ICCJ. Decizia nr. 5423/2009. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5423/2009

Dosar nr. 6117/2/2008

Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 713 din 24 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul V.G. împotriva pârâtei S.N.R.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la repararea pagubei materiale şi morale ce i-a fost cauzată ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr. 544/2004 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Curtea a precizat faptul că, într-adevăr, pârâta este o societate de interes public naţional, înfiinţată prin H.G. nr. 372/1998, al cărui obiect principal de activitate este transmiterea către posturile publice de televiziune, însă, aceasta desfăşoară şi o serie de alte activităţi, în baza încheierii şi derulării unor contracte comerciale, în scopul obţinerii de profit.

Măsurătorile câmpului electromagnetic efectuate de pârâtă la Penitenciarul R. au făcut obiectul unui contract comercial, iar rezultatul este confidenţial. Pentru acest motiv, informaţiile solicitate de reclamant nu sunt de interes public, în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2004.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece se afla în stare de detenţie şi nu a fost adus la termenul de judecată când s-a soluţionat cauza.

Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe.

Astfel, prin cererea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte la comunicarea unor informaţii considerate a fi de interes public, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2004, şi la plata unor daune materiale şi morale.

Conform art. 22 alin. (1) din legea anterior arătată, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute de prezenta lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice (...).

Ca atare, în raport de această dispoziţie legală, tribunalul era competent material să analizeze cererea recurentului-reclamant în primă instanţă.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios, administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de V.G. împotriva sentinţei civile nr. 713 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5423/2009. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs