ICCJ. Decizia nr. 5281/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5281/2009
Dosar nr. 8248/325/2008
Şedinţa publică de la 24 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Timişoara, reclamanta G.E. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul acesteia de proprietate asupra terenului înscris în C.F. C., în suprafaţă de 1.079 m.p. şi C.F. C., arabil în str. A., în suprafaţă de 1.079 m.p., să se dispună rectificarea înscrierii în C.F. C. în sensul radierii dreptului de proprietate al municipiului Timişoara şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui teren.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că este proprietara casei situate pe terenul în litigiu pe care au dobândit-o prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Terenul respectiv constituie curtea şi grădina casei, pe care municipiul Timişoara l-a trecut în domeniul public al unităţii administrativ – teritoriale, în temeiul H.G. nr. 1016/2005.
La termenul din 10 ianuarie 2008, reclamanta au invocat excepţia de nelegalitate, dispunându-se suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta G.E. şi a constatat nelegalitatea din anexa 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor judeţului Timiş.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Curtea de Apel Timişoara, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, trecerea în domeniul public al municipiului Timişoara trebuia să fie justificată de un interes public, că există o diferenţă calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat şi cele care fac parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale,cea de a doua categorie reprezentând sau încorporând valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
Totodată, instanţa a constatat că nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acesteia, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea trenului pe care este amplasată casa proprietate a reclamanţilor ca fiind de uz sau de interes public nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului în domeniul public al municipiului Timişoara.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că trecerea terenului în litigiu în domeniul public al municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea disp. art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs în termen legal pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara reprezentat de primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanţi.
Prin motivele de recurs, s-a învederat de către recurentul Guvernul României că actul administrativ atacate este legal, fiind adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi ale Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005. S-a precizat că, în cauză, poziţia cuprinsă în H.G. nr. 1016/2005 pe care intimata-reclamantă a contestat-o a făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Timişoara care, dacă ar fi încălcat unele drepturi legale, trebuia atacată în faţa instanţelor de contencios administrativ, conform legii organice privind contenciosul administrativ, şi că actul administrativ atacat nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ teritoriale ci doar de atestare a regimului juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ teritoriale. Actul administrativ atacat, s-a susţinut, nu vatămă dreptul de proprietate al reclamanţilor întrucât acesta nu are natură constitutivă de drepturi de proprietate. În fine, recurentul a apreciat că, în situaţia în care intimaţii ar face dovada dreptului lor de proprietate asupra bunului imobil respectiv, drept pretins şi de către unitatea administrativ-teritorială , cenzurarea valabilităţii titlurilor este de competenţa instanţelor de drept comun.
Recurenţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au arătat, prin motivele de recurs, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de starea de fapt dovedită cu actele existente la dosarul cauzei şi a considerat în mod eronat că trecerea imobilului înscris în C.F. Timişoara, constând în casă, curte şi grădină situate în Timişoara din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi alin. (4) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor sale private sau publice legitime, precum şi a unei vătămări a acestora, prin adoptarea hotărârii ce formează obiectul litigiului, aceştia nefiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului menţionat la poziţiile atacate din H.G.
Excepţia prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a precizat, este de strictă interpretare, astfel că instanţele judecătoreşti trebuie să se pronunţe în sensul admiterii acestei excepţii doar în cazul în care prin actul administrativ atacat se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim. Or, prin H.G. nr. 1016/2005 nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere organizarea executării legilor, adică se detaliază legea, se stabileşte întreg cadrul care priveşte aplicarea legii. Actul administrativ atacat s-a considerat de recurenţi că este temeinică şi legală, fiind adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituţia României şi ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
S-a mai subliniat, de recurenţii Municipiul Timişoara şi de Consiliul Local al Municipiului Timişoare, că potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1998 „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre Guvernului a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local” şi că hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul II din anexa şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate ca atare prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional sau judeţean, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local. De asemenea, în condiţiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În fine, potrivit art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face integrantă din lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoare, se poate face numai cât priveşte bunurile prevăzute în pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local şi că fac parte din domeniul public local numai acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
În cauză, este de necontestat că asupra imobilului înscris în C.F. C., arabil în str. A., în suprafaţă de 1.079 m.p. proprietară tabulară este reclamanta G.E. asupra construcţiilor, cu titlu de drept cumpărare conform Legii nr. 112/1995, şi Municipiul Timişoara asupra terenului, ca domeniu public, conform Legii nr. 213/1998. Intabularea dreptului de proprietate publică asupra terenului în discuţie, în favoarea Municipiului Timişoara, s-a realizat în temeiul pct. 1461 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş. Anterior emiterii actului administrativ atacat de reclamanţi pe calea excepţiei de nelegalitate, dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilelor înscrise în C.F.
Nici din cuprinsul hotărârii de guvern atacate şi nici din conţinutul notei de fundamentare a acestui act normativ nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului situat în Timişoara, pe care se află situată casa proprietatea reclamantei ca fiind de uz sau de interes public şi nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de organul deliberativ al unităţii administrativ-teritoriale că se impune trecerea imobilului în cauză din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Or, în mod evident, în absenţa probării împrejurării că trecerea bunului în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, concluzia care se impune este aceea că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi (4) şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Reclamanta justifică în proces calitatea de „parte interesată”, în sensul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, fiind vătămată prin emiterea H.G. de atestare a dreptului de proprietate publică a Municipiului Timişoara într-un interes legitim. Într-adevăr, reclamanta, în calitate de cumpărătoare a construcţiilor situate pe terenul în litigiu, în condiţiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptăţiţi, potrivit art. 26 alin. (3) din actul normativ menţionat şi art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, astfel cum acestea au fost modificate şi completate, să dobândească un drept de proprietate asupra terenului aferent construcţiei deţinute.
În cauză nu se impunea sesizarea instanţei de contencios administrativ şi cu anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara prin care s-a însuşii inventarul domeniului public al acestei localităţi, fiind evident că în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale actul vătămător este hotărârea de guvern iar nu hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public, care sunt acte prealabile, cu caracter preparator şi care nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. H.G. este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim ala altor persoane, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În raport de cele mai sus arătate, din care rezultă legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, urmează a se dispune, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 86 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 44 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5279/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5284/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
