ICCJ. Decizia nr. 5029/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5029/2009
Dosar nr. 861/44/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3853 din 6 mai 2009 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 3853 din 6 mai 2009 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, s-a dispus încetarea contractului de management educaţional al reclamantului şi eliberarea din funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vrancea, ordinul fiind emis în temeiul art. 2 alin. (2) din OUG nr. 37/2009.
A mai reţinut prima instanţă că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, având în vedere că din raportul încheiat în urma activităţii de evaluare a reclamantului la data de 23 octombrie 2008 rezultă că reclamantul a iniţiat o serie de proiecte pe linie de învăţământ şi pe linie de organizare şi eficientizare a activităţii, încetarea contractului de management, fiind de natură a perturba, în mod grav, activitatea instituţiei, reclamantul nemaiavând posibilitatea de a-şi onora angajamentele asumate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea în cauză a celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi paguba iminentă, instanţa de fond îndepărtând toate apărările formulate de autoritatea pârâtă şi pronunţând o soluţie bazată doar pe simplele afirmaţii ale reclamantului.
Se mai arată că prin ordinul contestat autoritatea pârâtă nu a făcut altceva decât să pună în executare dispoziţiile OUG nr. 37/2009.
Recursul este nefondat.
Temeiul juridic al actului administrativ solicitat a fi suspendat este următorul: art. 20 alin. (2), art. 31 şi art. 101 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (2) din OUG nr. 37/2009.
Prin sentinţa atacată cu recurs în prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ a dispus suspendarea executării actului administrativ anterior individualizat.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidentă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa intimatului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, împotriva sentinţei civile nr. 143 din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5027/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5031/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
