ICCJ. Decizia nr. 4926/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4926/2009
Dosar nr. 1282/2/2009
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2009, reclamanţii Ş.V., Ş.I. şi Ş.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe solicitând:
- obligarea pârâtului să le comunice actele care trebuie anexate la cererea de redobândire a cetăţeniei române în baza art. 101 din Legea cetăţeniei nr. 21/1991 republicată şi modificată, pentru reclamanţi şi copilul lor minor;
- obligarea pârâtului să le comunice data la care să se prezinte în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române;
- să li se achite cheltuielile de judecată;
- să li se achite despăgubiri morale în valoare de 300 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că solicitanţii (re)dobândirii cetăţeniei române în baza art. 101 din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, conform art. 12 alin. (3) din lege, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, depun cererea de acordare a cetăţeniei române întemeiată pe dispoziţiile art. 101 din lege la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României.
Secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău cere solicitanţilor întâi să trimită prin scrisori recomandate cereri de programare în vederea depunerii cererii şi abia după ce solicitantul va fi primit invitaţia din partea instituţiei respective, la data indicată, acesta se va prezenta personal pentru a depune cererea.
Reclamanţii, cetăţeni ai Republicii Moldova, de etnie română, au trimis prin poştă, prin scrisoare recomandată, cereri de programare în vederea depunerii cererii la secţia consulară a Ambasadei României din Chişinău, petiţii care au fost primite de instituţie în următoarea ordine:
Ş.I. la data de 12 septembrie 2003; la 20 septembrie 2006 şi 27 decembrie 2008, câte o petiţie pentru cei trei reclamanţi;
În cererile de programare, în susţinerea petiţiilor, s-a argumentat că reclamanţii sunt eligibili conform criteriilor enunţate la art. 101 din lege (în baza faptului că bunicii lor au avut cetăţenie română până în 1940) să depună cererea şi să obţină cetăţenia română şi au solicitat să li se comunice actele justificative, care trebuie anexate în sprijinul cererilor lor şi data la care trebuie să se prezinte la secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, în vederea depunerii lor.
Prin adresa din 21 ianuarie 2009, li se comunică faptul că cererea lor a fost înregistrată şi că vor primi o invitaţie pentru depunerea actelor.
Atitudinea pârâtului este ilegală, iar conform art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru nesoluţionarea petiţiilor în termenul legal de 30 de zile, trebuie acţionată în judecată instituţia competentă în vederea apărării intereselor lor legitime. În susţinerea pretenţiilor înaintate argumentează că:
1. Atitudinea instituţiei încalcă prevederile Ordonanţei nr. 27/2002 cu privire la termenul în care trebuie rezolvată o petiţie şi cad sub incidenţa art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul nu a răspuns la cererile de programare în termenul legal; conform art. 2 din Ordonanţa nr. 27/2002 cererea de programare este o petiţie care trebuie soluţionată în termenii stabiliţi de art. 8 (maxim 30 de zile) şi art. 9 (un supliment de încă maxim 15 zile) din aceasta. Iar conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel de atitudine negativă a autorităţii poate fi contracarată de către petiţionari prin adresarea în instanţele judecătoreşti.
2. Conform art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei din 1997 ratificată prin Legea nr. 396/2002, Statul, prin instituţiile competente, trebuie să creeze nişte condiţii prin care cererile solicitanţilor să fie prelucrate în termen rezonabil, ceea ce implică şi atitudinea Statului de a nu crea impedimente suplimentare în exercitarea dreptului la cetăţenie, nici chiar în fazele incipiente, de depunere a cererii de acordare a cetăţeniei, atâta timp cât persoana este deja eligibilă pentru a cere cetăţenia. În speţă, deoarece solicitanţii deja sunt eligibili conform criteriilor legale, cererea de programare reprezintă o etapă din procedura dobândirii cetăţeniei şi deci cade sub incidenţa prevederilor art. 10 din convenţie. Cât despre practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în sensul că „supraîncărcarea temporară a robului unei instituţii nu angajează răspunderea internaţională a Statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsuri de natură să remedieze o asemenea situaţie"; nu se poate aplica în cauză, iar instituţia este în culpă întrucât nu s-au făcut suficiente demersuri pentru eficientizarea procesului şi au fost încălcaţi termenii legali de soluţionare a cererilor de programare.
3. Practica Curţii de Apel Bucureşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă în sensul soluţionării cererilor de programare a petiţionarilor de către Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al misiunii diplomatice din speţă, într-un termen rezonabil de maxim 3-6 luni de la data depunerii cererii iniţiale de programare la secţia consulară. Astfel, de la data respectivă, s-a scurs o perioadă de timp de aproximativ 2 ani şi 3 luni, fiind depăşită orice accepţiune a noţiunii de termen rezonabil şi deci pârâtul urmează a fi obligat să primească imediat cererile de redobândire a petiţionarilor.
Consideră că pârâtul, prin atitudinea sa, creează impedimente pentru reclamanţi în încercarea acestora de a-şi realiza drepturile legitime şi anume:
- dreptul la petiţionare care înseamnă şi dreptul petiţionarului de a primi de la instituţia competentă un răspuns întemeiat sau o satisfacţie a pretenţiilor legitime conform prescripţiilor legale, într-un termen pre definit sau rezonabil;
- dreptul la cetăţenie care înseamnă şi dreptul solicitantului eligibil de a dobândi cetăţenia altui stat, de a cere de la autorităţile competente primirea şi procesarea într-un termen rezonabil a cererii sale, dar şi obligaţia corelativă a instituţiilor de a nu crea impedimente suplimentare solicitantului întru exercitarea acestui drept.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1689 din 17 aprilie 2009, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să comunice reclamanţilor data la care trebuie să se prezinte la secţia consulară a Ambasadei României din Chişinău în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor anexe şi să comunice reclamanţilor actele ce trebuie anexate la cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanţilor privind plata daunelor morale.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a reţinut că soluţia se impune, deoarece termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii a început să curgă de la 27 ianuarie 2009, când s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data depunerii ultimei cereri (27 decembrie 2008).
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că, întrucât reclamanţii au depus prima cerere în septembrie 2003, iar aceasta nu a fost soluţionată în termen de 6 ani, s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, şi a făcut aplicarea prevederilor art. 1, 2 şi 18 din Legea nr. 554/2004 privind cererea principală.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, s-a considerat că trebuie respinsă, întrucât un caz fortuit, determinat de volumul de activitate al pârâtului, a împiedicat această autoritate să-şi îndeplinească obligaţia legală în termen.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respingerea acţiunii, în principal, ca prescrisă şi în subsidiar, ca nefondată.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima cerere ale reclamanţilor (şi pe care instanţa nu a avut-o în vedere) a fost formulată în 20 septembrie 2006.
A mai arătat că nu ne aflăm nici în situaţia unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere în sensul prevederilor art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, pentru că acest refuz nejustificat presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea, or, în speţă, factori obiectivi au generat imposibilitatea de a organiza spaţii adecvate pe teritoriul Republicii Moldova, pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei şi pentru procesarea lor.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod corect, prima instanţă a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată. Astfel, intimaţii reclamanţi au adresat autorităţii recurente mai mult cereri, solicitând prin acţiunea în cauză să se constate refuzul nejustificat de soluţionare de către autoritate a ultimei petiţii, nerezolvată şi la momentul formulării acţiunii. Prin urmare, faţă de cererea depusă la data de 27 decembrie 2008, depunerea acţiunii la data de 13 februarie 2009 s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Soluţia instanţei de fond este corectă şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.
Aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, reclamanţii-intimanţi s-au adresat în mai multe rânduri secţiei consulare din Chişinău, solicitând a fi programaţi la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererile lor n-au fost însă soluţionate de autoritatea respectivă, care în mod nejustificat a invocat motive de ordin administrativ organizatoric pentru a nu putea rezolva cererea reclamanţilor-intimaţi.
Ne aflăm aşadar, în ipoteza „nesoluţionării în termenul legal a unei cereri”, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimaţii-reclamanţi fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, a cărei soluţionare se încadrează în competenţa de judecată a instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului Ministerului Afacerilor Externe, secţia consulară a Ambasadei României la Chişinău, de a soluţiona cererea reclamanţilor-intimaţi şi l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Aşa fiind, instanţa de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, respingând excepţia prescripţiei acţiunii, invocate de pârât şi pronunţându-se pe fond prin admiterea în parte a acţiunii.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârât se priveşte ca nefondat şi va fi respins, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1689 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4923/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4933/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
