ICCJ. Decizia nr. 5632/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5632/2009
Dosar nr. 888/2/2009
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2020/2009 pronunţată la data de 14 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC E. SRL Slatina, jud. Olt, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi cu Ministerul Finanţelor Publice, ca tardiv formulată, obiectul acesteia constând în modificarea H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 în sensul acordării de despăgubiri şi pentru cultura de soia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă are ca obiect anularea H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 publicată în M. Of. nr. 686/09.10.2007, care a modificat şi completat H.G. nr. 636/2007, privind declararea stării de calamitate în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi primăvara anului 2007, precum şi pentru stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire pentru culturile de porumb şi floarea soarelui, reglementând şi termenul pentru depunerea situaţiilor centralizatoare, această hotărâre de Guvern având caracteristicile unui act administrativ individual, astfel încât acţiunea trebuia depusă în termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cum acţiunea a fot introdusă la data de 30 ianuarie 2009, deci cu depăşirea termenului de un an, care este un termen de decădere, reţine instanţa de fond, este tardiv formulată, astfel încât excepţia tardivităţii formulării acţiunii este întemeiată, termenul până la care trebuia depusă fiind împlinit la 15 noiembrie 2008, calculat în funcţie de data comunicării către reclamantă a adresei din 15 noiembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că instanţa de fond a considerat în mod eronat că actul administrativ atacat are caracteristicile unui act administrativ individual, calificarea pe care instanţa trebuia să o dea în mod corect H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 care a modificat şi completat H.G. nr. 636/2007, fiind aceea de act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Aceasta, susţine recurenta-reclamantă, deoarece actul administrativ atacat face referire şi se aplică tuturor producătorilor agricoli din zonele geografice enumerate care au avut culturi însămânţate în perioada afectată de secetă excesivă.
Totodată, susţine recurenta-reclamantă, actul administrativ atacat cuprinde reglementări de principiu aplicabil unui număr nedeterminat de persoane şi produce efecte juridice cu caracter general şi impersonal, în speţă H.G. nr. 838 din 20 iunie 2007 fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamitate naturală în agricultură, art. 30 alin. (4) şi 5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006.
Intimatul Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Într-adevăr, actul administrativ atacat a fost calificat greşit de instanţa de fond ca fiind un act administrativ individual.
Prin H.G. nr. 636/2007 a fost declarată starea de calamitate naturală în zonele în care anumite culturi au fost afectate de seceta excesivă din iarna anului 2006-2007 şi primăvara anului 2007, prin art. 2 alin. (1) stabilindu-se culturile agricole afectate pentru care se acordă despăgubiri şi sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe unitatea de suprafaţă, precizându-se prin alin. (2) că nivelul maxim astfel stabilit reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului şi se acordă numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie.
Acelaşi act normativ prevede, prin art. 3, că procedura de calcul şi de acordare a despăgubirilor aferente calamităţilor naturale, astfel declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, precum şi Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
H.G. nr. 1202/2007, ce face obiectul prezentei acţiuni în anulare, a modificat şi completat H.G. nr. 636/2007, referindu-se la culturile şi zonele calamitate, stabilindu-se sumele maxime ce se acordă pe unitatea de suprafaţă şi pentru culturile de porumb boabe şi floarea soarelui, precum şi termenul limită (30 noiembrie 2007) de depunere a situaţiei centralizatoare.
Atât H.G. nr. 636/2007, cât şi H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007 privesc declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi primăvara anului 2007, precum şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire.
Faptul că H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007, care a modificat şi completat H.G. nr. 636/2007, precizează în concret culturile pentru care se stabilesc despăgubiri, într-un anumit cuantum, respectiv culturile de porumb şi floarea soarelui, precum şi cuantumul despăgubirilor pe ha. şi termenul pentru depunerea situaţiilor centralizatoare, nu schimbă cu nimic caracterul acesteia de act normativ.
Aducând practic nişte precizări la modul de aplicare al H.G. nr. 636/2007, actul administrativ atacat cuprinde reglementări de principiu, aplicabile unui număr de persoane nedeterminat, efectele sale având caracter general şi impersonal, e drept cu trimitere la zonele geografice declarate calamitate natural de secetă, pentru culturile de grâu, secară, orz, orzoaică şi rapiţă, prevăzute în Anexă.
Trebuie precizat însă şi faptul că prin cele două hotărâri de Guvern – nr. 637/2007 şi nr. 1202/2007, au fost preluate dispoziţii din Legea nr. 381/2002, legea cadru ce reglementează acordarea în caz de calamităţi naturale în agricultură (art. 8 din lege), practic aceste hotărâri de Guvern asigurând punerea în executare a acestei legi, care fără îndoială este un act administrativ cu caracter normativ.
În plus, aşa cum corect precizează şi recurenta-reclamantă, H.G. nr. 1202 din 04 octombrie 2007, obiect al acţiunii în anulare, a fost dată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi în executarea Legii nr. 381/2002 – art. 14 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură.
De altfel, chiar pârâtul în nota de fundamentare pe care o ataşează întâmpinării, face referire la H.G. nr. 1202/2007 ca la un act normativ (titlul proiectului de act normativ).
Nu în ultimul rând, trebuia menţionat faptul că art. 2 din H.G. nr. 636/2007 şi art. 1 pct. 2 din H.G. nr. 1202/2007, au făcut obiectul unei excepţii de nelegalitate, în raport de dispoziţia art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002, excepţie respinsă prin decizia nr. 3007 din 23 septembrie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care, admiţându-se recursurile, s-a modificat sentinţa instanţei de fond, pe parcursul procesului nefiind contestat de către părţi caracterul de act normativ al celor două hotărâri de Guvern. Rezultă astfel că în mod cu totul eronat instanţa de fond a calificat actul administrativ în discuţie ca fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Pentru toate acestea, constatând că într-adevăr prima instanţă a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, hotărârea de Guvern atacată, având caracterul unui act administrativ normativ, care potrivit art. 7 alin. (11) şi (2) poate fi atacat oricând, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă să fie admis, iar sentinţa atacată casată, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Slatina, jud. Olt, împotriva sentinţei civile nr. 2020 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5631/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5633/2009. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
