ICCJ. Decizia nr. 3520/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3520/2010
Dosar nr. 1844/57/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia reclamantul S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu, anularea Hotărârii nr. 2219 din 21 noiembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că tatăl său, împreună cu familia, în septembrie 1940 a fost strămutat, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea de domiciliu, Cluj Napoca, în Mediaş. A mai arătat reclamantul că s-a născut la data de 11 octombrie 1943 în localitatea Mediaş, după strămutarea părinţilor săi.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor L.M. şi O.S. din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din Cluj-Napoca în Mediaş, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 41/CA din 17 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, a anulat Hotărârea nr. 2219 din 21 noiembrie 2008, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinţilor săi.
Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P. Cluj, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece părinţii săi s-au refugiat anterior naşterii sale, iar acesta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim.
Recurenta a considerat că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de judecată a extins în mod nejustificat cadrul legislativ conturat de actul normativ în discuţie şi la acele persoane care nu au fost născute pe teritoriul cedat, mai mult, nici nu au fost concepute pe acel teritoriu, faptul naşterii producându-se la câţiva ani după refugiul părinţilor.
În condiţiile în care intimatul s-a născut în anul 1943, iar refugiul părinţilor a avut loc în septembrie 1940, în mod evident nu poate beneficia de prevederile legii nici ca titular, fiind născut sau conceput la data refugiului, nici ca soţ supravieţuitor – excepţia expres prevăzută de raţionamentul legiuitorului, nefiind cazul în situaţia de faţă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta, începând cu data naşterii sale, respectiv 11 octombrie 1943, a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin urmare, susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 41/ CA din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 925/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1042/2010. Contencios → |
---|