ICCJ. Decizia nr. 5467/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5467/2009
Dosar nr. 3165/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 mai 2008 şi precizată la data de 4 martie 2009, reclamantul R.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale constatarea refuzului nejustificat al acestuia privind acordarea de despăgubiri pentru invaliditatea produsă ca urmare a accidentării din cauza îndeplinirii îndatoririlor militare şi obligarea la emiterea actului administrativ în sensul acordării de despăgubiri potrivit art. 20 din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada 20 februarie 1968 - 12 iunie 1969 a fost militar în termen la U.M. Buzău, iar la 22 iunie 1968 în timpul efectuării stagiului militar a fost rănit grav prin împuşcare din imprudenţă de către soldatul I.F.P. care a încălcat consensul stabilit în postul de santinelă, după cum rezultă din procesul verbal întocmit la U.M. Buzău la 2 august 1968.
Culpa producerii accidentului aparţine în mare măsură conducerii U.M. Buzău, mai arată reclamantul, întrucât nu au fost urmate regulile de pregătire ale unei astfel de misiuni, neexistând nici un document care să dovedească faptul că s-a făcut pregătirea gărzii şi controlul armamentului din dotare.
Se mai precizează că urmare a acestui accident, reclamantul a suferit o intervenţie chirurgicală de mare amploare, fapt dovedit cu certificatele medicale depuse la dosar.
Prin sentinţa nr. 1866 din 5 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea completată şi precizată, formulată de reclamantul R.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de petent în sensul acordării de despăgubiri pentru invaliditatea produsă ca urmare a accidentării din cauza îndeplinirii îndatoririlor militare, întrucât acest aspect nu reiese din analiza actelor de care reclamantul a înţeles să se folosească în susţinerea prezentei acţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.D., fără a-şi încadra motivele de recurs în vreuna din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reiterând argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304l C. proc. civ., Curtea retine următoarele.
Din examinarea documentelor înaintate de recurentul-reclamant Ministerului Apărării Naţionale precum şi din cele existente la dosarul cauzei, s-a constatat că R.D. a formulat o acţiune prin care solicita intimatului-pârât M.A.N. acordarea unor despăgubiri morale şi materiale precum şi clarificarea situaţiei medico-militare.
Recurentul-reclamant a fost victima unui accident produs în data de 22 iunie 1968, în timpul efectuării stagiului militar, dar aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, nu din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare.
Curtea în acord cu soluţia instanţei de fond apreciază că în sarcina intimatului-pârât nu poate fi reţinut refuzul nejustificat de soluţionare a cererii formulată de recurent, în sensul acordării de despăgubiri pentru invaliditatea produsă ca urmare a accidentării din cauza îndeplinirii îndatoririlor militare.
Pe de o parte, niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada că recurentul s-ar fi adresat intimatului Ministerul Apărării Naţionale în sensul menţionat, iar pe de altă parte nu există nicio dovadă din care să reiasă faptul că accidentul al cărei victimă a fost acesta s-a datorat îndeplinirii obligaţiilor militare.
Cazul recurentului a fost cercetat la vremea respectivă, cercetare care s-a finalizat prin pronunţarea unei sentinţe penale, respectiv sentinţa nr. 317 din 10 octombrie 1968 de către Tribunalul Militar Bucureşti în dosarul nr. 334/1968, sentinţă rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24 octombrie 1968.
Din considerentele hotărârii pronunţate, s-a reţinut că recurentul din prezenta cauză a avut calitatea de parte civilă, instanţa reţinând că R.D. „nu are nici un fel de pretenţii la despăgubiri de la inculpatul I.P."
De asemenea, tot din conţinutul sentinţei penale menţionate a reieşit că singurul vinovat de incidentul respectiv a fost „inculpatul I.P." şi nu vreun angajat al Ministerului Apărării.
Aşadar, prin sentinţa menţionată, instanţa a stabilit că vinovat de producerea accidentului din data de 22 iunie 1968, în timpul efectuării stagiului militar, este „inculpatul I.P." şi în acelaşi timp a luat act de faptul că partea civilă renunţă la despăgubiri.
Astfel, având în vedere cele menţionate, reiese că promovarea de către reclamant a prezentei acţiuni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, apare ca nefondată.
În altă ordine de idei, „Memoriul" prezentat de reclamant nu cuprinde data formulării şi nicio menţiune de înregistrare la intimat sau vreo altă menţiune din care să reiasă că acestuia i s-ar fi comunicat cererea de acordare a despăgubirilor.
Chiar dacă am accepta ideea că adresa intimatului nr. B2/CR/74 din 4 iulie 2005 ar face dovada faptului că recurentul a adresat acest „memoriu" Ministerului Apărării Naţionale, nu se poate reţine că acesta a refuzat soluţionarea cererii.
În concluzie, aşa cum s-a reţinut şi de către Ministerul Apărării Naţionale, situaţia incertă a recurentului poate fi rezolvată de către o comisie de expertiză a capacităţii de muncă, în cazul în care acesta va depune toate actele medicale doveditoare în vederea constatării de către comisie a legăturii de cauzalitate dintre diagnosticele de la acea dată şi efectuarea serviciului militar.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.D. împotriva sentinţei nr. 1866 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5404/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5470/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
