ICCJ. Decizia nr. 1048/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1048/2010
Dosar nr. 5244/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3539 din 16 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul S.C.S., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti – Jilava, prin care solicita obligarea acestora să-i recunoască dreptul la indemnizaţia de conducere, ca drept salarial, corespunzător funcţiei publice de conducere specifică sistemului administraţiei penitenciarelor, pe care o deţine, şi să-i acorde această indemnizaţie, cu recalcularea sporurilor prevăzute de lege, acordate inclusiv pe o perioadă de 3 ani, anterior datei introducerii acţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu deţine o funcţie de natura celor pentru care legea prevede acordarea indemnizaţiei de conducere.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea competenţei materiale a acestei instanţe – motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., şi că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare în primă instanţă a cauzei, şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Potrivit prevederilor art. 159 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad.
Excepţia necompetenţei materiale, fiind de ordine publică, are caracter absolut şi dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate.
Acţiunea are ca obiect obligarea unei autorităţi publice, respectiv a Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti – Jilava, în cadrul căreia este angajat reclamantul, în calitate de funcţionar public cu statut special, să-i acorde acestuia indemnizaţia de conducere.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin acest act normativ se „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu".
Art. 109 din acelaşi act normativ stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Faţă de aceste dispoziţii legale, prin care s-a instituit competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sau cereri derivate din acest raport, în favoarea instanţei de contencios administrativ, se impune a se face aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (1) din acest din urmă act normativ, tribunalele sunt instanţe cu plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ, soluţionând cauzele al căror obiect îl constituie actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene (teza I) iar curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale (teza a II-a).
Cum, în speţă, obligaţia directă de plată a drepturilor solicitate de reclamant aparţine unei autorităţi la nivel local, respectiv Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bucureşti – Jilava, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamantul, conform art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului ca instanţă de contencios administrativ, aşa încât, soluţionând cauza pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Întrucât motivul de casare privind necompetenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti este fondat, celelalte motive de recurs nu vor mai fi analizate, admiterea primului motiv de recurs făcând inutilă cercetarea celorlalte motive.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 313 teza finală din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.C.S. împotriva sentinţei nr. 3539 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1047/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1049/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
