ICCJ. Decizia nr. 1010/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1010/2010
Dosar nr. 6396/2/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1636/2009 pronunţată la data de 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC W.T. SRL Reşiţa, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. T.C./2464 din 25 iulie 2008 emisă de preşedintele A.N.R.C.T.I., referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor datorate bugetului A.N.R.C.T.I. şi a Deciziei nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de preşedintele A.N.A.R.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că Decizia contestată nr. T.C./2464 din 25 iulie 2008 emisă de preşedintele A.N.R.C.T.I. stabileşte în sarcina reclamantei, obligaţia de plată a sumelor de 889 lei dobânzi, 266 lei penalităţi întârziere şi 5.301 lei majorări de întârziere, pentru perioada 5 aprilie 2005 – 16 iunie 2008, aferente obligaţiei de plată privind tariful de monitorizare datorat bugetului A.N.R.C.T.I. pentru anul 2004, stabilită prin Decizia preşedintelui A.N.R.C. nr. 1527/EI din 6 decembrie 2004.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de preşedintele A.N.R.C., în cuprinsul deciziei existând un tabel în care este arătată modalitatea de calcul a sumelor, pe număr de zile şi cotă procentuală aplicată, existând posibilitatea verificării modului de stabilire a sumei pe categorii de sume.
Deasemeni, reţine instanţa de fond, că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, pârâta nu a modificat natura sumelor pretinse, ci a explicitat în raport de prevederile legale aplicabile pentru fiecare categorie de sume, modul de aplicare a procentelor şi perioada avută în vedere.
S-a reţinut totodată, că în raport de prevederile art. 88 lit. c) din OG nr. 92/2003 tariful de monitorizare pretins s-a calculat în sarcina reclamantei, în calitate de furnizor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice, pentru activităţile efective din acest domeniu, iar majorările de întârziere nu se datorează asupra obligaţiilor de plată accesorii, ci pentru sumele datorate cu titlu de tarif de monitorizare şi nu cu titlu ca obligaţii de plată accesorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, prin motivele de recurs formulate, ca instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Decizia atacată întruneşte condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 87 din OG nr. 92/2003, abia în contestaţia formulată, intimata-pârâtă considerând necesar a da explicaţii cu privire la dispoziţiile cuprinse în decizie referitor la obligaţiile stabilite în sarcina sa.
Precizează recurenta-reclamantă că sumele calculate şi pretinse de intimata-pârâtă nu sunt datorate, ci pretinse dintr-o eroare de interpretare şi aplicare a legii, tariful de monitorizare pretins de pârâtă datorându-se de furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice pentru activităţile efective din acest domeniu, astfel că asupra acestora nu se datorează majorări de întârziere.
Intimata-pârâtă A.N.A.R.C. (A.N.C.O.M.) a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prin Decizia nr. 843 din 23 septembrie 2008 emisă de preşedintele A.N.R.C. a fost soluţionată contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. TC 2464 din 25 iulie 2008 prin care fuseseră stabilite, în temeiul art. 88 lit. c), art. 119 şi art. 120 C. proCod Fiscal, obligaţii de plată accesorii aferente obligaţiei de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004, în cuantum de 6.456 lei, contestaţia fiind respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de fond, prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs a respins acţiunea recurentei-reclamante şi a menţinut cele două decizii, ca fiind legale şi temeinice, statuând asupra faptului că recurenta datorează sumele la care a fost obligată, reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere pentru nerespectarea termenului legal de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004.
Recurenta-reclamantă, ca un prim motiv de recurs, arată că Decizia preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. TC/2464 din 25 iulie 2008 nu respectă dispoziţiile art. 87 C. proCod Fiscal, pentru că nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă, cu alte cuvinte nu respectă condiţiile de formă prevăzute de lege.
Dar, din examinarea conţinutului sus-menţionatei decizii, rezultă că aceasta cuprinde în mod explicit „categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat", precum şi cuantumul acestora, fiind defalcate sumele datorate cu titlu de „dobânzi", „penalităţi" şi „majorări de întârziere", toate acestea constituind „accesorii" ale obligaţiei de plată principale constând în tariful de monitorizare pe anul 2004.
În cuprinsul deciziei este menţionată şi perioada pentru care s-au calculat accesoriile, respectiv 5 aprilie 2005- 16 iunie 2008, obligaţia de plată a tarifului de monitorizare pentru anul 2004 devenind scadentă la 4 aprilie 2005, de la această dată începând să curgă obligaţiile accesorii şi până la data stingerii obligaţiei, adică 16 iunie 2008.
Faptul că, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, nu este indicat intervalul în care este calculat fiecare tip de accesoriu nu conduce la constatarea nulităţii absolut a deciziei, din moment ce este menţionată perioada de calcul generală, pentru toate accesoriile, iar data scadenţei pentru obligaţia principală de plată îi era cunoscută acesteia, astfel că avea elemente suficiente pentru a verifica corectitudinea calculelor făcute pentru fiecare categorie de sumă la care a fost obligată.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă nu îşi defineşte „natura obligaţiilor de plată accesorii" şi nici „originea acestora", trebuie precizat că, astfel cum corect susţine intimata-pârâtă, prin Decizia contestată debitele sunt numite generic „accesorii", acestea având diferite denumiri în funcţie de succesiunea în timp a actelor normative şi anume: dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, denumire care este utilizată de altfel şi de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, fiind aferente obligaţiei de plată privind tariful de monitorizare datorat autorităţii pentru anul 2004.
Critica recurentei-reclamante, vizând nedatorarea majorărilor de întârziere, faţă de dispoziţiile art. 88 lit. c) din OG nr. 92/2003, este şi ea neîntemeiată pentru că sumele contestate nu sunt datorate pentru obligaţii de plată accesorii, ci, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond ele sunt calculate asupra „sumelor datorate cu titlu de tarif de monitorizare şi nu cu titlu de obligaţii accesorii".
Aşa fiind, în funcţie de argumentele prezentate, soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii şi de menţinere a celor două decizii contestate este legală şi temeinică, recursul formulat fiind nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC W.T. SRL Reşiţa împotriva sentinţei nr. 1636 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1011/2010. Contencios → |
|---|
