ICCJ. Decizia nr. 4993/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4993/2009
Dosar nr. 6951/62/2008
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 103/F/CA - fisc. pronunţată la data de 7 iulie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta SC E. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Braşov şi a constatat ca fiind nelegală H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002, publicată în M. Of. nr. 697 bis, în ce priveşte bunul denumit „R. Braşov” situat în strada H., Braşov, cuprins în anexa 2 la hotărârea de Guvern, denumită „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Braşov, la poziţia nr. X, cod de clasificare nr. V (R. sediu)”.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că imobilul de pe strada H. reprezintă sediul „R.” Braşov în cota de 23,87 % şi sediul „E.” SRL Braşov în cota de 76,14 %, acest imobil fiind în litigiu între cele două societăţi, situaţia sa juridică nefiind clarificată înainte de a fi trecut în proprietate publică, astfel că trecerea acestui bun s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998, art. 3, lege în vigoare la data emiterii hotărârii de Guvern atacate.
Reţine instanţa de fond că imobilul - clădire sau clădirile R. Braşov nu se încadrează în categoria de bunuri care alcătuiesc domeniul public de interes local, iar cuprinderea în categoria de bun aparţinând domeniului public a altor categorii de bunuri decât cele reglementate strict de lege privind proprietatea publică şi a H.G. nr. 548/1999 dată în aplicarea art. 19 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, este ilegală, astfel încât măsura de trecere a altor bunuri în domeniul public, cu motivarea că sunt necesare activităţii lui R. este nulă.
Mai mult, reţine instanţa de fond că în anexă nu se prevede la nicio rubrică a acestei poziţii că suprafaţa de teren este ocupată şi de ce clădiri şi nici numărul de carte funciară nu este identificat.
Instanţa de fond a înlăturat şi apărarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Braşov în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiată şi că legea nu poate retroactiva, deoarece art. 4 din Legea contenciosului administrativ, declarat constituţional ar permite analiza legalităţii unui act administrativ individual, raportat la prevederile legale ce au fost avute în vedere şi au stat la baza emiterii lui.
Împotriva sentinţei au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de modificarea prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. - „când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”, respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. potrivit cărora, recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Pârâtul Guvernul României susţine în esenţă prin motivele de recurs formulate că în mod nelegal instanţa de fond a supus controlului său aspectul trecerii bunului în litigiu din proprietatea privată a statului în domeniul public al Municipiului Braşov, aspect ce nu a fost solicitat prin cerere de chemare în judecată, clarificarea situaţiei juridice a imobilului nefiind de competenţa instanţei de contencios administrativ ci a celei de drept comun, un litigiu având ca obiect obligaţia de a face derulat între reclamantă şi Municipiul Braşov, respectiv R. Braşov fiind soluţionat irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia din 10 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 5522/1/2008 prin care s-a respins recursul promovat de SC E. SRL.
Referitor la legalitatea H.G. nr. 972/2002 supusă controlului legalităţii, recurentul susţine că a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, actul administrativ fiind adoptat de către executiv – Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar la elaborarea lui au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la acea dată, trecerea imobilului în lista bunurilor din domeniul public al Municipiului Braşov fiind realizată pe baza documentelor justificative necesare prin care Municipiul Braşov a dovedit titlul valabil cu care deţinea imobilul, iar actul administrativ în discuţie nu creează o situaţie juridică nouă, ci atestă o situaţie preexistentă.
Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Braşov, susţine şi el în esenţă, prin motivele de recurs formulate că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Curtea Europeană de Justiţie, judecătorul naţional fiind obligat să înlăture aplicarea acestui text de lege, care încalcă principiul securităţii raporturilor juridice precum şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, susţine recurentul, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privitoare la domeniul public, imobilul în litigiu şi care reprezintă sediul unei regii autonome aflate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Braşov nefiind declarat prin lege de uz sau de interes public naţional ori judeţean, cât şi a prevederilor H.G. nr. 548/1999, constatările şi efectele hotărârii Consiliului Local fiind încorporate în H.G. nr. 972/2002, act administrativ unilateral cu caracter individual pentru care nu mai există o cale legală de desfiinţare.
Intimata SC E. SRL Braşov a depus întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că sunt fondate şi urmează a fi admise potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Actul administrativ atacat în cauza de faţă e reprezentat de hotărârea de Guvern nr. 972/2002 şi are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual întrucât atestă bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Braşov, respectiv se adresează unor anumite persoane juridice din acest municipiu şi priveşte bunurile individualizate în anexe, în speţă excepţia de nelegalitate vizând bunul denumit „R.” Braşov sediu, cuprins în anexa 2 la H.G., poziţia nr. X cod de clasificare nr. V.
Art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede expres că „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând” pe calea excepţiei de nelegalitate.
Ulterior acestei modificări, în considerarea rolului ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător convenţional şi comunitar, Plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 26 mai 2008, a decis, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
Este adevărat că instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile respective sunt constituţionale, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Constituţie, republicată, dar judecătorul naţional are rolul de a aprecia pe de o parte în sensul art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, republicată, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
Judecătorul naţional în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului), are însă obligaţia de a „asigura efectul deplin” al normelor acesteia (convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoit să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
În exercitarea rolului ce revine judecătorului naţional ca prim judecător convenţional şi comunitar, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (blocul de convenţionalitate) precum şi prin raportarea la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, pot fi înlăturate dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Se încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securităţii juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept”.
Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut şi ea, în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că, se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate a acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Rezultă astfel din considerentele expuse că excepţia de nelegalitate nu poate fi ridicată împotriva actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004.
De altfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant în acest sens, înlăturând aplicarea normelor interne şi aplicând prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificate de România.
Aşa fiind se constată că instanţa de fond a pronuntat o soluţie nelegală şi netemeinică, hotărârea dată fiind lipsită de temei legal, astfel încât se impune admiterea recursurilor declarate de pârâţi şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002 - anexa 2 poziţia nr. X Cod de clasificare nr. V (sediu R. Braşov).
Rezolvarea dată celor două recursuri formulate de pârâţi fiind axată pe netemeinicia excepţiei de legalitate invocată, motiv de recurs formulat de Consiliul Local al Municipiului Braşov, face inutilă examinarea celorlalte critici aduse de recurenţi sentinţei instanţei de fond, critici ce vizează judecarea fondului cauzei.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 şi urm. C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Braşov în sumă de 1.190 RON, (onorariu de avocat) dovedită cu factura de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 103/F/CA - fisc. din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 972 din 5 septembrie 2002. anexa 2, poziţia nr. X, Cod de clasificare nr. V (sediu R. Braşov).
Obligă intimata reclamantă la plata sumei de 1.190 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4991/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4994/2009. Contencios → |
|---|
