ICCJ. Decizia nr. 5470/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5470/2009
Dosar nr.8345/2/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Ţ.E.N., prin procurator Ţ.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.R.I. şi G.C.M. obligarea la efectuarea operaţiunii administrative numită „copii" de pe actele unilaterale solicitate în scris prin cererea din 22 octombrie 2008, eliberarea acestora sub semnătură olografă, daune morale de 1000 lei, daune de întârziere de la a 31-a zi de când trebuia să-i parvină actele solicitate, câte 100/RON/zi şi să se constate că răspunsul primit cu nr. 5980075 din 8 decembrie 2008 este fals.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la cererea din data de 22 octombrie 2008 înregistrată la S.R.I. sub nr. 5980075 din 30 octombrie 2008 a primit răspunsul sub nr. 5980075 din 8 decembrie 2008 conţinând numai neadevăruri.
Se mai arată că înscrisurile solicitate nu i-au fost niciodată expediate poştal sau ridicate sub semnătură, nu au fost depuse la nicio instanţă şi nu le cunoaşte conţinutul lor legal.
Pârâtul S.R.I. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii faţă de împrejurarea că la fiecare cerere a reclamantei a procedat la transmiterea răspunsului adecvat.
Prin sentinţa nr. 1064 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Ţ.E.N., prin procurator Ţ.C., a obligat pârâţii să comunice reclamantei copia contractului de muncă menţionat în cererea formulată la data de 22 octombrie 2008 şi să-i elibereze adeverinţele menţionate la pct. 3 şi 4 în această cerere şi a respins, ca neîntemeiate, cererile de comunicare a unor copii de pe Ordinul SP II 15 din 01 iunie 1996 şi Decizia nr. 42 din 01 iunie 1996, de acordare a daunelor morale şi de obligare a pârâţilor la daune de întârziere.
Referitor la excepţia lipsei de obiect a acţiunii, instanţa a apreciat-o neîntemeiată, constatând că prin relaţiile comunicate nu a fost soluţionată cererea reclamantei care avea ca obiect transmiterea unor copii ale unor înscrisuri şi eliberarea unor adeverinţe.
Se mai arată că acţiunea ar fi fost lipsită de obiect în ipoteza în care pârâtul comunica efectiv actele solicitate de reclamantă.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că în ceea ce priveşte necomunicarea unei copii a contractului de muncă încheiat la data de 01 iunie 1996 şi neeliberarea celor două adeverinţe, se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. l alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, Curtea a apreciat că este neîntemeiată faţă de împrejurarea că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la daune de întârziere în cuantum de 100 Ron/zi, Curtea a apreciat că nu se impune aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care prevede cu titlu facultativ, posibilitatea stabilirii unor penalităţi pentru întârzierea manifestată de autoritatea pârâtă în executarea hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, recurenta-reclamantă Ţ.E.N. prin procurator Ţ.C. şi recurentul-pârât S.R.I. - U.M. Bucureşti.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat în esenţă următoarele.
O primă critică se referă la faptul că instanţa de fond avea obligaţia solicitării Ordinului SP II 15/1996, întrucât este un înscris comun părţilor, care ţine loc de contract de muncă în care sunt precizate funcţia şi drepturile angajatului precum şi obligaţiile angajatorului.
O a doua critică se referă la faptul că instanţa de fond la momentul pronunţării hotărârii recurate „nu a avut în vedere adresa Direcţiei Medicale a S.R.I. către Direcţia Juridică a aceleaşi instituţii în care se menţionează că aceasta deţine arhivate documentele emise după preluarea P.C.D."
Recursul declarat de recurentul-pârât S.R.I. vizează următoarele aspecte.
În primul rând instanţa de fond, în mod greşit a reţinut ca fiind parte în dosar, în calitate de director al S.R.I., numitul „L.P.M."
Conform Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 04 octombrie 2006 (M. Of. nr. 822/05.10.2006), ca Director al S.R.I. a fost desemnat G.C.M.
În atare condiţii, apreciază recurentul-pârât că sentinţa nr. 1064 din 16 martie 2009 este lovită de nulitate absolută.
Un alt motiv de critică îl constituie faptul că în mod greşit, instanţa a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii precum şi faptul că aceasta a considerat că „nu orice răspuns comunicat petentei are semnificaţia soluţionării cererii".
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât S.R.I. pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Ţ.E.N. a arătat că a fost lezată în drepturile sale, întrucât instituţia pârâtă nu a răspuns solicitărilor acesteia.
Or, din probele administrate în cauză rezultă că la fiecare cerere a recurentei-reclamante instituţia pârâtă a procedat la transmiterea răspunsului adecvat cu privire la acestea.
În ceea ce priveşte argumentul reţinut de către instanţa de fond, anume „nu orice răspuns comunicat petentei are semnificaţia soluţionării cererii", trebuie menţionat faptul că între recurenta-reclamantă şi instituţia recuerntului-pârât sunt în curs de soluţionare mai multe litigii.
În cadrul dosarelor respective, instanţele judecătoreşti au încuviinţat administrarea de probe inclusiv pe cea cu înscrisurile solicitate de recurenta-reclamantă prin memoriile menţionate anterior, S.R.I. depunând documentele pe care le deţine şi care nu au caracter clasificat.
Aceste aspecte rezultă din sentinţa nr. 2713 din 28 martie 2008 rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de Curtea de Apel Bucureşti şi încheierea din data de 23 aprilie 2008, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 576/3/2007, existente la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 42 din 01 iunie 1996, act ce a fost înscris la poziţia 52 din carnetul de muncă, se apreciază că în mod corect instanţa de fond nu a considerat că a fost un refuz nejustificat necomunicarea acesteia către recurenta-reclamantă, întrucât S.R.I. nu a fost emitentul acesteia, ci P.C.D.
În ceea ce priveşte Ordinul SP II 15/1996, având caracter secret, s-a menţionat că acesta poate fi comunicat numai în condiţiile reglementate de Legea nr. 182/2002 şi HG nr. 781/2002.
Susţinerea recurentei-reclamante că instanţa de fond avea obligaţia solicitării Ordinului susmenţionat, nu mai poate fi reţinută, întrucât s-a obţinut declasificarea acestui act normativ, care de altfel a fost depus de către recurentul-pârât la dosarul acestei instanţe.
Referitor la soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la „eliberarea unei adeverinţe către Ţ.E.N. cu sumele virate, suma pe fiecare lună de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor sociale, respectiv a unei adeverinţe pentru perioada 03 martie 1997 până la 01 septembrie 2003 cu locul de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea aceasta şi dacă S.R.I. a declarat locul de muncă în grupa a Il-a" se impun următoarele precizări tocmai pentru a sublinia netemeinicia susţinerilor acestei instanţe.
Cu privire la cererea recurentei-reclamante ca S.R.I. să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte că aceasta şi-a desfăşurat activitatea în grupa a Il-a de muncă, trebuie menţionat faptul că, dispoziţiile art. 2, 3 şi 7 din Ordinul nr. 50/1990 emis de fostul Minister al Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi C.N.P.M. precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.
Având în vedere că recurenta-reclamantă a desfăşurat o activitate de registratură medicală într-o anexă a laboratorului, comisia de specialitate a hotărât că aceasta nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi încadrată în grupa a Ii-a de muncă.
Mai mult decât atât, începând cu data de 01 aprilie 2001, în vederea încadrării în condiţii deosebite de muncă s-au aplicat prevederile art. 19 din Legea nr. 19/2000, ale HG nr. 261/2001 şi ale Ordinului nr. 325/2001 emis de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Astfel, pentru ca un loc de muncă să fie încadrat în condiţii deosebite este necesar ca în mediul de muncă să fie prezente noxe profesionale care să depăşească limitele admise, prevăzute în norme.
Or, în cazul de faţă, locul de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea recurenta-reclamantă nu întrunea criteriile legale prevăzute la art. 2 din HG nr. 261/2001, pentru a fi nominalizat în vederea efectuării determinărilor de noxe profesionale şi pe cale de consecinţă, comisia de specialitate a hotărât că nu poate beneficia de încadrare în condiţii deosebite de muncă.
Referitor la soluţia pronunţată de instanţa de fond, în sensul obligării recurentului-pârât la „eliberarea unei adeverinţe către Ţ.E.N. cu sumele virate, suma pe fiecare lună de la 01 iulie 1994 la 31 octombrie 2008 la bugetul asigurărilor sociale", trebuie menţionat faptul că adeverinţele nr. 2745479 din 03 martie 2008 şi nr. 2712760 din 03 martie 2008 dovedesc plata drepturilor salariale pentru perioada 01 august 1994 - 01 septembrie 2003, virându-se astfel creanţele bugetare aferente acestora.
Susţinerea recurentului S.R.I. în sensul că „sentinţa nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ, este lovită de nulitate absolută, întrucât instanţa în mod greşit a pronunţat-o în contradictoriu cu pârâtul L.P.M.", nu poate fi reţinută.
Aşa cum se poate observa din cererea introductivă de instanţă, reclamanta Ţ.E.N. prin procurator Ţ.C. a înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât pe Directorul S.R.I. – L.P.M.
Or, în cazul de faţă, trebuie respectat principiul disponibilităţii părţilor asupra cadrului juridic al acţiunii şi ca atare, peste voinţa acestora nu se poate introduce în cauză, din oficiu, o persoană care nu a fost chemată în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ.
Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la persoanele cu care înţelege să îşi dispute obiectul procesului.
În acest context, introducerea în cauză a altor persoane din iniţiativa instanţei este nelegală şi nu poate fi explicată în baza rolului activ al judecătorului, deoarece acesta se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii şi în cadrul procesual stabilit prin voinţa reclamantului.
Prin urmare, instanţa de fond nu putea introduce din oficiu o altă persoană în proces, respectiv pe numitul G.C.M., deoarece potrivit principiului disponibilităţii, doar părţile au această posibilitate.
În baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul declarat de S.R.I., va fi modificată, în tot, sentinţa atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamanta Ţ.E.N. şi va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva aceleaşi sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.R.I. -U.M. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, sentinţa atacată şi pe fond respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Ţ.E.N.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva aceleaşi sentinţe
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5467/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4179/2009. Contencios → |
|---|
