ICCJ. Decizia nr. 1042/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1042/2010
Dosar nr. 721/36/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul B.E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Guvernul României, şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 444 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în ceea ce-1 priveşte pe reclamant, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele solicitate în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând, în esenţă, următoarele:
Actul juridic dedus judecăţii îl reprezintă Ordinul nr. 444/2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, astfel că reclamantului i-a încetat raportul de serviciu prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere la data expirării termenului de preaviz, respectiv 25 mai 2009.
Ordinul a fost emis în temeiul art. III, alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Pentru a fi dispusă măsura suspendării efectelor unui act administrativ a cărui legalitate se contestă, Legea nr. 554/2004 cere a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 14, alin. (1), referitoare la existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care ar putea fi prevenită prin suspendarea executării actului contestat.
Tot legea contenciosului administrativ defineşte, la art. 2, alin. (1), lit. t) cazul bine justificat ca fiind cel în care „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Reţine prima instanţă că această îndoială serioasă rezidă, în cauză, din antamarea, de către Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a neconcordanţei modului de redactarea a acestei legi cu exigenţele de tehnică legislativă impuse de Legea nr. 24/2000.
Cum în legea ce a format obiectul controlului de constituţionalitate s-a prevăzut, la art. III alin. (4), „desfiinţarea funcţiilor publice, funcţiilor publice specifice, precum şi a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de ordonator de credite, cu excepţia funcţiilor publice cu statut special şi a funcţiilor publice de prefect, precum şi înlocuirea primelor funcţii cu funcţii nou înfiinţate de director al serviciului public deconcentrat", prima instanţă observă reluarea acestor dispoziţii în cuprinsul art. III din OUG nr. 37/2009.
De asemenea, se arată în considerentele încheierii atacate, deficienţele reţinute de Curtea Constituţională în legătură cu acest text de lege, redactat într-o manieră ce excede caracterului accesibil şi previzibil al unei norme juridice, sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat în prezenta cauză, act ce a fost emis tocmai în aplicarea dispoziţiilor art. III, alin. (1) din OUG nr. 37/2009, fapt pentru care se reţine că este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat în ceea ce priveşte Ordinul nr. 444/2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Paguba iminentă, rezultată ca efect al aplicării actului administrativ contestat, astfel cum a fost definită de art. 2, alin. (1), lit. ş), înseamnă „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
Or, arată prima instanţă, înlocuindu-l pe reclamant din funcţia publică de conducere, de inspector şef-inspector de muncă clasa I grad profesional superior, treapta de salarizare I, în funcţia publică de execuţie, în cea de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1, s-a creat în patrimoniul acestuia un prejudiciu material, rezultat din diferenţele salariale existente între cele două funcţii publice.
Împotriva încheierii din 15 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal., considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs recurentul aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere că prin Ordinul nr. 444 din 23 aprilie 2009 au fost executate prevederile imperative ale OUG nr. 37/2009, conform cărora funcţia publică de inspector şef al Inspectoratului Teritorial Constanţa s-a desfiinţat în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
De asemenea, recurentul a menţionat că instanţa de fond a admis greşit cererea de suspendare care a rămas fără obiect deoarece, la solicitarea reclamantului, prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 713 din 22 mai 2009, a fost modificat raportul de serviciu al intimatului-reclamant prin mutarea definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector, clasa 1, grad profesional superior , treapta de salarizare 1.
Se susţine şi faptul că în mod eronat prima instanţă a constatat ca fiind îndeplinite cele două condiţii necesare pentru suspendarea actului administrativ contestat, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 444 din 23 aprilie 2009 formulată de intimatul-reclamant în perioada soluţionării recursului administrativ prealabil a fost admisă prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond, se poate dispune suspendarea executării în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
De altfel, nici recurentul nu a arătat motivele de nelegalitate a hotărârii în ceea ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, de către prima instanţă, formulând numai apărări privind legalitatea Ordinului nr. 444 din 23 aprilie 2009 emis în aplicarea OUG nr. 37/2009.
Asemenea apărări nu pot fi examinate în procedura judiciară reglementată de dispoziţiile legale susmenţionate pentru judecarea cererii de suspendare a executării, întrucât se referă la fondul pricinii asupra căruia este competentă a se pronunţa instanţa sesizată cu acţiunea pentru anularea actului administrativ.
În altă ordine, instanţa de recurs constată corecte aprecierile instanţei de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cele referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă, cu atât mai mult cu cât OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Cum actul administrativ în discuţie a fost emis tocmai pentru a asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv a ordonanţei anterior menţionate declarată neconstituţională, este evident că cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corect au fost apreciate ca fiind îndeplinite.
Susţinerea recurentului privind lipsa de obiect a cererii de suspendare ca efect al mutării reclamantului pe o altă funcţie prin Ordinul nr. 713 din 22 mai 2009 va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât recursul administrativ a fost formulat pentru contestarea măsurii de încetare a raporturilor de serviciu din funcţia publică de conducere, dispusă prin Ordinul nr. 444 din 23 aprilie 2009.
În consecinţă, modificarea raporturilor de serviciu prin mutarea într-o funcţie publică de execuţie, dispusă printr-un ordin ulterior celui contestat nu lipseşte de obiect cererea de anulare a acestuia şi implicit, cererea de suspendare a executării efectelor sale, deoarece se referă la un alt raport juridic şi anume, raportul de serviciu pentru funcţia publică de conducere ocupată de intimatul - reclamant.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi că nu există motive de modificare sau de casare a acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva încheierii din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3520/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1047/2010. Contencios → |
|---|
