ICCJ. Decizia nr. 5426/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5426/2009
Dosar nr. 8642/2/2008
Şedinţa publică de la 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele doveditoare şi la transmiterea de îndată a acestora către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat instanţei că s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău în noiembrie 2008, în vederea depunerii cererii sale de redobândire a cetăţeniei, dar, dat fiind refuzul de primire a actelor, în 10 noiembrie 2008 a solicitat, printr-o cerere scrisă, primirea cererii sale şi a actelor doveditoare, solicitând să-i fie comunicată data la care urma să depună actele, însă nu a fost invitat, cu toate că termenul legal de 30 de zile a expirat.
Prin sentinţa civilă nr. 1257 din 25 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea reclamantului, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele doveditoare, şi să le înainteze de îndată Comisiei pentru Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nimeni nu contestă numărul covârşitor de astfel de cereri, de ordinul sutelor de mii, nici greutăţile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condiţiile personalului redus al secţiei consulare şi al insuficienţei spaţiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârşit depunerea cererilor de către solicitanţi.
Termenul de aproape 5 luni cât a trecut de la formularea cererii şi până în momentul pronunţării prezentei hotărâri poate fi considerat mai mult decât rezonabil. În accepţiunea art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie";.
Or, această obligaţie de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiţionată de anumite proceduri şi termene.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că nu se poate constata refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat a apreciat judecătorul fondului.
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unei culpe administrative, fără a avea în vedere situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii şi resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.
Modificarea hotărârii atacate şi respingerea ca nefondată a acţiunii a fost solicitată şi faţă de împrejurarea că, Ia data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiţia depăşirii unui termen rezonabil de soluţionare a cererilor depuse de intimaţii-reclamanţi.
Recurentul-pârât a arătat că solicitantul s-a adresat instanţei de judecată, imediat după primirea răspunsului, pretins nesatisfăcător, din partea autorităţii administrative, fără ca, de lege lata să fie prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei şi fără a mai acorda autorităţii administrative un interval rezonabil de timp în care să emită invitaţiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetăţeniei. Din acest motiv, s-a susţinut că singurul element care se impunea a fi cercetat era acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conţină o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiţia dată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de soluţionare a unei cereri.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul este cetăţean al Republicii Moldova care şi-a exprimat intenţia de a redobândi cetăţenia română în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, în luna noiembrie a anului 2008, s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău pentru a depune cerere în acest sens unde i s-a recomandat să facă o cerere scrisă de programare/intenţie, prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire, pentru a fi programat ulterior în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetăţeniei române.
Această cerere scrisă a fost adresată secţiei consulare în data de 10 noiembrie 2008, conform avizului de recepţie din 10 noiembrie 2008.
Prin adresa primită de la secţia consulară, din 20 noiembrie 2008, reclamantul a fost invitat să aştepte până în momentul în care cererea sa va fi procesată, având în vedere numărul foarte mare de cereri în acest sens, moment în care reclamantul a ales calea acţiunii în justiţie în vederea realizării dreptului său.
Se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Nefiind dovedită încălcarea drepturilor de petiţionare al reclamantului reglementat prin art. 51 din Constituţie şi art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluţionarea cererilor în termen legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererilor formulate de reclamanţi, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absenţa unei prevederi derogatorii în materie de cetăţenie.
De asemenea, nu se poate constata existenţa în cauză a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Răspunsul comunicat reclamantului exprimă dimpotrivă voinţa ministerului pârât de a le rezolva cererea de redobândire a cetăţeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condiţiile concrete de care dispun autorităţile române pentru înregistrarea şi procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetăţenie din Ministerul Justiţiei, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Faţă de data şi conţinutul răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acţiunii în justiţie nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Conform acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Elementele de fapt ale situaţiei expuse anterior nu justifică aprecierea depăşirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române este lipsită de temei legal şi contrară dispoziţiilor art. 5 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.
Reclamantul a susţinut neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetăţeniei române, dat fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 101 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar regulile cuprinse în art. 6 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei nu sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane decât cetăţenii altui stat care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul acelui stat.
În consecinţă, nefiind dovedite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1257 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului B.V., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 5423/2009. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 5428/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|