T.M.E. şi C.F. împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4904/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4911/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
