ICCJ. Decizia nr. 5284/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5284/2009

Dosar nr. 595/57/2009

Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. suspendarea punerii în executare a deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anulare a actului administrativ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia din 24 aprilie 2009, prin care se dispune desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct la Centrul Judeţean Alba a fost emisă în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar împotriva acesteia a formulat plângere prealabilă. A susţinut, de asemenea, că în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, deoarece funcţia de conducere de director executiv adjunct ocupată de petentă nu este o funcţie publică dintre cele vizate de O.U.G. nr. 37/2009, atâta timp cât este înlocuită cu o nouă funcţie de director coordonator care înlocuieşte funcţia pretins desfiinţată. S-a mai arătat că este îndeplinită şi condiţia privind paguba iminentă, întrucât prin emiterea deciziei atacate sunt afectate grav drepturile fundamentale ale reclamantei şi anume dreptul al muncă, dreptul la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivel de trai decent, cauzându-se un prejudiciu material şi moral al acesteia. S-a mai arătat că suspendarea executării actului administrativ este în concordanţă cu recomandarea adoptată la 13 septembrie de Comitetul de Miniştrii din Cadrul Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

În drept s-au invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta A.P.I.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 130/F/CA/2009 din 29 mai 2009, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a admis cererea de suspendare formulată de M.C. ia în contradictoriu cu A.P.I.A. şi a dispus suspendarea executării deciziei din 24 aprilie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A. până la soluţionarea instanţei de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării actului administrativ respectiv condiţia cazului bine justificat şi paguba iminentă.

Cazul bine justificat rezidă din împrejurarea că dreptul public recunoaşte dreptul la carieră a funcţionarului public ce semnifică posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii. În condiţiile în care reclamanta a fost numită într-o funcţie publică de conducere s-a apreciat că exercitarea acesteia se realizează cu respectarea principiilor ce guvernează funcţia publică şi care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, angajatorul având obligaţia de a asigura stabilitate în funcţie a persoanei cu care se află în raporturi de serviciu.

Condiţia pagubei iminente este îndeplinită de asemenea prin faptul că actul emis este prejudiciabil pentru funcţionarul public, sub aspect pecuniar, fiind afectate direct drepturile salariale pe care le încasează reclamanta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 A.P.I.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi susţinând, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a admis cererea de suspendare a executării deciziei din 24 aprilie 2004 prin care a fost eliberată din funcţia publică de director executiv adjunct la centrul A.P.I.A. Alba întrucât în cauză nu s-a demonstrat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La data de 16 noiembrie 2009 A.P.I.A., prin reprezentantul său legal a formulat şi depus la dosar cerere de renunţare la judecata recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Aşa fiind, şi cum în cauză, recurenta-pârâtă A.P.I.A. a formulat cerere de renunţare la judecarea recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 246 alin. (2) C. proc. civ. procedură civilă, va lua act de renunţarea la judecarea recursului de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţare la judecata recursului declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 130/F/CA din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5284/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs