ICCJ. Decizia nr. 4991/2009. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4991/2009
Dosar nr. 46088/3/2008
Şedinţa camerei de consiliu de la 10 noiembrie 2009
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a formulat o contestaţie la executare împotriva executării silite pornită la cererea creditoarei SC D. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, solicitând anularea somaţiei din 07 noiembrie 2008 emisă în dosarul de executare nr. 731/2008 aflat pe rolul Biroului Executori Judecătoreşti Asociaţi „C. şi D.”, precum şi suspendarea executării până la soluţionarea prezentei contestaţii.
În motivarea cererii, contestatorul arată că, prin decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 10192/3/2007, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să emită o hotărâre prin care să soluţioneze cererea reclamantei din 01 noiembrie 2006, privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
În plus, contestatorul precizează că Direcţia Imobiliară şi Cadastrală - Serviciul Evidenţa Proprietăţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a transmis către societate adresa din 27 februarie 2008, prin care cerea raportul de evaluare pentru terenurile solicitate, condiţie obligatorie stabilită de art. 6 din H.G. nr. 834/1991.
În concepţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, faţă de împrejurarea că SC D. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia de a transmite toate actele solicitate, care sunt necesare pentru emiterea certificatului, contestatorul se află în imposibilitate de a emite/aproba hotărârea privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, contestatorul a solicitat, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de executare, admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în raport de art. 21 alin. (1) şi (5) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 07 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa a avut în vedere prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) şi art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) şi art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzelor în care se judecă o contestaţie la executare revine instanţei de executare.
De asemenea, Tribunalul a luat în considerare art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, care cuprinde definiţia noţiunii de „instanţă de executare”.
Tribunalul a concluzionat că instanţa care a soluţionat fondul litigiului de drept administrativ este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2723 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată pe disp. art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi priveşte contestaţia la executarea deciziei civile nr. 1708 din 26 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 10192/3/2007.
Faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că instanţa de executare este Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar nu instanţa de recurs (Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal), care a modificat în parte sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În optica instanţei, se aplică cu prioritate prevederile speciale ale Legii contenciosului administrativ în raport cu dispoziţiile de drept comun(art. 399 C. proc. civ.), care stabilesc că instanţa de executare este judecătoria din circumscripţia căreia face parte debitorul.
Ca regulator de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:
În prezenta cauză, a fost formulată o contestaţie la executare împotriva executării silite pornită la cererea creditoarei SC D. SA împotriva debitorului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de recurentul pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2720 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC D. SA, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să soluţioneze cererea reclamantei din 01 noiembrie 2006, privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Potrivit art. 399 alin. (1) teza I C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Pe de altă parte, în temeiul art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Desigur, aceste ultime prevederi legale sunt aplicabile şi în materia contenciosului administrativ, în raport de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din actul normativ anterior individualizat, instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.
În speţa de faţă, trebuie aplicate aceste prevederi ale legii speciale, faţă de regulile de drept comun instituite de art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Aşadar, în litigiul dedus judecăţii, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant.
În altă ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mod constant, că etapa executării silite trebuie considerată ca făcând parte din procedurile judiciare de soluţionare a unui litigiu, şi anume, ca a doua parte a acestor proceduri.
Este de netăgăduit că şi litigiile născute în faza de executare silită păstrează „nota” de contencios administrativ pe care litigiul de fond a avut-o, sau pe care raporturile juridice dintre părţi o au.
Ca atare, aşa cum impun prevederile legale amintite mai sus, competenţa de soluţionare a acestor litigii revine instanţei specializate (de contencios administrativ).
Pornind de la definiţia dată de legiuitor noţiunii de instanţă de executare, dar şi de la actele dosarului, Înalta Curte apreciază că instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ este Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Aşa cum s-a învederat anterior, titlul executoriu (reprezentat de decizia nr. 1708/2007 a Curţii de Apel Bucureşti) a modificat în parte o sentinţă a Tribunalului Bucureşti.
Prin urmare, instanţa fondului este Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pe SC D. SA, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4943/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4993/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
