ICCJ. Decizia nr. 5942/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5942/2009
Dosar nr. 7840/1/2009
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3381 din 17 iunie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Statul Român - prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 15/F din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a fost modificată parţial, în sensul de a obliga pârâta C.C.S.D. să emită reclamantei Z.I. o nouă decizie, cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I., prin declaraţia din 16 ianuarie 2008.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins capătul de cerere privind o nouă reactualizare a valorii imobilului menţionat în Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008, emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa soluţia în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Curtea de Apel Braşov a constatat existenţa unei greşeli de calcul a valorii terenului, strecurată în expertiza contabilă întocmită de expertul H.P.I., pe baza căreia s-a emis dispoziţia nr. 272 din 27 octombrie 2003 de către primarul oraşului Covasna, care a condus la calculul greşit al sumei stabilită ca despăgubire iniţială şi la emiterea unor titluri de valoare nominală sub valoarea reală a terenului şi, implicit, la convertirea acestor titluri în despăgubire care, sub aspectul cuantumului, este mult mai mică decât valoarea reală a terenului.
Nu a fost reţinută susţinerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu ar mai putea invoca erori care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 272/2003, câtă vreme nu a atacat dispoziţia menţionată .
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost atacată cu recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de Statul Român - prin C.C.S.D., care a susţinut că procedura reglementată prin Legea nr. 247/2005, cât şi prin Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 nu prevăd obligaţia comisiei de a reanaliza toate actele privind valoarea despăgubirilor şi de a corecta eventualele greşeli de calcul sau evaluare.
A mai arătat recurentul că nu se putea dispune obligarea comisiei la emiterea unei noi decizii şi a titlului de despăgubire în baza procedurii de evaluare prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura nefiind incidenţă, întrucât măsurile reparatorii au fost acordate sub forma titlurilor de valoare nominală, iar legea menţionată prevede în asemenea situaţii actualizarea valorii cuprinse în titlurile respective, pe baza indicelui de inflaţie.
Instanţa de recurs a apreciat calea de atac exercitată ca fiind întemeiată, deoarece instanţa fondului a stabilit că autoritatea pârâtă avea obligaţia să verifice şi, eventual, să refacă valoarea imobilului în cauză, deşi reglementările aplicabile nu prevăd o asemenea procedură.
înalta Curte a considerat, însă,nejustificat refuzul autorităţii pârâte de a lua în considerare o greşeală de calcul aritmetic, semnalată de reclamantă şi de expertul care a efectuat expertiza tehnică, considerându-se că în acest fel a fost vătămat dreptul la despăgubiri al reclamantei. De asemenea, s-a apreciat că soluţia adoptată de C.C.S.D. conduce la îmbogăţirea fără just temei a Statului, aceasta având obligaţia de a lua în considerare erorile materiale semnalate şi de a reface actele în raport cu noile date.
împotriva deciziei pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare Statul Român, prin C.C.S.D., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatorul arată că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât, în mod greşit a obligat C.C.S.D. să emită o nouă decizie cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalate de expertul H.P.I., deşi Comisia nu are posibilitatea legală de a dispune rectificarea unei erori materiale constatate în documente, ce emană de alte entităţii (respectiv Primăria Municipiului Covasna, M.F.P.), fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 318, teza finală C. proc. civ.
Susţine contestatorul că Decizia nr. 1915 din 20 februarie 2008 a fost emisă de către C.C.S.D. cu respectarea prevederilor legale incidente, motiv pentru care apreciază că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, soluţia dată fiind rezultatul faptului că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de modificare a sentinţei recurate, invocate prin recursul promovat de Comisia Centrală împotriva sentinţei civile nr. l5/ F din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, contestatorul face trimitere la prevederile art. 317 C. proc. civ. potrivit cu care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă şi a dispoziţiilor de citare a părţii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Dacă în privinţa primei condiţii nu pot fi ridicate probleme pentru că hotărârea atacată este una irevocabilă, în privinţa celei de a doua condiţii se constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză şi nici motivată de contestator.
Această condiţie de admisibilitate subliniază caracterul subsidiar al contestaţiei în anulare, pentru că nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare dacă nu s-a folosit calea de atac de reformare, iar contestaţia în anulare nu se substituie recursului, pentru că partea nu are un drept de opţiune între recurs şi contestaţia în anulare.
Din analiza actelor dosarului rezultă că necompetenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea litigiului nu a fost niciodată invocată de către contestatoare, dar nici de celelalte părţi sau de instanţa din oficiu, ca de altfel nici lipsa de procedură la data soluţionării pricinii.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare întemeiate pe prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
Prezenta contestaţie în anulare s-a fundamentat în drept şi pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşadar, norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca de exemplu respingerea greşită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greşită ca netimbrat şi alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. In orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor, ceea ce ar putea semnifica „netemeinicia" hotărârii, nu însă şi o greşeală materială de natură să justifice contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
În speţă, contestatorul invocă faptul că în mod greşit instanţa de recurs a obligat comisia să emită o nouă decizie cu analizarea erorii de calcul aritmetic semnalat de expertul H.P.I.
Prin urmare, contestatorul invocă o greşeală de judecată, iar nu o greşeală materială, în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., în raport de argumentele juridice anterior expuse.
înalta Curte concluzionează că aspectul invocat în sprijinul incidenţei acestui temei juridic nu este relevant, fiind formulate critici de nelegalitate care nu se încadrează în situaţiile prevăzute de lege, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 318 teza I C. proc. civ.
Se constată totodată că deşi contestatorul face referire la prevederile art. 318 teza finală C. proc. civ. care reglementează situaţia necercetării motivelor de modificare sau de casare prin hotărârea instanţei de recurs, acesta a invocat în cererea depusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, greşeli de judecată pe care le-a apreciat ca având caracterul unor greşeli materiale astfel cum prevede textul de lege în teza I-a art. 318 C. proc. civ.
înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestator în sprijinul incidenţei contestaţiei în anulare prevăzută de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., nu sunt relevante, nefiind raportate la dispoziţiile legale care reglementează această cale de atac.
În acest sens, se are în vedere că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motivul că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac. În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi prin aceasta, o încălcare a dreptului părţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 § 1 al C.E.D.O. (M. c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008 şi S.P. c. România nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
În consecinţă, Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare, fiind respinsă în baza art. 320 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., pentru partea căzută în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Statul Român – C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3381 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Obligă contestatoarea la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5922/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1109/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
