ICCJ. Decizia nr. 101/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 101/2010
Dosar nr. 1624/57/2008
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi ulterior completată, reclamantul E.P.C. a chemat în judecată pe pârâtul I.G.S.U. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008, precum şi plata către reclamant a următoarelor drepturi salariale, sistate şi neacordate ca o consecinţă a emiterii actului administrativ contestat:
- solda de merit lunară, cuvenită pe perioada 1 iunie 2008 - 31 decembrie 2009, în cuantum de 20% din salariul de bază;
- prima trimestrială, datorată începând cu trimestrul II al anului 2008 şi până la zi, care se acordă pe baza calificativelor afectate direct prin sancţiuni disciplinare;
- sporul de 50% pentru activitate meritorie, pe o perioadă de 6 luni, spor cuvenit reclamantului începând cu luna iunie 2008 la zi.
În plus, reclamantul a solicitat suspendarea efectelor ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008 până la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ contestat nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 65 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a acestuia.
De asemenea, reclamantul a susţinut că nu are atribuţii legate de verificarea legalităţii cheltuirii fondurilor bugetare, acestea fiind în sarcina contabilului şef al unităţii.
Pârâtul I.G.S.U. a formulat întâmpinare în cauză în care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului.
Ulterior, reclamantul a precizat că renunţă la judecarea capetelor de cerere privind acordarea primei trimestriale şi a sporului de 50% pentru activitate meritorie.
Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 145 din 16 iunie 2009, a admis în parte acţiunea reclamantului astfel cum a fost restrânsă, a anulat ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008, a obligat pârâtul să plătească reclamantului solda de merit pe perioada 1 iunie 2008 la zi, a suspendat executarea ordinului contestat până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins cererea de acordare a soldei de merit pentru viitor şi a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererilor de plată a primei trimestriale şi a sporului de 50%.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În raportul din 2 aprilie 2009, s-a constatat faptul că, în cadrul contractului încheiat între Inspectoratul Judeţean şi SC C.A. SRL Sibiu, s-a procedat la decontarea contravalorii lucrărilor, prin plata în avans, la data de 30 august 2007, a sumei de 60.153 lei (90% din valoarea contractului), contrar prevederilor art. 1 din H.G. nr. 264/2003 şi fără a fi prezentate situaţiile de lucrări efectuate, conform pct. 15 din acest contract.
Prin acelaşi raport, s-a concluzionat că este vinovat de săvârşirea faptei anterior descrise, care constituie o abatere disciplinară, şi reclamantul - ofiţer specialist I la Serviciul Logistic -, întrucât a avizat documentele de efectuare a plăţii.
Pe cale de consecinţă, prin actul administrativ contestat în cauză, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „avertisment” şi i s-a retras solda de merit ce îi fusese acordată prin Ordinul din 2008.
Ordinul M.A.I. din 2004, emis în baza Legii nr. 218/2002, Legii nr. 360/2002 şi Legii nr. 80/1995, reglementează regimul disciplinar al personalului din cadrul M.A.I.
Astfel, în art. 1 alin (1) din acest ordin se arată că acesta „stabileşte principiile, termenele şi condiţiile în care se desfăşoară procedura cercetării prealabile în cazul poliţiştilor care au comis abateri disciplinare, recompensele şi sancţiunile care se acordă, respectiv se aplică acestora, activitatea consiliilor de disciplină, precum şi aplicarea şi contestarea în cazul poliţiştilor”.
Potrivit art. 2 „prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător şi în părţile în care îi privesc atât poliţiştilor cât şi cadrelor militare din cadrul M.A.I.
În opinia primei instanţe, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii normative cu cele ale Regulamentului Disciplinei Militare, rezultă că părţile care îi privesc pe militari din ordinul analizat sunt următoarele: Capitolul II (Răspunderea disciplinară), exceptând Secţiunea I, unde devin incidente dispoziţiile, ce reglementează abaterile şi sancţiunile disciplinare aplicabile militarilor; Capitolul V (Aplicarea şi contestarea sancţiunilor).
Ca atare, actul administrativ contestat în cauză trebuie să răspundă exigenţelor impuse de art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, adică să aibă următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor care au fost încălcate;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările militarului;
d) temeiul legal în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară.
În opinia instanţei de fond, ordinul atacat este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde: încadrarea juridică a abaterii disciplinare (lit. b)), motivele pentru care au fost înlăturate apărările militarului (lit. c)), termenul de contestare (lit. e)) şi instanţa competentă (lit. f)).
Prima instanţă a arătat că o consecinţă a anulării acestui ordin este aceea că reclamantul este îndreptăţit să primească solda de merit până la pronunţarea prezentei hotărâri.
Împotriva sentinţei anterior individualizate a declarat recurs pârâtul I.G.S.U., care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii reclamantului.
În dezvoltarea căii de atac, recurentul susţine că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a confundat procedura cercetării prealabile – care face obiectul Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 şi care este aplicabilă exclusiv poliţiştilor – cu cercetarea preliminară, prevăzută de Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 190/2004, în care se menţionează în mod expres că aceasta se aplică cadrelor militare.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză (filele 11 și 12 dosar) în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, este fondat motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.
Pe acest aspect, este de remarcat faptul că textul în discuţie face parte din Titlul II denumit „Regimul disciplinar al poliţiştilor”, Capitolul V intitulat „Aplicarea şi contestarea sancţiunilor”, Secţiunea 1 denumită „Aplicarea sancţiunilor disciplinare”.
Astfel, în art. 62 alin. (1) se prevede că actul administrativ de sancţionare a poliţistului este emis de persoana competentă să aplice sancţiunea disciplinară, conform legii (a se vedea fila 89 dosar fond).
Ca atare, articolul în discuţie nu se aplică cadrelor militare, după cum a reţinut prima instanţă, ci doar poliţiştilor.
Înalta Curte apreciază că nu poate primi argumentaţia instanţei de fond în sensul că Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este aplicabil în speţă, întrucât acesta este nominalizat în preambulul actului administrativ contestat şi în raportul de control al M.A.I. care a stat la baza adoptării sale, raport care ar valora cercetare prealabilă.
Într-adevăr, ordinul atacat în cauză face referiri în preambulul său şi la raportul corpului de control al M.A.I., însă nu se poate considera că procedura care a stat la baza acestuia a avut ca temei dispoziţiile Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
De altfel, din analiza celor două rapoarte aflate în discuţie (a se vedea filele 47 - 54) reiese că singura trimitere care se face la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este cea la Anexa nr. 7 la acest ordin, anexă care reglementează „drepturile comandanţilor (şefilor) de a aplica sancţiunile disciplinare”.
Înalta Curte reţine că cercetarea disciplinară, în urma căruia a fost sancţionat intimatul, s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ale Ordinului M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I., precum şi ale R.G. nr. 3/2000 „Regulamentul disciplinei militare”.
Raportul din 2 aprilie 2009 privind rezultatul verificării aspectelor sesizate în lucrarea din 10 aprilie 2008 referitoare la unele nereguli din I.S.U. al Judeţului Sibiu a fost structurat, în raport de prevederile pct. 16 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 190/2004 referitoare la Metodologia de verificare şi cercetare a reclamaţiilor îndreptate împotriva personalului M.A.I., pe următoarele puncte: obiectul verificării, persoanele vizate, modalităţile şi procedeele verificării, concluziile privind confirmarea sau neconfirmarea aspectelor sesizate, calificarea faptelor reţinute, cu indicarea probelor administrate, cauzele şi condiţiile care au generat producerea acestora, aprecieri privind persoana vinovatului şi măsurile luate sau propuse.
În baza acestui raport a fost emis Ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008 prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a intimatului cu „avertisment”.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că motivarea reprezintă o obligaţie generală, constituţională, aplicabilă oricărui act administrativ.
Ea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează anularea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate. În primul rând, ea îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. În al doilea rând, ea permite instanţei de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative.
Instanţa de control judiciar apreciază că actul administrativ contestat în cauză a fost motivat în mod corespunzător de autoritatea publică emitentă.
În concret, în cuprinsul actului aflat în discuţie, a fost individualizat temeiul juridic al aplicării sancţiunii disciplinare funcţionarului public: art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 46 din Regulamentul Disciplinei Militare din 2000.
În plus, în actul contestat, se face trimitere la Raportul corpului de control din 2 aprilie 2009 a cărui structură a fost anterior prezentată de către instanţă.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 74 lit. a) din Regulamentul anterior individualizat, prin adresa din 6 iunie 2008 a I.S.U. al Judeţului Sibiu, a fost adus la cunoştinţa intimatului ordinul de sancţionare disciplinară. În cuprinsul adresei se menţionează şi calea de atac pe care partea interesată o poate promova împotriva actului administrativ (a se vedea fila 108 dosar fond).
În fine, Înalta Curte consideră că, în cursul procedurii administrative în urma căreia a fost emis actul administrativ de sancţionare, a fost respectat şi principiul contradictorialităţii.
Mai precis, la fila 38 dosar fond se află nota explicativă dată de intimat cu privire la fapta ce i-a fost imputată.
În consecinţă, întrucât prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului acţiunii deduse judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.G.S.U. împotriva sentinţei civile nr. 145/F/ CA din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 102/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
