ICCJ. Decizia nr. 1011/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1011/2010
Dosar nr. 1535/54/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 243/2009 pronunţată la data de 19 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.I.M. în contradictoriu cu Serviciul Român de Informaţii şi Secţia de Informaţii Mehedinţi, obiectul cererii de chemare în judecată constând în desfiinţarea Ordinului AP II 0315 din 28 iulie 2008 emis de Serviciul Român de Informaţii şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, de subofiţer în cadrul Secţiei de Informaţii Mehedinţi, cu plata drepturilor salariale cuvenite.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul AP II 0315 din 28 iulie 2009 al adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. c), art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului pentru comiterea de abateri grave de la prevederile legii, ale regulamentelor militare şi ordinelor interne.
A statuat instanţa de fond că acest ordin a avut la bază Hotărârea Consiliului de Judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008 prin care s-a hotărât asupra vinovăţiei reclamantului şi s-a propus trecerea în rezervă a acestuia, printre abaterile săvârşite fiind reţinute aspecte legate de faptul că acesta, atribuindu-şi calitatea de ofiţer superior în cadrul unităţii, înregistra datorii la diverse persoane fizice şi juridice, inducându-le ideea că le poate rezolva diverse probleme, printre care şi aceea de a le ajuta să se angajeze în Serviciul Român de Informaţii (chiar a primit 1000 de Euro în acest sens), fiind identificate un număr de 14 persoane de la care reclamantul a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a determinat să contracteze credite la cererea şi în beneficiul său, promiţându-le că le va facilita angajarea în Serviciul Român de Informaţii sau alte instituţii, obligaţii pe care nu şi le-a onorat, ceea ce a condus la anumite reclamaţii.
Pentru aceste fapte, reţine instanţa de fond, reclamantul a fost sancţionat în mai multe rânduri, iniţial fiind mutat de pe postul de conducător auto pe unul de mecanic auto, concomitent cu monitorizarea activităţii şi comportamentului său, apoi cu „amânarea în gradul următor, pe timp de doi ani" şi al treilea rând cu retrogradarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
S-a reţinut totodată că reclamantul în calitatea de subofiţer, în perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2007, s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor şi atribuţiilor de serviciu şi în plus a avut un comportament violent şi în familie, lovindu-şi soţia, fiind introdusă acţiune de divorţ, toate aceste fapte constituind abateri grave de la prevederile Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, ale Regulamentului disciplinei militare şi ordinelor interne.
Apărările formulate de reclamant au fost înlăturate de instanţa de fond, cu motivarea că în perioada supusă verificării s-a dovedit că acesta şi-a achiziţionat un autoturism VW Passat, fabricat în 2006, cu suma de 16.000 Euro, a renovat şi amenajat locuinţa şi gospodăria socrilor, a achiziţionat 150 oi în scopul revânzării la un preţ mai bun, deci sumele de bani obţinute ca împrumut sau pretinse cu promisiunea de a rezolva anumite probleme persoanelor respective, nu au fost folosite pentru clarificarea unor probleme de sănătate ale fiului său.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurentul-reclamant, prin motivele de recurs formulate, susţine în esenţă că în mod eronat instanţa de fond a statuat asupra faptului că Ordinul de trecere în rezervă a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât din probele administrate în cauză, probe insuficiente pentru aflarea adevărului obiectiv, nu a rezultat că a „manifestat dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu sau în perfecţionarea pregătirii militare şi de specialitate" sau că „ a comis abateri grave de la prevederile Regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale", situaţii reglementate de art. 85 lit. i) şi j) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Instanţa de fond, susţine recurentul-reclamant, a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 129 C. proc. civ., respectiv nu a stăruit pentru aflarea adevărului şi nu a ordonat în acest sens toate probele pe care le considera necesare, în condiţiile în care din totalul de 14 persoane identificate de pârâtă şi audiate în cursul efectuării cercetării administrative, nu au fost audiate în instanţă decât 3 dintre aceste persoane, martora T.N. susţinând că declaraţia dată în cursul cercetării administrative i-a fost „dictată".
Recurentul-reclamant invocă şi Ordonanţa din 5 martie 2009 dată în dosarul nr. 366/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi prin care s-a dispus neînceperea urmării penale pentru înşelăciune.
Celelalte aspecte, legate de achiziţionarea unor bunuri şi efectuarea unor lucrări, precum şi problemele personale de familie, nu constituie abateri grave, în contradicţie cu statutul regulamentelor militare şi ordinele interne, care să justifice emiterea Ordinului de trecere în rezervă.
Conchide recurentul-reclamant că instanţa de fond, contrar dispoziţiilor legale în materie, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu i-a asigurat dreptul la o judecată echitabilă, neadministrând toate probele necesare aflării adevărului, astfel că solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatul Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de legislaţia incidentă în cauză, având în vedere şi probele administrate cât şi înscrisurile depuse la instanţa de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurentul-reclamant susţine că în mod nelegal a fost sancţionat cu trecerea în rezervă, pentru că din probele administrate nu rezultă că a comis abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale şi nici faptul că a manifestat dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu sau în perfecţionarea pregătirii militare şi de specialitate.
Trebuie precizat însă, că Ordinul de trecere în rezervă a avut la bază Hotărârea Consiliului de judecată nr. 0258129 din 17 iulie 2008, care constată că recurentul-reclamant se face vinovat de comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, faptele săvârşit de acesta constând în compromiterea şi lezarea onoarei şi demnităţii militare prin săvârşirea de fapte imorale sau incompatibile cu calitatea de militar, nerespectarea normelor de convieţuire în unitate, familie şi societate, lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise şi prezentarea de rapoarte neconforme cu realitatea, fiind înfrânte dispoziţii din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare [art. 30 alin. (1)] şi prevederi din Regulamentul disciplinei militare şi Regulamentul de ordine interioară.
Verificările derulate în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant încă din anul 2004, în urma unor reclamaţii primite de la persoane fizice de la care a împrumutat diverse sume de bani, au condus la concluzia că acesta are un comportament incompatibil cu calitatea sa de subofiţer SRI, fiind sancţionat cu mutarea sa din postul de conducător auto (şofer al comandantului) pe unul de mecanic auto, concomitent cu monitorizarea activităţii şi comportamentului său.
În anul 2006, atitudinea recurentului-reclamant, care a făcut unei persoane fizice promisiunea că-l va ajuta pe fiul său să fie angajat la Serviciul Român de Informaţii, primind în schimb suma de 1000 Euro, a făcut ca acesta să fie din nou sancţionat cu aplicarea sancţiunii, „amânarea în gradul următor, pe timp de doi ani".
Deşi a fost pentru a doua oară sancţionat recurentul-reclamant nu a dat dovadă de îndreptare şi a continuat să săvârşească alte abateri – fiind reclamat în legătură cu unele sume de bani datorate de acesta şi existând solicitări din partea unor persoane fizice de poprire din salariu, solicitare primită şi de la bănci sau executorii judecătoreşti, ceea ce a determinat sancţionarea sa de către şeful unităţii cu retrogradarea în funcţie pe o perioadă de 6 luni.
Declaraţiile celor 14 persoane de la care recurentul-reclamant a împrumutat diverse sume de bani sau pe care le-a determinat să contracteze credite la cererea şi în beneficul său, parte din aceste sume fiind pretinse în schimbul promisiunii de a le facilita angajarea la Serviciul Român de Informaţii sau în alte instituţii, obligaţii pe care nu le-a onorat la timp, fiind reclamat, contrar celor susţinute de recurent, constituie totuşi probe elocvente în dovedirea vinovăţiei sale, din lecturarea acestora rezultând cu claritate modalitatea şi scopul pentru care a solicitat împrumutul.
Faptul că unele dintre aceste persoane şi-au schimbat declaraţia în cursul cercetării judecătoreşti sau prin declaraţii date în afara procesului, depuse la instanţa de recurs, nu este de natură a le înlătura pe cele date în cursul cercetărilor administrative, întrucât aşa cum s-a arătat prin conţinutul lor ele demonstrează realitatea faptelor prin descrierea amănunţită a modului în care s-au derulat aceste operaţiuni de împrumut. Noile declaraţii au fost date „pro cauza" şi ele nu exclud influenţa pe care recurentul a exercitat-o asupra acestor persoane.
Chiar dacă recurentu-reclamant a invocat situaţia disperată în care se află datorită stării precare de sănătate a copilului său, motiv pentru care a fost nevoit să facă aceste împrumuturi, în condiţiile în care s-a dovedit că în aceeaşi perioadă el a avut şi realizări materiale prin achiziţionarea unui autoturism şi renovarea unui imobil, susţinerile sale nu mai sunt întrutotul credibile, şi chiar şi aşa fiind, trebuia să realizeze că statutul său de militar nu-i permitea să aibă un astfel de comportament.
Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar admite că s-a aflat într-o situaţie critică, acesta trebuia să apeleze la mijloace de obţinere a banilor care să nu-l expună riscurilor de a fi pus în dependenţă sau reclamat, aşa cum s-a întâmplat de altfel, pentru că modalitatea în care a procedat „contravine demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea sa de cadru militar", potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi art. 44 alin. (1) din Regulamentul disciplinei militare.
Rezoluţia din 5 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, de neîncepere a urmăririi penale, definitivă prin Ordonanţa din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, depusă la dosarul cauzei, nu infirmă cele reţinute de Consiliul de judecată, prin aceasta reţinându-se că reclamantul s-a folosit de o identitate falsă de a obţine un împrumut, însă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 293 C. pen., deoarece nu a fost indus în eroare un organ sau instituţie de stat.
Cât priveşte deficienţele în îndeplinirea obligaţiilor profesionale, recurentul-reclamant susţine că nu s-au făcut de către pârâtă nici un fel de dovezi în acest sens, dar din aceeaşi Hotărâre a Consiliului de Judecată rezultă că acesta s-a implicat în mod superficial în executarea ordinelor şi a atribuţiilor de serviciu, existând şi situaţii când a dezinformat sau nu a raportat ierarhic problemele personale/profesionale, în special cele legate de părăsirea unităţii în timpul programului .
Nu poate fi considerată întemeiată nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că problemele personale, de familie nu constituie abateri grave, art. 44 alin. (1) din regulamentul disciplinei militare, statuând că, constituie abateri săvârşite de militari şi se sancţionează disciplinar, lit. a) compromiterea sau lezarea onoarei şi demnităţii militare prin „săvârşirea de fapte imorale sau necompatibile cu calitatea de militar" şi „nerespectarea normelor de convieţuire în unitate, familie şi societate".
Deci contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, probatoriile administrate în cadrul amplei verificări desfăşurate pe o perioadă relativ îndelungată de timp de către membrii Consiliului de Judecată, precum şi cele administrate în faţa instanţei de judecată, conduc la concluzia vinovăţiei recurentului-reclamant în ce priveşte comiterea de către acesta a unor abateri grave de la prevederile legale şi cele ale regulamentelor militare şi ordinelor interne fiind dovedită chiar atitudinea sa perseverentă în comiterea unor astfel de abateri, aşa încât nu se poate imputa primei instanţe că nu a efectuat probatoriul necesar pentru aflarea adevărului şi că nu i s-a asigurat astfel dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere toate aceste considerente instanţa de control judiciar constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind temeinic şi legal Ordinul directorului Serviciului Român de Informaţii nr. AP II 0315 din 28 iulie 2008 prin care recurentul-reclamant a fost trecut în rezervă, sentinţa pronunţată fiind la rândul ei temeinică şi dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind întrunit motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca o consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I.M. împotriva sentinţei nr. 243 din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1010/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1013/2010. Contencios → |
|---|
