ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1021/2010
Dosar nr. 1362/46/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 66/F-CC Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 începând cu data de 11 iulie 2009 şi până la executarea sentinţei civile nr. 166/FC din 14 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia 3255 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), cu acordarea de despăgubiri pentru întârziere în valoare de 20.000 RON.
În motivarea sentinţei se reţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile textului de lege menţionat, deoarece dispozitivul hotărârii judecătoreşti a fost executat întocmai, reclamantul fiind invitat la sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş unde i s-au prezentat documentele din dosarul personal, astfel cum obligă hotărârea pusă în executare; refuzul autorităţii de a elibera inclusiv copii xerox ale documentelor menţionate nu poate fi cenzurat în cadrul acestei acţiunii, fiind vorba de un aspect ce excede titlului pus în executare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul V.M., motivând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susţine că, sub aspect procedural, instanţa a încălcat prevederile art. 255 C. proc. civ., în sensul că prezenta cauză ar fi trebuit să fie soluţionată printr-o încheiere, iar nu printr-o sentinţă, nefiind vorba de o hotărâre prin care se rezolvă fondul cauzei. În plus, nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece cauza a fost judecată în şedinţă publică, iar nu în camera de consiliu, astfel cum prevede textul menţionat.
Totodată, instanţa a dat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, în sensul că nu a aplicat Recomandarea 2002/2 a Comitetului de Miniştri către statele membre, paragraful VII care prevede că accesul la un document public presupune atât consultarea originalului, cât şi furnizarea unei copii.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, instanţa de fond a respectat condiţiile procedurale prevăzute de art. 25 din Legea nr. 554/2004 referitor la instanţa de executare; astfel, cauza a fost soluţionată în Camera de Consiliu din 2 decembrie 2009, iar instanţa s-a pronunţat printr-o sentinţă, adică printr-o „hotărâre", cum prevede textul de lege menţionat, nefiind un motiv de nulitate absolută denumirea hotărârii (sentinţă sau încheiere).
Cu privire la al doi-lea motiv de recurs, acesta este, de asemenea, neîntemeiat, deoarece în cadrul procedurii de executare reglementate de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 instanţa verifică punerea în aplicare a dispozitivului hotărârii ce se execută, fără a putea adăuga la acest dispozitiv şi fără a-l interpreta.
Astfel, în speţă, autoritatea administrativă a fost obligată „să permită accesul reclamantului" la documentele din dosarul de trecere în rezervă al acestuia operaţiunea administrativă ce a fost executată la data de 2 februarie 2009, astfel cum s-a menţionat în procesul-verbal de la acea dată.
Potrivit dispozitivului sentinţei nr. 166/F-C din 14 noiembrie 2008 (hotărârea ce se execută) autoritatea administrativă nu a fost obligată la vreo altă operaţiune administrativă, la eliberarea unui alt înscris, la încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act administrativ, ipoteze prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 iar „debitorul" obligaţiei (autoritatea administrativă) nu poate fi sancţionat sub motiv că nu ar fi interpretat termenii folosiţi în hotărâre dincolo de ceea ce se dispune în mod expres invocarea Recomandării 2002/2 a Comitetului de Miniştri este o problemă ce ţine de fondul cauzei, neputând fi analizată în faza de executare.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.M. împotriva sentinţei civile nr. 66/F-CC din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1038/2010. Contencios → |
|---|
