ICCJ. Decizia nr. 5491/2009. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5491/2009
Dosar nr. 160/6/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ reclamanţii C.S., Z.I.D., I.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A., A.G.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), D.G.A. şi C.N.C.D. să se constate că au fost şi sunt discriminaţi în raport cu demnitarii, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, funcţionarii publici şi personalul contractual din M.I.R.A. faţă de prevederile OG nr. 6/2007, OG nr. 10/2007, OG nr. 16/2007 şi OG nr. 27/2007, să fie obligaţi la repararea prejudiciului suferit prin discriminare pentru acordarea majorărilor salariale de: 5 % începând cu 1 ianuarie 2007 (în raport cu nivelul lunii decembrie 2007), 2 % începând cu 1 aprilie 2007 (în raport cu nivelul lunii martie 2007), 11 % începând cu 1 octombrie 2007 (în raport cu nivelul lunii martie 2007) precum şi la plata dobânzii legale pentru sumele datorate începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plăţii, indexarea sumelor datorate prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie, şi să fie obligaţi la înlăturarea pentru viitor a discriminării, iar pârâtul M.I.R.A. să fie obligat să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii acestor pretenţii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici cu statutul special în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – D.G.A.
Au mai arătat reclamanţii că prin exceptarea lor de la aplicarea prevederilor legale menţionate au fost încălcate dispoziţiile art. 14 şi 53 din Constituţia României, invocând şi prevederile art. 20 din actul normativ precizat precum şi art. 14 din C.E.D.O. şi art. 7 din D.U.D.O.
Pârâtul M.I.R.A. (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar D.N.A. a invocat excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin încheierea din 15 aprilie 2009, Curtea a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a D.G.A. având în vedere dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., precum şi faptul că reclamanţii au raporturi de serviciu cu această pârâtă.
Prin sentinţa nr. 86/ F din 27 mai 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi D.G.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.S., Z.l.D., l.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E. R.F., R.C.E., C.A., A.G.F.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii invocată de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi D.G.A., Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanţii în calitate de funcţionari publici cu statut special au solicitat acordarea anumitor drepturi de natură salarială la care s-au considerat îndreptăţiţi şi care nu li s-au acordat de bună voie de către pârâţi.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale invocate de reclamanţi nu pot fi aplicate prin analogie şi nici nu pot fi aplicate doar cele favorabile din actele normative care prevăd modul de salarizare a diferitelor categorii de funcţionari publici, deoarece s-ar ajunge la situaţia absurdă de creare a unei lex tertia.
Mai reţine Curtea, că nici argumentul folosit de reclamanţi privind existenţa unei discriminări nu este întemeiat, deoarece legiuitorul, în momentul înfiinţării D.G.A. a stabilit şi un mod echitabil de salarizare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii C.S., Z.l.D., l.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A., A.G.F.
În esenţă, prin motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi critică soluţia instanţei de fond sub aspectul faptului că neacordarea creşterilor salariale pentru recurenţi, deşi au fost acordate pentru alte categorii de salariaţi, nu are la bază un criteriu raţional, reprezentând în mod cert un caz de discriminare la care aceştia au fost supuşi.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurenţii-reclamanţi au calitatea de funcţionari publici, dar cu statut special, astfel că prevederile legale invocate atât în susţinerea cererii de chemare în judecată, cât şi în motivarea recursului declarat împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond nu sunt aplicabile acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. l din OG nr. 10/2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit OUG nr. 24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor nr. 2 şi 3 la Legea nr. 154/1998, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit OG nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, s-au majorat în trei etape.
OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanţă se aplică funcţionarilor publici numiţi în temeiul Legii nr. 188/1999, republicată", şi nu tuturor funcţionarilor publici.
Faţă de aceste prevederi şi având în vedere şi faptul că recurenţii sunt funcţionari publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de OG nr. 38/2003, se constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în actele normative care reglementează creşterile salariale pentru anul 2007 nu sunt prevăzuţi şi poliţiştii ca beneficiari ai majorărilor salariale acordate pentru anul 2007, nefiind menţionat nici actul normativ de salarizare a acestora, respectiv OG nr. 38/2003.
Pentru poliţişti s-au prevăzut creşteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea OG nr. 57/2006 pentru modificarea OG nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienţilor de ierarhizare pentru funcţiile deţinute.
Prin urmare, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că reglementarea modalităţii de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată şi la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.
Neacordarea de către legiuitor a majorărilor salariale şi poliţiştilor nu contravine principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (l) din Constituţie şi nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii, instituit de art. 16 din Constituţia României, republicată, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci permite soluţii legislative diferenţiate pentru situaţii diferite.
C.E.D.O., legat de art. 14 privind interzicerea discriminării din C.A.D.O.L.F., a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când se creează distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
În concluzie, în virtutea aspectelor relevate anterior, se apreciază că aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în speţa de faţă nu poate fi vorba de instituirea unui tratament discriminatoriu faţă reclamanţi.
Mai mult decât atât, Protocolul 12 C.E.D.O. consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de drepturile prevăzute de lege, asigurate fără nicio discriminare, însă în cauza de faţă recurenţii reclamanţi nu precizează care este „legea" care prevede dreptul poliţiştilor la creşterile salariale solicitate.
Pe de altă parte, prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, nr. 819, nr. 820, nr. 821 din 3 iulie 2008 s-a dispus admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în diverse dosare, constatându-se că prevederile art. l, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (l) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În prezenta cauză, recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că discriminarea este rezultatul prevederilor anumitor acte normative prin care s-au prevăzut creşteri salariale pentru anumite categorii de salariaţi bugetari.
Având în vedere statutul special al recurenţilor-reclamanţi salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în OG nr. 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea acestor creşteri salariale.
Faţă de cele menţionate şi având în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale, Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceasta nu are competenţa de a obliga pârâţii să acorde recurenţilor-reclamanţi drepturi salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii de salariaţi, decât cea din care fac parte aceştia.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S., Z.I.D., I.C.C., R.P., P.C., D.E., P.M.E., R.F., R.C.E., C.A., A.G.F. împotriva sentinţei nr. 86/ F din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5489/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5492/2009. Contencios → |
|---|
