ICCJ. Decizia nr. 5939/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5939/2009
Dosar nr. 961/57/2009
Şedinţa publică de la 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC K. Sebeş SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba şi în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 din O.U.G. nr. 92/2003, suspendarea deciziei de impunere din 10 iulie 2009, emisă pe baza raportului de inspecţie fiscală din 10 iulie 2009, privind suma de 12.986.735 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.
Motivându-şi cererea, reclamanta a susţinut că sunt întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât societatea a mai fost supusă controlului fiscal pe aceeaşi perioadă, iar prin decizia de soluţionare a contestaţiei formulate s-a dispus refacerea raportului de inspecţie de către alte persoane şi ţinându-se seama de progresele înregistrate în soluţionarea cererilor de autorizare. Reclamanta a mai susţinut că menţinerea aceloraşi concluzii ca şi în primul raport s-a datorat faptului că ambele documente au fost aprobate de aceeaşi persoană, deşi instanţa de judecată anulase între timp măsura demolării investiţiilor.
Totodată, în argumentarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că în ceea ce priveşte paguba iminentă, punerea în executare a deciziei ar determina încetarea activităţii societăţii, iar contestaţia administrativă formulată împotriva actelor de control fiscal şi de impunere nu a fost soluţionată.
În conformitate cu prevederile art. 215 C. proc. fisc., reclamanta a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, astfel că s-a constatat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, referitoare la existenţa unei contestaţii administrative şi la plata cauţiunii.
Prin sentinţa nr. 166/CA/2009 din 19 august 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte paguba iminentă şi cazul bine justificat.
Astfel, instanţa fondului a considerat că reclamanta nu a demonstrat vădita nelegalitate a actelor fiscale atacate, nefiind puse în evidenţă motive de natură a răsturna prezumţia de legalitate a actelor administrative respective, până la finalizarea fondului cauzei, remarcându-se doar culpa reclamantei, precum şi riscurile asumate de aceasta în desfăşurarea activităţii.
Cu privire la condiţia pagubei iminente care s-ar crea prin executarea deciziei a cărei suspendare s-a solicitat, instanţa a apreciat că nici aceasta nu poate fi reţinută, executarea nefiind de natură a afecta relaţiile contractuale ale societăţii în cauză.
2. Recursul declarat de SC K. Sebeş SRL.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta SC K. Sebeş SRL, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea motivului de recurs recurenta prezintă detaliat argumentele care, în opinia sa, justifică îndeplinirea celor două condiţii impuse de lege: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Referitor la cazul bine justificat, recurenta afirmă că prima instanţă a cercetat incomplet motivele prezentate în cererea de suspendare şi nu a observat că decizia de impunere examinată este emisă în aceleaşi condiţii ca şi decizia de impunere anterioară, anulată prin decizia nr. 1, respectiv nr. 1bis/2009 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor.
Cu privire la existenţa pagubei iminente, recurenta arată că executarea sumei pretins datorate va bloca activitatea societăţii comerciale, dar şi a celorlalte unităţi de producţie de pe platforma K. Sebeş, cu consecinţa unor dezechilibre sociale la nivel local. În cuprinsul aceleiaşi critici recurenta mai invocă şi faptul că, deşi instanţa a cunoscut că procedura executării silite începuse chiar în ziua judecării cererii de suspendare, a ignorat cu desăvârşire, în considerente, această împrejurare.
3. Apărările formulate de D.G.F.P. Alba
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 05 noiembrie 2009, intimata D.G.F.P. Alba a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că actele administrativ fiscale vizate de cererea de suspendare sunt legale, organele fiscale constatând că societatea este în imposibilitatea de a desfăşura operaţiuni taxabile şi, deci, de a beneficia de dreptul de a deduce TVA.
În privinţa pagubei iminente, intimata a indicat că este nerelevant cuantumul ridicat al sumei de executat de vreme ce acesta este aferent achiziţiilor efectuate de către societate, fiind efectiv datorată bugetului general consolidat în contextul în care nu este destinată utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de suspendare a executării deciziei de impunere din 10 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Alba, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului administrativ fiscal.
Prin această decizie s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare de plată, TVA aferentă perioadei 16 noiembrie 2006-31 martie 2008 în cuantum de 8.119.205 RON şi majorări de întârziere aferente perioadei 25 martie 2007-30 iunie 2009 în cuantum de 4.867.530 RON.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
„(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”
Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esenţiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare.
Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni, cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ, se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Relevant în această privinţă este faptul că, printr-o decizie de impunere anterioară, din 13 august 2008 intimata-pârâtă a stabilit în sarcina recurentei debite constând în 8.119.205 RON TVA şi 2.428.723 RON majorări de întârziere aferente, în acelaşi context factual şi anume în lipsa autorizaţiei de construcţie şi a acordului de mediu aferent investiţiei în fabrica de formaldehidă.
Această decizie de impunere a fost desfiinţată în privinţa celor două debite indicate chiar în procedura administrativă de contestare, prin decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2009, modificată prin decizia nr. 1bis din 13 ianuarie 2009 ale A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, reţinându-se că „alte organe decât cele care au încheiat actul de control contestat să procedeze la reanalizarea situaţiei de fapt pentru aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozit, să ţină cont de soluţionarea dosarelor aflate pe rol în instanţă (…)”.
Or, cu prilejul efectuării reverificării în urma căreia s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 10 iulie 2009, în baza căruia s-a emis decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, considerentele anterior citate au fost ignorate, contrar dispoziţiilor art. 216 alin. (3) C. proc. fisc., care dispun că „prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare”.
Astfel, la o simplă verificare a celor două rapoarte fiscale se observă că un membru al echipei de inspecţie fiscală a participat la ambele controale şi, mai important, nu au fost avute în vedere două împrejurări relevante: societatea recurentă obţinuse în justiţie anularea irevocabilă a dispoziţiilor de demolare a instalaţiei de formaldehidă, emise de Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Alba (prin deciziile nr. 351/CA din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţa civilă nr. 295 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor), dar şi avizul de mediu aferent construirii fabricii de formaldehidă din 23 aprilie 2009.
Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Contrar celor reţinute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societăţii cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activităţi de producţie şi, implicit, generând disponibilizări ale salariaţilor. Natura raporturilor contractuale dintre SC K. Sebeş SRL şi recurentă, furnizor-client, determină concluzia că riscul insolvabilităţii recurentei se va putea răsfrânge şi asupra unor terţe persoane juridice de raportul de drept fiscal.
În fine, în cauză s-a făcut şi dovada achitării cauţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., fiind plătită cu acest titlu suma de 1.200.000 RON.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse în decizia de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere din 10 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Alba, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC K. Sebeş SRL împotriva sentinţei nr. 166/CA din 19 august 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea deciziei de impunere din 10 iulie 2009, emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5937/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5941/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
