ICCJ. Decizia nr. 1979/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1979/2010
Dosar nr. 1248/33/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5775 din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor audiaţi pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 488 din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5775 din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 06 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, potrivit declaraţiilor autentificate ale martorilor G.I. şi P.V., ei înşişi beneficiari ai Legii nr. 189/2000, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Valea Ungurului, judeţul Sălaj, în localitatea Turda, judeţul Cluj, urmare a persecuţiei etnice suferite din partea autorităţilor maghiare de ocupaţie, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, s-a susţinut că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obţinerii calităţii de refugiat şi obţinerea de indemnizaţii în valoare de până la 500 de Ron, aşadar a unor acte juridice cu o valoare de peste 0,025 Ron.
Recurenta mai susţine că refugiul nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuţiile ce se exercitau în acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, astfel că declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţă de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, deci aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.
Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.
în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din HG nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
în speţă sunt realizate aceste exigenţe legale întrucât cei doi martori menţionaţi mai sus, au fost unanimi în susţinerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului reclamantei, împreună cu familia sa, a fost persecuţia etnică instaurată de către autorităţile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-şi părăsească domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945.
Pe de altă parte, nu există dispoziţii legale potrivit cărora declaraţiile de martori sunt nule în funcţie de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispoziţiile art. 1191 C. civ. nu sunt incidente în speţă, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condiţiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispoziţiile expuse şi limitative ale art. 4 din legea specială şi pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispoziţiilor de mai sus din Codul civil.
Aşa fiind, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speţă, cerinţele Legii nr. 189/2000 şi a admis acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 488 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1982/2010. Contencios → |
|---|
