ICCJ. Decizia nr. 5027/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5027/2009
Dosar nr. 41/43/2009
Şedinţa publică de Ia 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 ianuarie 2009, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul K.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea hotărârii nr. 5030 din 30 octombrie 2008 emisă de pârâtă, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată din Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menţionate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 4 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 189/2000, în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face şi cu declaraţii de martori, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, faţă de această situaţie, hotărârea de respingere a cererii de recunoaştere a calităţii de refugiat este nelegală.
Prin sentinţa nr. 82 din 8 mai 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului K.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de judecată a reieşit aspectul că reclamantul şi familia sa s-au refugiat din localitatea P.I. în localitatea R., pentru a evita concentrarea în armată, iar reclamantul nu a adus alte dovezi din care să rezulte existenţa vreunei persecuţii etnice.
A mai reţinut prima instanţă că un alt motiv important pentru care nu se poate admite contestaţia constă în aceea că martorii se raportează la tatăl reclamantului pe nume K.P. care ar fi suferit persecuţii şi implicit familia acestuia, însă nu există niciun act care să dovedească relaţiile de rudenie între această persoană şi reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul K.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs se susţine, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de fond a constatat că nu s-a dovedit legătura de rudenie între reclamant şi numitul K.P., dat fiind numele diferite, fără a lua în considerare că mama sa a fost căsătorită cu K.P., care însă nu l-a adoptat, reclamantul fiind copil din afara căsătoriei şi purtând numele mamei.
S-a mai susţinut că prima instanţă a interpretat greşit şi declaraţiile martorilor audiaţi sub prestare de jurământ, reţinând că refugiul s-a efectuat din perspectiva concentrării în armată a tatălui reclamantului şi nu din cauza persecuţiilor etnice.
Recursul este întemeiat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar ca instanţa de judecată să îşi manifeste rolul activ, în sensul de a stabili cu exactitate situaţia de fapt.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi de către instanţa de fond reiese cu certitudine şi în mod unitar că familia reclamantului, a cărei membrii erau de etnie maghiară, s-a refugiat din localitatea de domiciliu P.I. de teama persecuţiilor etnice exercitate de autorităţile româneşti, în localitate R. aflată sub jurisdicţie maghiară, între cele două localităţi fiind trasată graniţa. Mai mult, unul dintre martori - V.A. a declarat că părinţii reclamantului, împreună cu acesta au locuit chiar în casa bunicilor martorului, care, la rândul lor fiind de etnie română, s-au refugiat în localitatea românească P.I. locuind în casa familiei reclamantului.
În acest context, din actele dosarului rezultă că ceea ce trebuia lămurit de către instanţa de fond era diferenţa dintre numele reclamantului (minor la data refugiului) – K. şi numele titularului familiei K.P., presupus ca tată al acestuia.
Cum la dosar a fost depus doar certificatul de naştere al reclamantului din care rezultă că este fiul lui K.M., nefiind completată rubrica referitoare la tatăl minorului, în baza rolului activ, instanţa de fond ar fi trebuit să solicite reclamantului depunerea la dosar şi a altor acte de stare civilă care să dovedească legătura dintre mama sa şi numitul K.P., pe care martorii l-au indicat ca fiind capul familiei refugiate.
Având în vedere şi susţinerea recurentului-reclamant din cererea de recurs, în sensul că este copil din afara căsătoriei, iar soţul mamei sale, numitul K.P., nu l-a adoptat, păstrându-şi astfel numele de fată al mamei, acela de K., Înalta Curte constată necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, cu acte de stare civilă din care să rezulte legătura dintre mama reclamantului şi K.P., în scopul stabilirii situaţiei exacte de fapt şi aplicării corecte a legii, conform celor menţionate mai sus.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi ale art. 313 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa atacat şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de K.M., împotriva sentinţei nr. 82 din 8 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5026/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5029/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
