ICCJ. Decizia nr. 4943/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4943/2009
Dosar nr. 3490/2/2008
Şedinţa publică de la 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Compania Naţională P.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, constatarea nulităţii procesului-verbal de control financiar încheiat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 12 noiembrie 2007 şi anularea deciziei nr. 860479 din 21 decembrie 2007 emisă de Direcţia menţionată ca urmare a soluţionării plângerii formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal respectiv.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, în perioada 18 octombrie - 12 noiembrie 2007, a fost supusă unui control financiar privind modul de constituire şi virare a dividendelor realizate din profit în perioada 2004 - 2006, stabilindu-se încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 64/2001 şi ale Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 144/2005, în sensul că nu ar fi distribuit dividendele din profitul aferent exerciţiului financiar 2004-2005 către Statul Român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiilor.
Reclamanta a susţinut că procesul-verbal de control financiar este lovit de nulitate absolută întrucât sumele ce constituie venituri nefiscale ale bugetului general consolidat de genul celor stabilite prin procesul-verbal se stabilesc fie prin declaraţie fiscală, fie prin intermediul unei decizii emisă de organul fiscal.
A mai arătat reclamanta că, deşi au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat, nu a fost întocmit un raport de inspecţie fiscală şi nu a fost emisă o decizie de impunere.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că s-a reţinut în mod eronat nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că nu a virat instituţiei publice implicate un minim de 50% din profitul net contabil, după deducerea rezervei legale şi consideră că sumele cuvenite instituţiei publice implicate cu titlu de dividende au fost diminuate cu sumele plătite reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor ai acestei instituţii.
Totodată, reclamanta a susţinut că avea obligaţia să vireze dividende Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor pentru exerciţiul financiar 2004 şi aceluiaşi minister şi Fondului Proprietatea pentru exerciţiul financiar 2005, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului legal de depunere a bilanţului contabil, neexistând obligaţia virării dividendelor la bugetul de stat, cum eronat s-a reţinut.
Reclamanta a mai arătat că obligaţia de plată a remuneraţiei reprezentantului în Adunarea Generală a Acţionarilor revenea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, precum şi faptul că era obligată să plătească ministerului menţionat dividendele ce i se cuveneau în calitate de acţionar. În temeiul unor clauze contractuale, s-a convenit ca stingerea obligaţiilor arătate să se facă prin plata efectuată de reclamantă, direct către reprezentantul în Adunarea Generală a Acţionarilor al instituţiei publice implicate.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 360 din 3 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală, în ceea ce priveşte forma în care trebuia să se concretizeze rezultatul inspecţiei fiscale, întrucât nu s-a schimbat baza de impunere, obiectul procesului-verbal fiind reprezentat de constatări financiare potrivit Ordinului nr. 889/2005 şi nu constatări fiscale.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamantei îi revenea obligaţia de a vira integral dividendele către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor care, după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său în Adunarea Generală a Acţionarilor, urma să verse dividendele la bugetul de stat.
De asemenea, s-a reţinut că prevederile din contractul de reprezentare în Adunarea Generală a Acţionarilor a CN P.R. SA contravin dispoziţiilor legale, plata efectuată de reclamantă direct către reprezentantul în Adunarea Generală a Acţionarilor al instituţiei publice implicate neputând fi reţinută ca o plată anticipată înaintea expirării termenului legal către bugetul de stat.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs CN P.R. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulate de recurentă.
În motivele de recurs se arată că sentinţa a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi s-a solicitat şi aplicarea art. 3041 C. proc. civ.
1. În ceea ce priveşte nulitatea procesului-verbal de control financiar.
Se invocă faptul că organele de control financiar au stabilit în sarcina recurentei o obligaţie suplimentară de 88.052,50 RON reprezentând dividende datorate bugetului de stat şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 56.145,66 RON.
În actele întocmite, respectiv procesul-verbal de control financiar, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei, s-a reţinut obligaţia de plată a dividentelor către bugetul de stat, ceea ce este contrar dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, deoarece C. proc. fisc. prevede că acest act normativ se aplică oricăror sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, iar acestea reprezintă creanţe fiscale.
În art. 85 C. proc. fisc. se arată că stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor, altor sume datorate bugetului general consolidat se face fie prin declaraţie fiscală, fie prin intermediul unei decizii emise de organul fiscal, iar verificarea respectării obligaţiilor fiscale se face, conform art. 94 C. proc. fisc., prin intermediul inspecţiei fiscale sau se finalizează cu un raport de inspecţie fiscală.
De aceea, se invocă faptul că deşi au fost stabilite sume suplimentare datorate bugetului consolidat, nu a fost întocmit un raport de inspecţie fiscală şi nici decizie de impunere.
Este criticată susţinerea instanţei de fond privind respingerea acţiunii pentru că în urma controlului efectuat nu s-a constatat modificarea bazei de impunere şi că nu ar fi incidente dispoziţiile C. proc. fisc. deoarece, chiar şi în această ipoteză trebuia emisă, potrivit art. 88 lit. e) C. proc. fisc., o decizie de nemodificare a bazei de impunere la care se anexează raportul de inspecţie fiscală.
2. În ceea ce priveşte fondul cauzei.
Se arată că, din coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001 cu art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 88/1997, Compania Naţională P.R. avea obligaţia să vireze dividende instituţiilor publice implicate, respectiv, Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor şi Fondului Proprietatea, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului legal de depunere a bilanţului contabil, iar potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, veniturile încasate de instituţiile publice implicate din dividente se varsă la bugetul de stat după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul acestor instituţii şi efectuate în conformitate cu prevederile legii.
În speţă, în loc ca virarea dividendelor să se facă în totalitate în bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor iar acesta să verse dividendele în bugetul statului după deducerea cheltuielilor, inclusiv cele efectuate cu plata reprezentantului său din Adunarea Generală a Acţionarilor, prin contractul de reprezentare s-a stabilit ca P.R. să achite remuneraţia reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor şi să reţină aceste sume din dividendele cuvenite instituţiei publice implicate, iar valoarea dividendelor virate către bugetul de stat este aceeaşi.
Se consideră că prin această operaţiune juridică nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 64/2001 ci chiar s-a făcut o plată anticipată a acestor sume, înainte de expirarea termenului legal.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte nulitatea procesului-verbal de control financiar.
Recurenta susţine că procesul-verbal de control financiar ar fi lovit de nulitate absolută pentru că nu s-a întocmit un raport de inspecţie fiscală având în vedere că au fost stabilite sume de plată către bugetul de stat.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc., se întocmeşte de către organele fiscale o decizie de impunere atunci când se modifică baza de impunere, adică se stabileşte un impozit de plată mai mare în sarcina contribuabilului, decât cel care a fost declarat iniţial.
Se prevede într-adevăr, în baza art. 88 lit. c) C. proc. fisc., posibilitatea emiterii deciziei de nemodificare a bazei de impunere care are la bază un raport de inspecţie fiscală, dar aceasta se emite în cazul în care se datorează un impozit mai mare decât cel declarat de contribuabil, iar baza de impunere nu s-a modificat.
În speţă, însă, nu este regăsită niciuna din aceste situaţii.
Controlul financiar a fost efectuat în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar, iar potrivit art. 1 din acest act normativ, organele fiscale pot verifica modul de respectare al reglementărilor finaciar-contabile în activitatea desfăşurată de regiile autonome, societăţile comerciale, în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor acestora faţă de stat.
Controlul a fost întemeiat şi pe dispoziţiile Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 889/2005, iar conform art. 14 lit. d), obiectivul controlului financiar poate fi şi stabilirea corectă şi verificarea îndeplinirii de către regiile autonome sau companiile naţionale a obligaţiilor financiare faţă de stat, respectiv, modul de constituire sau virare a dividendelor, în cazul în care statul are calitatea de acţionar.
În fapt, prin procesul-verbal de control s-a reţinut faptul că, deşi CN P.R. a declarat în mod corect suma datorată cu titlu de dividende bugetului de stat, aceasta nu a virat integral obligaţia aferentă.
2. În ceea ce priveşte fondul cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 64/2001, companiile naţionale au obligaţia de a vira dividendele la instituţia publică implicată în termen de 30 de zile de la data termenului legal de depunere a bilanţului contabil.
În speţă, dividendele trebuiau plătite către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, ca autoritate publică implicată.
Această autoritate era obligată, potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, să verse veniturile încasate din dividende către bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituţii şi efectuate în conformitate cu prevederile acestui act normativ.
Însă, recurenta a plătit reprezentantului Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor în Adunarea Generală a Acţionarilor sumele ce reprezentau remuneraţia acestuia, în baza unui contract de reprezentare în care se stipulează această plată de către compania recurentă.
Recurenta susţine că această clauză nu este nelegală, însă, aşa cum am arătat mai sus, ea contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2001 şi art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.
Fiind în prezenţa unor dispoziţii legale imperative, care prevedeau modul în care se făcea plata dividendelor, prin introducerea acestei clauze, se nesocotesc prevederile legale mai sus citate.
În baza acestor dispoziţii, recurenta avea obligaţia de a vira integral dividendele autorităţii implicate, iar aceasta urma să plătească reprezentantul său în Adunarea Generală a Acţionarilor, având în acest scop prevăzută suma în bugetele de venituri şi cheltuieli.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Compania Naţională P.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 360 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4935/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4991/2009. Contencios. Conflict de... → |
|---|
