ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 106/2010

Dosar nr. 5298/30/2008

Ședința publică din 15 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 14113 din 5 mai 2008 emisă de Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, cerere formulată de B.R.D. - G.S.G. SA - Sucursala Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a prezentat cazul bine justificat, în sensul că nu a invocat critici de nelegalitate, nu a invocat neregularităţi care să creeze suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii actului atacat.

De asemenea, instanţa a constatat că reclamanta nu a arătat nici prejudiciul iminent ce s-ar produce, întrucât simpla afirmaţie că eventuala executare a actului administrativ atacat ar fi de natură să îi provoace o pagubă importantă nu este suficientă, situaţie în care în lipsa unor probe cu privire la cifra de afaceri, la profitul obţinut şi la situaţia debitelor calculate instanţa a constatat că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută îndeplinită în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.R.D. - G.S.G. SA Sucursala Timiş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului de faţă, în temeiul art. 14 alin (3) din Legea nr. 554/2004, mai înainte de a analiza motivele formulate, a constatat că cererea nu a fost timbrată, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea achitării taxei datorate.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei şi cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997.

Având în vedere faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de B.R.D. - G.S.G. SA Sucursala Timiş împotriva încheierii din 14 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi15 ianuarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 106/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs