ICCJ. Decizia nr. 4994/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4994/2009
Dosar nr. 76121/2/2006
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7870/2/2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 august 2006 reclamantul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 şi suspendarea acestei decizii până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că emitentul deciziei nu avea competenţa să ia măsurile de la pct. 3 şi 7, întrucât aceste măsuri privesc modificarea unor dispoziţii cu putere de lege şi în consecinţă, doar Parlamentul putea să ia asemenea măsuri. De asemenea, s-a invocat faptul că decizia a fost emisă fără respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 143/1999, în sensul că, deşi a existat iniţial o plângere, procedura a fost declanşată din oficiu. Sub aspectul fondului, reclamantul a arătat că L.R. beneficiază de licenţă, prin efectul legii, pentru toate jocurile pe care le organizează, astfel încât nu se justifică plata vreunei taxe. S-a mai susţinut că L.R. este scutită de obligaţia de plată a taxei de timbru social, conform O.U.G. nr. 195/2001, iar această scutire nu este discriminatorie în condiţiile în care L.R. are obligaţia de a finanţa o serie de obiective de interes public naţional, obligaţii pe care celelalte instituţii nu o au.
Reclamantul a mai susţinut că acordarea licenţei prin efectul legii şi scutirea de la plata taxei de timbru social nu îmbracă forma unui ajutor de stat, aceasta întrucât pentru cele două jocuri de noroc, respectiv V. şi P., L.R. are exclusivitate, astfel încât nu se poate vorbi de o piaţă liberă.
S-a mai arătat că L.R. este unic organizator pentru jocurile de noroc de tip loto, expres, pronosport, loz în plic şi instant lottery, nefiind vorba de o exclusivitate pentru cinci jocuri de noroc, ci pentru cinci „tipuri"; de jocuri de noroc, iar V. este un joc de noroc de tip loto şi P. este un joc de noroc de tip pronosport.
În concluzie, a arătat că organizarea celor două jocuri de noroc nu s-a făcut pe o piaţă concurenţială, astfel încât nu se poate vorbi de un ajutor de stat.
Din aceleaşi motive (existenţa unui monopol pentru cele două jocuri de noroc) Ministerul Finanţelor Publice nu are obligaţia de a notifica Consiliul Concurenţei.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7612/2/2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională L.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună următoarele:
În principal, anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenţei privind măsurile de sprijin financiar acordate Loteriei Române ca nelegală şi netemeinică.
În subsidiar, anularea parţială a deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenţei cu consecinţa reducerii cuantumului sumei de recuperat pe motiv că ajutorul sub forma exceptării de la plata taxei de licenţă pentru organizarea jocurilor P. şi V. de către L.R. - în sumă de 18.731.050,75 RON este ajutor existent şi nu ilegal cum, în mod eronat, a reţinut Consiliul Concurenţei.
Ca motive de nelegalitate ale deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 reclamanta Compania Naţională L.R. SA a invocat următoarele:
Primul motiv de nelegalitate vizează nerespectarea procedurii de investigaţie de către pârâtul Consiliul Concurenţei, respectiv regulamentul privind procedura de investigaţie în materia ajutorului de stat.
Al doilea motiv de nelegalitate şi netemeinicie al deciziei nr. 154/2006 vizează solicitarea principală din acţiune în sensul de a se constata că măsurile de sprijin de care a beneficiat L.R. sub forma exceptării de la plata taxei de licenţă şi exceptarea de la obligaţia virării „taxei de timbru social"; nu reprezintă ajutor de stat, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ două din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru a fi ajutor de stat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat respectiv: distorsionarea concurenţei sau afectarea comerţului cu statele membre şi avantajul economic.
În raport de actele depuse şi de susţinerile părţilor, în Dosarul nr. 7870/2/2008 prin sentinţa civilă nr. 690 din 6 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanţelor Publice, a dispus anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006 a Consiliului Concurenţei şi a dispus suspendarea deciziei nr. 154/2006 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a apreciat că măsurile de sprijin acordate Loteriei Române reprezintă ajutor existent şi nu ajutor ilegal, deoarece au fost acordate conform art. 7 din O.U.G. nr. 159/1999 intrată în vigoare la data de 25 octombrie 1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 143/1999 - 1 ianuarie 2000. Pe cale de consecinţă s-a apreciat ca fiind un ajutor existent, că procedura de recuperare dispusă de pârâtul Consiliul Concurenţei este nelegală deoarece în cazul ajutorului existent decizia autorităţii de concurenţă nu are efect retroactiv şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 143/1999 privind stoparea ajutorului de stat, dispoziţii care nu au fost respectate de pârâtul Consiliul Concurenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În faza soluţionării recursului s-a făcut cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul Concurenţei de către intervenienta R.B. - Asociaţia O.P.R., solicitând admiterea recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenţei şi pe fond modificarea sentinţei civile nr. 690 din 6 martie 2007 în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul Ministerul Finanţelor Publice şi menţinerea ca legală a deciziei nr. 154/2006 a Consiliului Concurenţei.
Prin decizia nr. 1223 din 25 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a invocat din oficiu un motiv de recurs în raport de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 şi s-a casat sentinţa civilă nr. 690 din 6 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti trimiţându-se cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a apreciat că în cauză se impune citarea în calitate de beneficiar al ajutorului de stat considerat ilegal respectiv CN L.R. SA.
În urma casării, cauza a fost înregistrată sub nr. 2972/2/2008 şi prin încheierea din 4 noiembrie 2008, a fost conexată cu Dosarul nr. 7612/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care părţi erau reclamanta CN L.R. SA, pârâtul Consiliul Concurenţei şi intervenient Asociaţia O.P.R., obiectul fiind anularea deciziei nr. 154 din 10 iulie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunile conexe formulate de reclamanţii CN L.R. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiate şi a admis cererea de intervenţie în sensul respingerii acţiunilor ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin decizia nr. 154/2006 s-a dispus în baza art. 194 alin. (1) C. proc. fisc. stoparea ajutorului de stat ilegal şi incompatibil, recuperarea sumei reprezentând ajutor ilegal cu dobânda aferentă, iar prin dispoziţiile art. 7 din decizia contestată, Consiliul Concurenţei a făcut unele recomandări reclamantului Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de furnizor de ajutor de stat şi în calitate de minister, care are calitatea de iniţiator în ceea ce priveşte modificarea cadrului legislativ în domeniul jocurilor de noroc.
Analizând motivele de nelegalitate a deciziei atacate, formulate de ambele părţi, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
- neemiterea unei decizii de către Plenul Consiliului Concurenţei nu determină nulitatea deciziei nr. 154/2006 deoarece, pe de o parte nu există interdicţia ca o sesizare din partea unui terţ să se transforme într-o investigaţie din oficiu, iar pe de altă parte, presupusele vicii de procedură nu sunt de natură a aduce prejudicii reclamantelor, respectiv L.R. ca beneficiară a ajutorului de stat şi reclamantului Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de furnizor al ajutoarelor declarate ilegale şi incompatibile şi faţă de care s-a dispus stoparea şi recuperarea lor;
- susţinerea reclamantelor că măsurile de sprijin fiscal de care beneficiază L.R. nu reprezintă ajutor de stat, nefiind îndeplinite cumulativ două condiţii din cele patru prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, respectiv denaturarea concurenţei sau afectarea comerţului cu statele membre şi avantajul economic, nu poate fi primită.
A apreciat prima instanţă că măsurile de sprijin sunt ajutor de stat deoarece intervin pe o piaţă concurenţială pentru care L.R. nu deţine exclusivitate, fiind incluse, în mod corect, în cadrul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 159/1999 respectiv „L.R. poate organiza şi exploata jocuri de noroc, altele decât cele prevăzute la alin. (1) al art. 7"; - pentru care deţine exclusivitate.
A mai constatat instanţa de fond că L.R. deţine exclusivitate pentru cinci jocuri de noroc între care nu se numără cele două jocuri în discuţie, respectiv V. şi P., iar legislaţia actuală nu defineşte jocurile de noroc de tip loto sau pronosport. În aceste condiţii a apreciat Curtea de Apel că extinderea exclusivităţii conferite de dispoziţiile O.U.G. nr. 69/1999 la orice jocuri de noroc care ar avea caracteristici similare jocurilor loto sau pronosport reprezintă o simplă speculaţie lipsită de fundament legal. S-a concluzionat în sensul că, dacă s-ar accepta o asemenea interpretare s-ar ajunge la concluzia că L.R. are exclusivitate pentru toate jocurile de noroc, întrucât cele cinci jocuri de noroc menţionate acoperă, prin caracteristicile lor, aproape toată aria jocurilor de noroc ce pot fi organizate.
A mai reţinut că dacă s-ar fi dorit acordarea unei exclusivităţi pentru toate pariurile sportive în cotă fixă, nu există nici un motiv pentru care legiuitorul să nu o spună în mod explicit în condiţiile în care noţiunea de pariuri sportive este definită în legislaţie, în timp ce noţiunea de jocuri „tip"; pronosport nu are o sferă bine delimitată.
Faţă de această situaţie prima instanţă a concluzionat că scutirile acordate prin lege pentru reclamanta L.R. intervin pe o piaţă concurenţială, care există ca o realitate de necontestat, atâta vreme cât, încă din anul 2002 Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a autorizat diferite societăţi, pe întreg cuprinsul ţării să organizeze jocuri de tip loto sau jocuri tip pariuri sportive, pentru care L.R. nu deţine exclusivitate, dar pentru care beneficiază de scutire de la plata taxei de licenţă şi de la plata taxei de timbru social.
În ceea ce priveşte condiţia avantajului economic necesară pentru a fi în prezenţa unui ajutor de stat, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr. 159/1999 prin care se reglementează statutul şi obiectul de activitate ale reclamantei nu exclud, ci presupun obţinerea de către reclamantă a unui avantaj economic, aceasta deoarece scopul constituirii L.R. este producerea de câştiguri prin stimularea dorinţei de câştig a participanţilor, neputându-se reţine că scopurile de natură socială ar elimina caracteristica principală a activităţii lui L.R.: obţinerea de câştiguri pentru stat.
A concluzionat instanţa de fond că măsurile de sprijin de care beneficiază L.R. sunt un ajutor de stat, care trebuia notificat.
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a reclamantei în sensul că dacă se apreciază că suntem în prezenţa unui ajutor de stat acesta este unul „existent"; în sensul dispoziţiilor art. 3 şi art. 22 din Legea nr. 143/1999, ci nu unul „ilegal şi incompatibil";, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- argumentul invocat de L.R. în susţinerea acestei teorii este acela că scutirea de la plata taxei de licenţă acordată prin O.U.G. nr. 159/1999 existau anterior intrării în vigoare a Legii nr. 143/1999, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din această lege;
- acest argument nu poate fi primit, ajutorul acordat fiind un „ajutor nou"; în sensul dispoziţiilor art. 88 alin. (3) din Tratatul CE, având în vedere aspectul că existenţa acordării ajutorului a început în momentul în care cele două jocuri au început să fie desfăşurate în concret, respectiv aprilie 2002 pentru V. şi septembrie 2004 pentru P., deci, ulterior datei de 01 ianuarie 2000;
- ajutorul de stat sub forma scutirii de la plata taxei de timbru social a fost instituit prin O.U.G. nr. 195/2001 şi s-a acordat cu începere din anul fiscal 2002, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 143/1999, fiind un „ajutor nou";, deoarece deşi acordat înainte de anul 2007 al aderării României la U.E., şi-a produs efectele şi după data aderării. Pe acest aspect a concluzionat prima instanţă că acest ajutor a fost calificat corect prin decizia contestată ca fiind ilegal şi incompatibil cu mediul concurenţial normal, faţă de lipsa notificării la Comisia Europeană.
În ceea ce priveşte cuantumul total al ajutorului de stat ilegal, care se impune a fi recuperat, instanţa de fond a constatat că acesta a fost stabilit legal prin decizia Consiliului Concurenţei, aspect confirmat de expertiza contabilă efectuată în cauză şi omologată de instanţă.
Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 154/2006, formulată de Ministerul Finanţelor Publice, prima instanţă a apreciat-o neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite condiţiile cumulative cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Compania Naţională L.R. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca în urma admiterii acestuia să se modifice hotărârea atacată, în sensul anulării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 154 din 10 iulie 2006.
În recursul său, recurenta Compania Naţională L.R. a invocat următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
- în mod greşit s-a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, pentru ca o măsură de sprijin financiar să fie considerată ajutor de stat ilegal şi incompatibil cu un mediu concurenţial normal, respectiv: să implice un transfer de fonduri către o întreprindere; să fie selectivă; să fie de natură a stabili un avantaj economic pentru beneficiar; să fie de natură a afecta comerţul cu statele UE şi să distorsioneze concurenţa. Astfel, condiţia avantajului economic nu este îndeplinită, deoarece o cotă importantă din profitul L.R. este repartizată, prin lege, pe obiective de interes naţional, asemenea obligaţii nerevenind întreprinderilor concurente şi fiind mult mai mari decât valoarea taxei de licenţă şi a timbrului social de la plata cărora L.R. a fost exceptată. Se precizează că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, valoarea cumulată a scutirii acordate L.R., considerată de Consiliul Concurenţei avantaj economic este în cuantum de 50.662.333,06 RON, în comparaţie cu valoarea cumulată a vărsămintelor realizate de L.R. din profitul său net pe obiective de interes naţional, conform prevederilor legale, care se ridică la suma de 207.713.290,8 RON.
- activitatea L.R. se încadrează în categoria monopolurilor comerciale exceptate de art. 86 alin. (2) din Tratatul CE de la aplicarea regulilor privind concurenţa. Potrivit art. menţionat asemenea întreprinderi, producătoare de venituri pentru stat, se supun regulilor din Tratat privind concurenţa numai în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată şi nu afectează schimburile comerciale într-o măsură care contravine intereselor comunităţii. Astfel, CN L.R., care are obligaţii importante privind finanţarea unor obiective de interes public, nu poate avea acelaşi statut cu celelalte societăţi comerciale organizatoare de jocuri de noroc, care nu au această obligaţie;
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, sub aspectul neîndeplinirii condiţiei distorsionării concurenţei şi afectării comerţului cu statele membre ale UE. Astfel, includerea în aria de exclusivitate a L.R. a jocului P. (pariu sportiv tip Prosport) şi a jocului V. (joc de loterie tip Loto) s-a făcut prin O.U.G. nr. 159/1999, iar în baza art. 86 alin. (2) din Tratatul CE, aplicabil în speţă în baza art. 66 din Acordul European, activitatea exclusivă a L.R. este exceptată de la regulile dreptului concurenţei;
- în mod greşit instanţa a reţinut afectarea comerţului între statele membre, în baza art. 43 şi 49 din Tratatul CE „aplicabil direct după 1 ianuarie 2007”, condiţie ce nu era îndeplinită la momentul emiterii deciziei nr. 154/2006;
- în subsidiar s-a demonstrat că măsura de sprijin financiar acordată CN L.R. SA poate îmbrăca, în parte, natura unui ajutor existent care, potrivit art. 22 din Legea ajutorului de stat nr. 143/1999 nu poate fi recuperat, deoarece exista înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, O.U.G. nr. 159/1999 fiind anterioară Legii nr. 143/1999. Astfel, se impune reducerea cuantumului sumei de recuperat pentru măsura exceptării de la plata taxei de licenţă pentru organizarea jocurilor P. şi V. cu suma de 18.731.050,75 RON ce reprezintă ajutor existent, plus dobânzile aferente.
În drept motivele de recurs au fost încadrate de recurenta CN L.R. în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
La rândul său recurentul Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., invocând următoarele argumente:
- instanţa de fond a considerat legal ca prin decizia sa, Consiliul Concurenţei să dispună Ministerului Finanţelor Publice „stoparea aplicării unor dispoziţii legale”, fapt ce contravine Constituţiei României, potrivit căreia „justiţia se înfăptuieşte „în numele legii”.
- instanţa a ignorat procedura prevăzută de Legea nr. 143/1999 şi de regulamentele emise în aplicarea acesteia, în ceea ce priveşte procedura investigaţiei din oficiu, în sensul că o astfel de investigaţie trebuia decisă de Plenul Consiliului Concurenţei, fapt ce nu s-a întâmplat în cauză, iar acest viciu de procedură atrage nulitatea deciziei atacate;
- au fost ignorate dispoziţiile art. 7 alin. (1), (2) şi (4) din O.U.G. nr. 159/1999, potrivit cărora CN L.R. beneficiază de licenţă prin efectul ordonanţei, în calitate de unic organizator pe întreg teritoriul ţării a jocurilor de noroc loto, expres, prosport, loz în plic şi instant lottery”, precum şi a altor jocuri de noroc, astfel că aceasta nu avea obligaţia achitării taxei de autorizare şi tot prin efectul legii reclamanta-recurentă este scutită de plata taxei de timbru social. Acest regim de taxare se justifică prin contribuţiile impuse companiei, de asemenea prin lege, pentru obiective social-culturale şi de interes public naţional;
- au fost ignorate concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit căruia reclamanta L.R. nu a beneficiat de un avantaj economic (condiţie a ajutorului de stat), deoarece sumele reprezentând scutiri de la plata taxei de licenţă, respectiv a taxei de timbru social, sunt mai mici decât sumele vărsate de această instituţie, în conformitate cu scopul activităţii acesteia şi cu obligativitatea plăţii anumitor taxe/contribuţii la bugetul de stat, instituite prin lege suplimentar faţă de alţi organizatori de jocuri de noroc existenţi pe piaţă;
- nu există efecte negative asupra concurenţei şi comerţului între statele membre, deoarece piaţa produselor P. şi V. este o piaţă exclusivă a CN L.R., conform O.U.G. nr. 159/1999, iar scutirile acordate de către stat nu au cum să afecteze alţi competitori;
- în ipoteza în care scutirile la plata taxei de licenţă, respectiv a taxei de timbru social de care beneficiază CN L.R. ar fi considerate ajutor de stat, acestea au caracterul unui ajutor de stat existent şi nu al unui ajutor ilegal, astfel cum a fost calificat prin decizia Consiliului Concurenţei nr. 154/2006, deoarece O.U.G. nr. 159/1999 (prin care s-a prevăzut acordarea licenţei pentru jocurile V. şi P.) este anterioară Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. Aşa fiind, măsura recuperării unui astfel de ajutor este nelegală.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate de recurenţi, motive care sunt, în esenţă, comune şi se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la motivul de recurs privind inexistenţa unei pieţe relevante a serviciilor în cauză, faţă de împrejurarea că jocurile de P. şi V. intră în aria de exclusivitate a L.R., astfel încât nu există o distorsionare a concurenţei, se reţine că reclamanta-recurentă CN L.R. nu a făcut dovada susţinerilor sale privind deosebirile semnificative între jocurile P. şi V., pe de o parte şi celelalte jocuri de pariuri în cotă fixă şi maşinile electronice cu câştiguri ce aparţin unor operatori privaţi, pe de altă parte, rezultând din regulamentele de desfăşurare a acestor jocuri că ele se încadrează în categoriile prevăzute la art. 6 lit. d) şi a) din H.G. nr. 251/1999 şi sunt substituibile. Astfel, atât V. cât şi slot-machines intră în categoria jocurilor care implică doar hazardul, modul de generare a câştigurilor fiind aleatoriu, de către un soft, după un anumit algoritm, iar jocul P. constituie un pariu în cotă fixă, astfel cum rezultă din regulamentul acestuia.
Recurenta-reclamantă nu a solicitat administrarea unei expertize tehnice prin care să dovedească existenţa unor caracteristici aparte ale acestor jocuri, faţă de cele similare, organizate de operatori privaţi licenţiaţi.
Existenţa pieţei concurenţiale în acest domeniu a fost dovedită prin licenţele ce au fost depuse la dosar, acordate de Ministerul Finanţelor altor operatori care oferă astfel de produse/servicii.
Totodată, recurenţii fac o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 159/1999, susţinând că pe acest art. se întemeiază exclusivitatea ce ar reveni L.R. pentru jocurile P. şi V. În realitate exclusivitatea este prevăzută numai pentru jocurile enumerate expres şi limitativ la alin. (1) alin. (7) - loto, expres, pronosport, loz în plic şi „instant lottery” - pe când cele două jocuri la care se referă prezenta cauză au fost organizate în temeiul alin. (2) al aceluiaşi art. (alte jocuri), pentru acestea din urmă acordându-se licenţă, dar nu şi exclusivitate.
2. Cu privire la motivul de recurs privind inexistenţa avantajului economic, ca urmare a compensării măsurilor de sprijin acordate de stat cu sarcinile sau contraprestaţiile impuse lui L., se reţine că măsurile de sprijin fiscal acordate lui L. nu urmăresc compensarea unor costuri suplimentare sau pierderi suportate de această companie în prestarea unor servicii publice în anumite condiţii impuse de stat. Repartizarea profitului L. pe diferite obiective de interes naţional nu constituie un cost suplimentar al serviciilor, pe care L. îl suportă şi care să justifice acordarea unor compensări, ci o decizie a acţionarului unic, Statul Român, privind modul de distribuire a profitului anual final.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 143/1999 „În sensul prezentei legi, prin serviciu de interes economic general se înţelege acel serviciu prestat în condiţii de piaţă, pentru care există obligaţii impuse de autorităţile publice privind accesul consumatorilor în mod nediscriminatoriu şi/sau alte obligaţii impuse”. În acest sens jurisprudenţa comunitară a stabilit că nu este considerat ajutor de stat subvenţia care este acordată unui operator economic pentru a presta un serviciu de interes general, care altfel nu ar fi rentabil. Astfel de servicii pot fi considerate transportul public, telefonia publică, ambulanţa - L. îşi stabileşte însă prin regulamente proprii condiţiile de organizare a jocurilor, respectiv preţul biletelor, mizele, premiile acordate, fără a-i fi impuse obligaţii privind accesul jucătorilor la aceste jocuri şi care să facă activitatea sa nerentabilă. Comparaţia făcută de L. între suma stabilită drept ajutor de stat acordat (50.662.333,06 RON) şi suma repartizată din profitul L. pentru obiective de interes naţional (207.713.290,80 RON) nu este relevantă, deoarece această ultimă sumă provine din toate activităţile de jocuri de noroc desfăşurate de L., iar nu numai din jocurile P. şi V. (la care se referă sprijinul financiar acordat de stat).
3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la cererea subsidiară, de a fi considerată ca „ajutor existent” exceptarea de la plata taxei de licenţă prevăzută de O.U.G. nr. 159/1999, se reţine că acesta este neîntemeiat, deoarece L. a început să beneficieze efectiv de respectivul ajutor o dată cu organizarea jocurilor respective, adică în anul 2002 (ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 143/1999).
Potrivit art. 3 Legea ajutorului de stat nr. 143/199 „ajutorul existent este un ajutor individual sau o schemă de ajutor care (…) a) exista înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, iar din dispoziţiile art. 1 al Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 rezultă că ajutorul existent este ajutorul pus în aplicare înainte de intrarea în vigoare a Tratatului. Măsurile de sprijin financiar acordate L. îmbracă forma unui ajutor individual, astfel cum este definit la art. 2 din Legea nr. 143/1999, iar nu forma unei scheme de ajutor de stat care exista anterior acestei legi, astfel cum susţine recurenta.
4. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la viciile de procedură ale investigaţiei - se reţine că sesizarea Consiliului Concurenţei s-a făcut prin plângere, de către R.B. - Asociaţia O.P.R., pentru abuz de poziţie dominantă, iar pe baza unor cercetări făcute pentru rezolvarea plângerii, autoritatea de concurenţă s-a autosesizat în legătură cu măsurile de ajutor de stat acordate L., urmând procedura sesizării din oficiu. Neregularităţile procedurale semnalate de L. nu sunt sancţionate prin vreo prevedere legală sau regulamentară (Legea nr. 143/1999, regulamentele sau instrucţiunile de aplicare ale acesteia). Nulitatea absolută trebuie să fie prevăzută în mod expres de lege, iar nulitatea relativă intervine doar dacă partea care o invocă face dovada vătămării sale prin respectiva încălcare - dovadă ce nu a fost făcută de recurente, acestea participând la investigaţie şi exercitându-şi dreptul la apărare.
5. Cu privire la motivul de recurs referitor la nelegalitatea recomandărilor făcute de Consiliul Concurenţei Ministerului Finanţelor Publice în sensul eliminării dispoziţiilor legale care instituie un tratament preferenţial şi definirii ariei de exclusivitate a CN L.R. SA, se reţine că acest paragraf din decizia atacată nu contravine reglementărilor constituţionale privind competenţele legislative, ci face referire la atribuţia de a iniţia şi elabora proiecte de legi şi ordonanţe, atribuţie pe care o are orice minister în domeniul său de activitate. În acest sens sunt dispoziţiile art. 11 şi 53 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, precum şi H.G. nr. 738/2003 - în vigoare la data deciziei Consiliului Concurenţei.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar recursurile formulate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Compania Naţională L.R. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 237 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4993/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4998/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
