ICCJ. Decizia nr. 4998/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4998/2009
Dosar nr. 5245/2/2008
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1104 din 17 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.C.S. în contradictoriu cu pârâţii A.N.P., Penitenciarul Bucureşti - J. şi C.G., obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l anularea procesului-verbal din 19 mai 2008 al A.N.P. şi obligarea pârâţilor la modificarea punctajelor acordate în cadrul procedurii administrative de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi la acordarea calificativului corespunzător performanţelor profesionale individuale - excepţional, precum şi la repararea pagubei constând în avansarea în funcţie şi/sau grad profesional şi respectiv daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că urmare evaluării performanţelor profesionale, individuale ale reclamantului pentru perioada 1 decembrie 2006 - 1 decembrie 2007, acesta a primit nota finală 3,29, notă căreia îi corespunde calificativul „bun”, calificativ ce a fost menţinut de către Comisia constituită potrivit art. 15 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2792 din 8 octombrie 2004 ca urmare a soluţionării contestaţiei formulată de reclamant.
A reţinut instanţa de fond că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare are la bază criteriile de performanţă raportate la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale pentru perioada evaluată, aceste criterii fiind prevăzute în Ordinul nr. 2792 din 8 octombrie 2004 al Ministrului Justiţiei, din cuprinsul actelor contestate de reclamant rezultând că au fost avute în vedere aceste criterii de performanţă, ele fiind detaliate în funcţie de modul de îndeplinire a sarcinilor şi atribuţiilor prevăzute în fişa postului reclamantului.
În ceea ce priveşte cererea de modificare a calificativului acordat, reţine instanţa de fond, instanţa de judecată nu poate aprecia surpa calităţii şi respectării sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu, stabilite prin fişa postului reclamantului, în lipsa unor prevederi legale exprese, decât cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Singura autoritate care poate decide în ceea ce priveşte calificativul corespunzător activităţii profesionale a reclamantului este funcţionarul public de conducere din cadrul compartimentului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care coordonează activitatea acestuia.
Cu alte cuvinte, reţine instanţa de fond, poate fi cenzurată de către instanţa de judecată doar legalitatea raportului de evaluare, nu şi modalitatea concretă în care s-au stabilit criteriile de calitate ale activităţii profesionale a reclamantului, pe perioada supusă evaluării, or reclamantul nu a administrat nicio probă din care să reiasă nelegalitatea actului administrativ contestat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa, putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Recurentul-reclamant, prin recursul formulat invocă excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal din 19 mai 2008 al A.N.P., susţinând că, este rezultatul abuzului de drept şi excesului de putere, instanţa de fond necenzurând abuzul de drept şi afirmând că nu se poate substitui evaluatorului. Procesul-verbal atacat este un mijloc de constrângere din partea angajatorului, reclamantul având calitatea de liber sindical.
Recurentul-reclamant susţine într-un al treilea motiv de recurs că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, în concret în cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale în ceea ce-l priveşte, calificativul acordat constituind încălcarea principiilor privind meritul profesional, capacitatea profesională, evaluatorul dând dovadă de subiectivism, fiind încălcate dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei din 8 octombrie 2004 de către evaluatorul direct şi de către contrasemnatar - funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului.
Comisia de examinare a contestaţiilor din cadrul A.N.P., instituită prin decizia nr. 86/2008, susţine recurentul-reclamant, în mod abuziv a procedat la soluţionarea contestaţiei formulată de el, nefiind respectat principiul contradictorialităţii, nefiind cunoscute considerentele pentru care activitatea sa profesională a fost evaluată la nota 3,17 cu atribuirea calificativului „bun”.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în principal, iar în subsidiar, în situaţia înlăturării excepţiei de necompetenţă materială a instanţei, constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal cu obligarea angajatorului de a reface procedura de evaluare cu respectarea drepturilor angajatului prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Într-un al doilea subsidiar, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă A.N.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat, astfel că urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei, aceasta este neîntemeiată, dat fiind că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea procesului-verbal din 19 mai 2008 emis de A.N.P., acesta reprezentând un act juridic administrativ emis de o autoritate centrală, în rezolvarea contestaţiei formulată de S.C.S., inspector principal la Penitenciarul Bucureşti J., împotriva evaluării anuale şi a calificativului acordat.
Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curţile de Apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal atacat în contencios administrativ pe motiv că este rezultatul unui abuz de drept şi al excesului de putere este şi ea neîntemeiată.
Mergând pe ideea constatării nulităţii absolute a actului administrativ contestat, recurentul-reclamant trebuia să invoce şi să dovedească nerespectarea unor condiţii de formă prevăzute de lege, la momentul întocmirii acestui proces-verbal, în speţă acestea putând fi legate de constituirea comisiei ce a analizat contestaţia, neanalizarea unor criterii de evaluare dintre cele prevăzute în fişa de evaluare, etc.
Or, ceea ce invocă recurentul-reclamant ca motive în susţinerea excepţiei, sunt considerente ce ţin mai mult de fondul cauzei şi care urmează a fi analizate în contextul analizării legalităţii şi temeiniciei soluţiei pe fondul ei.
Într-adevăr prin fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale recurentului-reclamant, ofiţer instructor principal I (grupa de intervenţie) în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti, pentru activitatea desfăşurată în perioada 1 decembrie 2006 - 1 decembrie 2007, directorul adjunct C.G. i-a acordat calificativul final „bun”.
Acest calificativ a fost menţinut prin procesul-verbal din 19 mai 2008 încheiat de comisia constituită prin decizia nr. 86 din 5 mai 2008 care a procedat la analizarea contestaţiei formulată de recurentul-reclamant, comisie care a acordat nota finală 3,17, fiindu-i redusă astfel nota finală de la 3,29 acordată în fişa de evaluare iniţială.
Deci comisia ce a analizat contestaţia nu numai că nu a menţinut nota finală de 3,29 acordată la prima evaluare, aşa cum era firesc, ba dimpotrivă a scăzut nota finală, fiind depunctat la obiectivul „respectarea statutului profesional şi a regulilor deontologice şi la obiectivul „spirit de ordine şi disciplină”.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond recurentul-reclamant nu a produs nicio dovadă din care să reiasă nelegalitatea actelor contestate precum şi faptul că nu au fost respectate criteriile de evaluare elaborate de A.N.P. şi aprobate prin Ordinul din 8 octombrie 2004 al Ministrului Justiţiei, aşa cum de altfel prevăd dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din A.N.P.
Recurentul-reclamant se limitează numai la a preciza că au fost încălcate dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei din 8 octombrie 2004 de către evaluatorul direct şi de către contrasemnatarul său care nu a motivat calificativul acordat, respectiv menţinerea lui, considerând astfel un abuz de putere şi de drept din partea acestora care au încălcat astfel şi procedura de evaluare.
Or, problema motivării calificativului este obligatorie atunci când contrasemnatarul a schimbat calificativul iniţial, nu şi atunci când l-a menţinut, în această ultimă ipoteză, el fiind doar de acord cu notele şi implicit calificativul acordat de evaluatorul iniţial.
În lipsa unor dovezi concrete care să dovedească nelegalitatea fişei de evaluare şi apoi a procesului verbal contestat nu putem vorbi de un abuz de putere şi de drept sau de subiectivism din partea evaluatorului şi a contrasemnatarului.
Cât priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că instanţa de judecată ar putea modifica calificativul acordat, în speţă acordând calificativul „excepţional”, aceasta este cu totul neîntemeiată.
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. e) din Ordinul Ministrului Justiţiei din 8 octombrie 2004, aşa cum corect reţine instanţa de fond, calitatea de evaluator o are doar funcţionarul public de conducere, care coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie, în speţă directorul adjunct C.G. - siguranţa deţinerii - numai acesta putând aprecia asupra modului în care recurentul-reclamant a îndeplinit sarcinile şi atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului, criteriile de evaluare referindu-se la performanţele profesionale, capacitatea profesională şi pregătirea, responsabilitatea şi trăsăturile caracteristice ale persoanei evaluate.
Numai cu încălcarea acestor dispoziţii legale şi prin substituirea în mod nelegal în locul persoanei competente, instanţa de judecată ar putea trece la evaluarea unui funcţionar public, ba mai mult decât atât i s-ar putea imputa chiar depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Aşadar criticile formulate de recurentul-reclamant prin motivele de recurs formulate sunt nefondate, instanţa de fond pronunţând o soluţie legală şi temeinică, printr-o interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Aşa fiind, recursul formulat de reclamantul S.C.S. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C.S., împotriva sentinţei civile nr. 1104 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4994/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4999/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
