ICCJ. Decizia nr. 4184/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4184/2009
Dosar nr. 168/64/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 2252 din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a făcut dovada calităţii de refugiat, că familia sa a fost persecutată pentru motive etnice, fiind nevoită să se refugieze din iarna anului 1941-1942 din Braşov în Sântionlunca, judeţul Covasna.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pentru elucidarea stării de fapt au fost audiaţi martorii S.G. şi B.I.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 68/F/CA-Fisc din7 aprilie 2009 Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 2252 din 5 februarie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 12 februarie 1942 – 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 februarie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri pârâta, Casa Teritorială de Pensii Covasna a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamantul s-a născut pe data de 12 februarie 1942 în localitatea Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, aşa cum rezultă din certificatul de naştere, de aceea susţinerea potrivit căreia acesta împreună cu părinţii a fost nevoit ca în perioada 1942-1945 să se instaleze într-o localitate străină şi într-o comunitate cu care nu aveau legături personale, de rudenie, este nefondată şi nereală.
Localitatea unde au fost refugiaţi părinţii reclamantului, Sântionlunca, judeţul Covasna, nu este locul unde s-a născut reclamantul şi anume localitatea Sf. Gheorghe, judeţul Covasna.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia au fost nevoiţi să plece din localitatea de domiciliu Braşov, unde aveau serviciul tatăl reclamantului, pe nume B.B. senior, lucrând ca învăţător în Braşov, de unde au plecat în Sântionlunca, judeţul Covasna, începând cu data naşterii sale respectiv 12 februarie 1942, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa teritorială de Pensii Covasna, împotriva sentinţei civile nr. 68/F/CA-Fisc din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4183/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4186/2009. Contencios → |
---|