ICCJ. Decizia nr. 5915/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5915/2009
Dosar nr. 391/59/2009
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Direcţia pentru Tineret a Judeţului Timiş a solicitat, invocând excepţia de nelegalitate într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Timişoara, constatarea nelegalităţii dispoziţiei din anexa nr. 2 poz. 398 a HG nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, anterior anului 2002, imobilul în litigiu afectat Grupului Şcolar Industrial E.U. din Timişoara, s-a aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. în anul 1995, în baza HG nr. 491 din 05 iulie 1995, s-a emis dispoziţia nr. 211 din 30 octombrie 1995, prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a transferat dreptul de folosinţă gratuită asupra parterului imobilului menţionat, de la Grupul Şcolar Industrial E.U. la Administraţia Permanentă a Taberelor Şcolare Timiş - Administraţia Taberelor Şcolare Timişoara.
În OUG nr. 206/2000, pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, s-a prevăzut că terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat trec în administrarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. În baza ordonanţei de urgenţă menţionate a fost adoptată HG nr. 977/2002, prin care clădirea grupului şcolar amintit trece din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Timişoara, fără a se face vreo referire asupra dreptului de folosinţă şi administrare transferat Administraţiei Permanente a Taberelor Şcolare Timiş - Agenţia Taberelor Şcolare Timişoara, devenită Agenţia Taberelor şi Turismului Şcolar Timiş.
Municipiul Timişoara, prin Consiliul Local,a invocat că reclamanta nu mai este titulara acestui drept, solicitând evacuarea din imobil.
Reclamanta consideră că HG nr. 977/2002 este nelegală, contravenind unui act normativ cu forţă juridică superioară - OG nr. 206/200 şi nu cuprinde avizul conform al M.E.C. De asemenea, apreciază reclamanta, hotărârea atacată este nemotivată şi neconformă scopului legii.
Prin sentinţa civilă nr. 292 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect excepţia de nelegalitate invocată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că susţinerea privind nelegalitatea HG nr. 977/2002 ar fi determinată de faptul că aceasta nu face nicio referire la dreptul de administrare al reclamantei, este nejustificată, având în vedere că darea în administrare al unui bun aflat în proprietatea publică a unei unităţi administrativ teritoriale se dispune prin hotărâre a consiliului judeţean sau a consiliului local.
Instanţa fondului a mai reţinut că este neîntemeiată şi trimiterea la dispoziţiile OUG nr. 206/2000, prin hotărâre făcându-se doar o atestare a dreptului de proprietate publică, potrivit Legii nr. 213/1998, iar nu o conferire a unui drept de administrare.
S-a mai reţinut că nu era necesară emiterea unui aviz conform al M.E.C., întrucât acest aviz era prevăzut a se solicita la schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor de învăţământ şi totodată a fost combătută susţinerea reclamantei că HG nr. 977/2002 nu a fost motivată şi a fost apreciată ca neîntemeiată susţinerea reclamantei privind neconformitatea hotărârii de guvern cu scopul legii întrucât hotărârea a fost emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998, precum şi a Legii învăţământului nr. 84/1995.
împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Tineret a Judeţului Timiş, criticând-o pentru nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanţa a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, în care sens se precizează:
- În speţă nu are aplicabilitate art. 166 alin. 41 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului, aşa cum a reţinut instanţa de judecată în motivarea hotărârii atacate, întrucât acest text de lege se referă la imobilele în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ şi care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, iar Direcţia Pentru Tineret a judeţului Timiş nu este o unitate de învăţământ şi nu este în subordinea M.E., ci în subordinea M.T.S.
- Hotărârea de Guvern în discuţie nu cuprinde nici o motivare în cuprinsul ei cu privire la trecerea întregului imobil în domeniul public al mun. Timişoara şi păstrarea dreptului de folosinţă al recurentei asupra parterului imobilului.
- În mod greşit prima instanţă a apreciat că HG nr. 977/2002 este legală pentru că nu a încălcat dreptul de folosinţă al recurentei, trecându-se în proprietatea municipiului Timişoara numai nuda proprietate a imobilului, nu şi dreptul de folosinţă.
- Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 nu este conformă cu interesul public, în condiţiile în care statul, prin intermediul Guvernului, şi-a exercitat dreptul de proprietate publică în mod abuziv, transmiţând în domeniul public al municipiului Timişoara întregul imobil, fără însă a reglementa sau a face vreo precizare cu privire la situaţia juridică a spaţiului de la parterul imobilului spaţiu absolut necesar pentru desfăşurarea activităţii şi exercitarea atribuţiilor impuse de Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.
Intimaţii Grupul Şcolar Industrial E.U., Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca temeinică şi legală.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, a dispoziţiilor legale incidente, ce vizează examinarea prin excepţia de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a unui act administrativ, emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta-recurentă Direcţia pentru Tineret a judeţului Timiş a invocat excepţia de nelegalitate parţială a HG nr. 977/2002 prin care a fost atestat domeniul public al oraşului Timişoara, precum şi a oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
Această hotărâre, a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie de către reclamantă în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată, reprezintă un act administrativ individual deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, delimitând astfel domeniul public al unităţilor administrative-teritoariale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.
Acest act administrativ unilateral cu caracter individual a fost publicat în M. Of. nr. 699 din 24 septembrie 2002, deci anterior datei de 07 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Excepţia de nelegalitate este reglementată aşadar, ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalităţii actului administrativ diferită de acţiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică.
Sentinţa este criticabilă din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 şi 426/2008, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care, deşi nu este consacrat expres în Constituţia României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu principiul neretroactivităţii legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi cu dispoziţiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.
Fără a ignora sau nega consistenţa argumentelor reţinute în contenciosul constituţional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul naţional este chemat în mod direct şi nemijlocit să facă efective drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, aşa cum au fost interpretate în jurisprudenţa C.E.D.O., aceasta constituind o garanţie a aplicării blocului de convenţionalitate în dreptul intern, atât în privinţa calităţii legii naţionale, cât şi în interpretarea şi aplicarea acesteia.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României instituie, pentru situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepţiei de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă şi actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul Convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi şi în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumarescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008.
Deşi se referă la repunerea în discuţie, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, argumentele Curţii de la Strasbourg pot fi reţinute şi în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu şi executoriu din oficiu.
Este adevărat că admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
De aceea, Înalta Curte constată că prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situaţie ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenţiei.
Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O., precum şi jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate invocată de recurentă cu privire la HG nr. 977/2002, se impune a fi respinsă.
În consecinţă, prin substituirea motivării, urmează ca recursul să fie respins conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia pentru Tineret a Judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 292 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5897/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5922/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
