ICCJ. Decizia nr. 5420/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5420/2009
Dosar nr. 20033/42/2007
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul M.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei Bucureşti, să i se recunoască calitatea de luptător anticomunist, fiind nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale pronunţată de către pârâtă, prin decizia dată în Dosarul nr. 418/2002.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că se încadrează în dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999 şi a Decretului-Lege nr. 118/1990 iar pe rolul Curţii de Apel s-au mai aflat două dosare cu acelaşi obiect, care s-au perimat, pârâta refuzând rezolvarea favorabilă a cererii pentru obţinerea certificatului de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, arătând că în conformitate cu art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea se promovează în termen de 6 luni termen care curge de la momentele enumerate de legea contenciosului administrativ, or decizia contestată de către M.G., a fost emisă la 12 mai 2005, iar acţiunea promovată în decembrie 2007, astfel că este tardivă, impunându-se respingerea acesteia ca atare.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia autorităţii de lucru judecat, pe care a pus-o în discuţia părţilor, iar prin sentinţa civilă nr. 44 din 18 februarie 2008 a admis această excepţie şi a respins acţiunea formulată de reclamant pentru autoritate de lucru judecat reprezentată de sentinţa nr. 54 din 27 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. proc. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2629 din 24 iunie 2008 a admis recursul, a casat sentinţa civilă nr. 44 din 18 februarie 2008 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă reţinându-se că nu este autoritate de lucru judecat în condiţiile art. 1201 C. proc. civ. raportat la o hotărâre anterioară pronunţă în temeiul unei excepţii procesuale şi nu pe fond.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 16 martie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată şi totodată a dispus restituirea Dosarul informativ nr. 12834 la C.N.S.A.S., după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din legea contenciosului administrativ este un termen de prescripţie, fiind calificat ca atare de actul normativ special astfel că, îi sunt aplicabile cauzele de suspendare sau de întrerupere enumerate în mod limitativ de Decretul-Lege nr. 167/1958. Potrivit art. 16 lit. b), prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă necompetentă, text de lege aplicabil în ceea ce îl priveşte pe reclamant. Deoarece în perioada 12 septembrie 2005-7 iunie 2007 pe rolul instanţelor s-a afla acţiunea reclamantului promovată împotriva deciziei emise la 12 mai 2005 de către pârâtă, în această perioadă cursul prescripţiei a fost întrerupt. De la data de 7 iunie 2007 curge un nou termen de prescripţie de 6 luni, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958, care s-a împlinit la 7 decembrie 2007, însă M.G. a promovat prezenta acţiune la 6 decembrie 2007, înăuntrul termenului de 6 luni, astfel că excepţia invocată de pârâtă este neîntemeiată urmând să fie respinsă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin decizia din 12 mai 2005, pronunţată de pârâtă în Dosarul nr. 418/2003, a fost respinsă cu unanimitate de voturi cererea reclamantului privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă. Pârâta a considerat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, reclamantul nu a fost condamnat sau supus unor măsuri administrative abuzive din motive politice, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 1, 2 şi 3, din actul normativ precizat mai sus. Pârâta, a pronunţat această decizie având în vedere actele depuse de către reclamant, respectiv rapoarte emise de Ministerul de Interne, adeverinţe şi brevet de revoluţionar 1989, acte de stare civilă, copie notă-relaţii, precum şi informaţiile comunicate de C.N.S.A.S.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul s-a adresat I.J.P. Prahova cu o petiţie la 27 martie 2006, solicitând să se ateste locul unde s-a aflat în data de 21 decembrie 1989 şi 22 decembrie 1989, însă această instituţie nu deţine înscrisuri cu privire la activitatea desfăşurată de M.G. în decembrie 1989 şi anterior acestei date, chiar dacă reclamantul ar fi dovedit că în datele respective a participat efectiv la Revoluţie, această situaţie nu ar fi avut nici o relevanţă, întrucât acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă priveşte perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, conform art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999.
De asemenea, s-a mai apreciat că nu are nicio relevanţă faptul că în arhiva C.N.S.A.S. se află Dosarul informativ nr. 2834, ce se află ataşat la prezenta cauză, întrucât aceste informaţii au fost cunoscute de către comisia pârâtă, iar din înscrisurile existente nu rezultă că M.G. a fost supus unor măsuri administrative abuzive ce se încadrează în una din formele enumerate de art. 3 lit. a)-g) din O.U.G. nr. 214/1999.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul M.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului recurentul arată că:
- nefiind de acord cu politica comunistă, Securitatea a deschis împotriva sa un dosar, în care era cercetat şi persecutat la locul de muncă, lucru rezultat şi din adresele din dosarul respectiv.
- în 1987 când C. a făcut un referendum de pace şi reducerea cheltuielilor militare, nu a fost de acord cu aceasta şi în mod abuziv a fost dat afara de la locul de muncă.
- după ce a fost dat afară,doi inşi au fost trimişi la cursuri de calificare.
- dosarul întocmit de Securitatea comunistă şi verificat de C.N.A.S. nu arată ce rol a jucat în timpul regimului comunist, fiind împotriva politicii comuniste a P.C.R.
- datorită regimul comunist şi Securităţii , ca urmare a cercetărilor efectuate asupra sa şi stresului psihic pe care l-a suportat, a ajuns să se îmbolnăvească.
În fine, recurentul solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă desfăşurată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) al ordonanţei, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice, infracţiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică, b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; d) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea .drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Dispoziţiile art. 3 din acelaşi act normativ stabilesc că: „prin măsuri administrative abuzive se înţeleg orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus: f) exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi; g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice şi dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătoreşti de la acea dată.
Din interpretarea logico-juridică a textelor legale sus citate, Înalta Curte constată că prevederile O.U.G. nr. 214/1999 au fost corect aplicate de instanţa de fond la situaţia de fapt nedovedită în cauză.
Actul normativ indicat drept temei juridic al acţiunii, recunoaşte în art. 1 calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989. Măsurile administrative abuzive sunt definite în art. 3 al acestui act normativ.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamantul nu a fost supus nici unei măsuri administrative abuzive prevăzute expres în art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind îndreptăţit la acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Instanţa de fond, în mod temeinic şi legal a constatat că nu îi va putea fi recunoscută reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, având în vedere că eventualele persecuţii nu ar fi determinate de fapte ale reclamantului în scop determinat, special, aşa cum textul de lege impune în mod expres.
Criticile recurentului potrivit cărora probele administrate nu au fost evaluate corespunzător nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a analizat toate înscrisurile existente, iar din cuprinsul lor nu a rezultat motivul politic care a determinat trecerea în rezervă a recurentului.
În acest sens, intimatul-pârât, contrar celor susţinute de recurent prin cererea de recurs formulată, menţionează că, secretariatul Comisiei pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, a solicitat date referitoare la recurentul-reclamant.
Demersul în cauză, s-a încadrat în prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999. Potrivit acestora, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 şi 3 din ordonanţa nr. 214/1999.
Astfel, la dosar există înscrisuri potrivit cărora, în cauză s-au efectuat diligenţe pentru obţinerea de dovezi scrise care să confirme susţinerile reclamantului, dar din relaţiile transmise nu s-a confirmat acest lucru.
Inexistenţa dovezilor conduc la concluzia că acesta nu se încadrează în cazurile enumerate de art. 1 coroborat cu art. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 214/1999.
La verificarea condiţiilor de acordare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, se au în vedere actele, documentele, informaţiile scrise, transmise de instituţiile cu care Ministerul Justiţiei a încheiat protocoale de colaborare, respectiv: Ministerul de Interne - Arhivele Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, S.R.I., C.N.S.A.S., Ministerul Muncii.
Înscrisurile existente la dosar atestă faptul că nu au fost identificate documente care să demonstreze că recurentul-reclamant datorită persecuţiilor politice la care a fost supus ca urmare a luptei sale anticomuniste a fost nevoit să-şi schimbe numele de familie neputând lucra în meseria în care fusese şcolarizat, fiind forţat de organele de securitate să-şi schimbe locul de muncă, fiindu-i afectată sănătatea datorită stresului acumulat prin măsurile luate împotriva sa.
Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a apreciat că această susţinere nu este dovedită.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G., împotriva sentinţei civile nr. 43 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5418/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5421/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
